Atenţie la „postacul” acoperit!

Odată cu apariţia reţelelor de socializare pe Internet, limba română s-a îmbogăţit cu un neologism: POSTAC (cuvânt sau expresie nou apărute într-o limbă, fie prin preluarea din alte limbi, fie create prin mijloace proprii – conform DEX). Noua specie este extrem de numeroasă şi se ocupă cu răspândirea de ştiri sau cu datul cu părerea pe diferite subiecte, scopul final fiind colectarea de cât mai multe “like”-uri şi/sau “share”-uri, pentru a-şi îmbunătăţi imaginea personală cu ajutorul unor fotografii şi imagini video cât mai şocante sau a unor păreri care să atragă în discuţie cât mai mulţi amatori de pierdut vremea în spaţiul virtual. Alţii – cei mai periculoşi şi care fac obiectul acestui articol – aruncă în dezbatere ştiri false sau nefundamantate şi aşteaptă cât mai multe răspunsuri, pe care le transmit ulterior experţilor în psihologia maselor.
Românii nu puteau sta departe de această capcană şi urmăresc de câţiva ani buni activitatea unor postaci de serviciu, care petrec zilnic ore întregi în faţa calculatorului, încercând să afle ce gândesc victimele acestui joc meschin. Urmează rapoartele către şefi şi operaţiunile de manipulare şi dezinformare a milioane de oameni, a căror singură vină e că răspund la provocări. Aceştia sunt postacii acoperiţi români, uşor de depistat şi pe care i-am împărţit în mai multe categorii.

Cel mai agresiv şi eficient e postacul băsist. El se ascunde în spatele unor nume false şi îşi alege cu grijă victimele. Postează declaraţii ale fostului preşedinte şi aşteaptă cu răbdare reacţiile. Apoi le colectează şi le transmite la Centru, unde şeful se informează, îşi alcătuieşte o strategie şi iese pe televiziunile aservite numai după ce colectează comentariile favorabile. Dacă îndrăzneşti să-ţi dai cu părerea şi să emiţi păreri contrare viziunii sale, o echipă de agitatori te face albie de porci, îţi taie comentariul şi te elimină imediat de pe “lista de prieteni”.

Postacul acoperit liberal e mult mai elevat. El pune întrebări aparent inofensive sau postează fotografii şi imagini video în care putem vedea frumuseţile patriei, umblând la coarda sensibilă a românului, în special a celui care trăieşte sau munceşte în alte ţări. Te atrage în discuţie foarte discret, prezentând proiecte de dezvoltare a României în viitor şi încearcă să te convingă cât de importantă este contribuţia ta la democratizarea ţării. În general, postacul acoperit liberal nu te jigneşte, îţi vorbeşte civilizat şi nu te alungă cu înjurături de pe contul său de Facebook.

Postacul acoperit pesedