Atacul cu drone de la Kremlin: Rusia acuză SUA

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut această afirmaţie într-un briefing de presă, spunând că Washingtonul ar trebui să fie conştient de faptul că

De (R.C.)
Atacul cu drone de la Kremlin: Rusia acuză SUA

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut această afirmaţie într-un briefing de presă, spunând că Washingtonul ar trebui să fie conştient de faptul că

Rusia a acuzat joi Statele Unite că se află în spatele a ceea ce ea susţine că a fost un atac cu dronă asupra Kremlinului cu scopul de a-l ucide pe preşedintele Vladimir Putin, potrivit Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut această afirmaţie într-un briefing de presă, spunând că Washingtonul ar trebui să fie conştient de faptul că Rusia ştia că SUA selectează ţintele, iar Ucraina nu face decât să implementeze planurile americane. El nu a furnizat nicio dovadă care să sprijine afirmaţia de implicare a SUA.

Ucraina a negat implicarea în incident miercuri dimineaţă, când imaginile video au arătat două obiecte zburătoare apropiindu-se de Kremlin şi unul explodând cu o lumină puternică.

„Încercările de a nega acest lucru, atât la Kiev, cât şi la Washington, sunt, desigur, absolut ridicole. Ştim foarte bine că deciziile cu privire la astfel de acţiuni, astfel de atacuri teroriste, nu se iau la Kiev, ci la Washington”, a spus Peskov.

El a susţinut că Statele Unite au ales adesea atât ţintele pe care trebuie să le atace Ucraina, cât şi mijloacele de atac.

„Acest lucru este, de asemenea, adesea dictat de peste Ocean. Noi ştim bine acest lucru (…) La Washington trebuie să se înţeleagă clar că ştim asta”, a adăugat el.

Kremlinul a declarat că îşi rezervă dreptul de a se răzbuna, dar nu a spus sub ce formă.

Peskov a afirmat că Rusia are mai multe opţiuni, iar răspunsul, când va veni, va fi atent luat în considerare şi echilibrat. El a mai precizat că o anchetă urgentă este în desfăşurare, dar nu a putut spune când vor fi cunoscute rezultatele.

În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt a spus, potrivit AFP, că Putin lucrează joi din incinta Kremlinului, unde securitatea va fi întărită.

Putin „lucrează la Kremlin, va avea o discuţie importantă cu ministrul dezvoltării economice”, a declarat Peskov.

Distribuie articolul pe:

26 comentarii

  1. @Eduard/B.”Mai mult, de 9 mai, Putin a pregătit o mare paradă, cu oaspeți străini, în care să fie prezentate toate armele cu care se mândrește Rusia. Inclusiv faimoasele rachete hipersonice.
    În aceste condiții, atacul cu drone asupra Kremlinului, la câteva zeci de metri de locul unde va fi instalată tribuna oficială, constituie o palmă răsunătoare pe obrazul lui Putin.
    Amenință să strice tot feng shuiul propagandistic pregătit cu atâta migală de ruși.
    4. Ziarul german Bild informa în urmă cu o săptămână despre atentat ucrainean eșuat asupra lui Vladimir Putin: o dronă cu 17 kilograme de explozibil trebuia să atace noul parc industrial Rudnevo de lângă Moscova, inaugurat recent de președintele rus.
    Prin urmare, planul de lichidare a lui Putin nu este o noutate pe masa lui Zelenski.
    5. Casa Albă a declarat că nu încurajează atacurile Ucrainei asupra teritoriului Rusiei. Hodoronc-tronc. Ce i-a venit așa, din senin, dacă Ucraina nu are nici o implicare în atacul de la Kremlin?”

  2. @Eduard/A.”Atacul cu drone asupra Kremlinului a fost opera Kievului.
    Există o sumedenie de argumente. Iată doar câteva:
    1. A avut loc în contextul unul val masiv de alte atacuri cu drone și de sabotaje în Crimeea și pe teritoriul Rusiei, care au vizat obiective importante de infrastructură: căi ferate, depozite de muniție și de combustibil…
    Kievului nici prin cap nu i-a trecut să nege că toate aceste atentate sunt opera sa.
    2. O altă dronă a fost găsită ulterior, prăbușită într-o pădure lângă Moscova. Prin urmare, la atac au participat trei drone, însă doar două au ajuns deasupra Kremlinului.
    Vă amintiți cele trei explozii postate și șterse de Andrei Yermak?
    De unde știa șeful administrației prezidențiale de la Kiev că au fost trei drone?
    3. Atacul asupra Kremlinului are loc cu puțin înainte de festivitățile de 9 mai. O zi cu mare încărcătură pentru ruși, mai ales în contextul războiului din Ucraina. Este ziua victoriei asupra fascismului, iar Moscova acuză regimul de la Kiev de fascism.
    „Denazificarea Ucrainei” a fost principalul obiectiv invocat de Rusia pentru „operațiunea sa specială” lansate pe 24 februarie 2022.”

  3. După ce au susținut ca Rușii își trăgeau singuri obuze-n cap la Zaporojie NP sau ca si-au dinamitat
    singuri conductele de gaz p.r.o.s.t.a.c.i.i cu EPOLEȚI repeta propaganda Li?ică că (!) tot Rușii au încercat sa atace și Kremlinul.
    Dacă urcacii reușeau sa producă daune serioase, alta era placa pusă la tonomat…Eeeeeh ??

  4. @ Adrian 18:03
    Varianta 4. Ai făcut armata la CounterStrike dar n-ai trecut de level #1. Mai citește comentariile lui Gelu.
    Despre Sanduk : nu citesc, doar arunc o privire superficială. Nu spune nimic, doar își etalează fobia.

  5. Putin a fost in mare pericol. Tocmai urca pe cupola impreuna cu Medvedev. Era ora de latrat la luna.

  6. N-au fost drone militare serioase. Au fost drone tzivile, trimise de muscali de-ai lui din Moscova si incarcate cu cateva zeci de grame de exploziv.
    Muscalii respectivi s-ar putea sa fie din serviciile secrete putineze…….[Rumburak]

  7. Varianta 1. Daca dronele au fost ucrainiene inseamna ca defensiva mujicilor este praf. Ce S-300, S-400? Chiar asa, 2 drone ucrainiene ajung nedetectate dupa ce strabat cam 500 km deasupra teritoriului rus controlat de „impenetrabila” aparare antiaeriana a Moskoviei? In acest caz, comandantul responsabil cu apararea antiaeriana a teritoriului Moskoviei ar trebui demis si impuscat. Nu neaparat in aceasta ordine.
    Varianta 2. Un grup de operativi ucrainieni sau dizidenti rusi au lansat drone kamikaze de mici dimensiuni din vecinatatea Kremlinului – o raza de 5-10 km sa spunem, chiar din interiorul Moskovei. Nu a alertat sistemul de aparare antiaerian national dar a fost distrus de sistemul antiaerian al Kremlinului. Avand in vedere incarcatura redusa de explozibil rezulta ca ar fi avut doar rol declarativ, viata puticantropului nefiind nici un moment amenintata.
    Varianta 3. Totul este o facatura a GRU/FSB. Destul de prost regizata. Au lasat drona sa se apropie de tinta ca sa o distruga cu 2 secunde inainte de impact. Ca sa „arate” mujicilor cat de aproape au fost ucrainienii de a-l asasina pe mult iubitul, mult stimatul, botoxatul s.a.m.d. Ca intr-un film american de mana a treia sau unul sovietic de prima mana. Si totul pentru a motiva o escaladare a conflictului si represalii. Adica mai multe rachete aruncate asupra obiectivelor civile ucrainiene. Asta daca nu ii impinge Aghiuta sa arunce o „murdara” ceea ce ar fi un „game changer” si atunci aliatii NATO ar da raspunsul cu „gloves off”.
    @Eduard: se pare ca tu o citesti totusi.

  8. @ Sandu 15:20
    Chiar crezi ca-ti mai citește cineva polologhia rusofobă ?
    Ai o fixație, Tataie, bietul de tine…?

  9. cam amnezic acest Peskov .. a uitat sa il mentioneze pe „nazistul evreu Soros” drept mastermind-ul din spatele atacului cu drona chinezeasca .. s-ar putea sa si-o ia serios pe spinare de la tatucul kaghebist

  10. Cimpanzeii de la Kremlin mint de ingheata vodka ,cine ii mai crede sunt mai prosti ca ei

  11. Ucrainenii folosesc software din SUA iar sateliții pentagonului astăzi sunt ocupați numai cu acest conflict. În Ucraina acum,daca zboară ceva,apoi numai cu permisia americanilor.

  12. Asta inseamna ca sfarsitul regimului Zelensky este aproape si ca pe teritoriul SUA vor avea loc o serie de incidente, in continuarea celor recente (explozia din Ohaio, de exemplu), care vor afecta serios sansele lui Biden de a fi reales.

  13. Atacul cu drone de la Kremlin: „Rusia acuză SUA de calvitie,inanitie ,superstitie,opozitie,auditie si malitie”
    PS Chiar ne luati de copchilasi,toate imbecilitatile ruse isi gasesc pagina

  14. Rusia bate apa-n piua și piua-n apa. Trecutul Rusiei teroriste nu a fost niciodată studiat cum trebuie. Abia acum se trag toate învățămintele. Știu și extratereștrii, și dinozaurii că Rusia face, și tot ea acuză. Știm foarte bine cu toții că Rusia a inventat terorismul politic modern, de care Putin s-a folosit mai întâi în interior, pentru a teroriza propria populație, și apoi în afara, pentru a spori microbul terorismului putinist. De vreme ce nimeni, in Rusia mortificata, nu i-a dat lovitura de gratie, Teroristul Putin își face de cap, cu focoase, cu drone. Și-au înscenat încă un „atac”, din cauză ca „strategii” trec printr-o serioasa criza și că nu au alta cale de ieșire, decât schimbând strategia. Așa că au recurs la vechea stratagema cu momeala „atacului”, pentru că au obiceiul asta spurcat sa minta in fata. Și firește că mulțimea abrutizată a muscat momeala, ca pe-o acadea parfumată. Toate se bat cap in cap in capetele tulburi de sub poalele Kremlinului. Suntem totuși în plin sec.XXI in care totul poate fi scos la lumină…Dar pentru cerberii și cioclii de la Kremlin, „stabilitatea” contează și parada de condiția lor josnică. Mâine-poimaine, moaștele ambulante nePutincioase vor fi ținta grifonilor…Si-atunci, vor acuza Iranul.

  15. Vrajeli dialectice care tin totusi. Elitele globaliste, sponsorii si beneficiarii crizelor vulcanizate cu petice ramase din propaganda anterioara isi freaca mainile. Goyimii sunt ocupati cu pariurile pe favoritii din cursa inarmarilor eterne.

  16. Vai, ce buni la razboiul mediatic sunt rusii ! Urmeaza sa iasa altul si s-o acuze pe Mamaya Sandu, vanduta Romaniei …

  17. Inca un pas spre transformarea razbelului clasic prin procura amerloca data urcacanilor deocamdata intr-un razboi termonuclear de toata frumusetea. Toate atacurile cu drona din ultimile zile comise de urcacani asupra depozitelor de combustibil rusesti si asupra Kremlinului sunt comise de urcacani cu logistica 100% a armatei amerloce. Toate s-au produs la distante mai mari de 400 km cu drona urcacana UJ-22 ce are o autonomie de 800 km si poate zbura de la inaltimea de 50 m pana la 6.000 m. Slava Ucraina mica si pitica pana n-o mai ramane nimic din ea. Amerlocii isi dau toata silinta ca aceasta sa se intample.

  18. Vai, ce mascarada!
    Daca vorbeati cu americanii, poate li se facea mila de voi si va vindea un scenariu mai serios!

  19. … ăsta fi motivul pentru care Joe nu merge la încoronarea lui Șarli ci își trimite soața? Sau poate urmează să aibă loc evenimente ce nu permit ca „nambăr oan” să fie departe de butoane. O începe marea hofensivă pe 6 mai ????

  20. Cum va reactiona Statele Unite daca doua drone (rachete) vor exploda in curtea lui Joe Biden de la Casa Alba!?. Cum va reactiona Statele Unite daca doua drone (rachete) vor exploda in BUNCARUL lui Zelenski!?. Asteptati-va la o RIPOSTA din partea rusiei… (ochi pentru ochi,dinte pentru dinte).

  21. Hai Peskoave bagati o operatiune de denazificare in SUA. Daca era mana americanului faceati parada pe camp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.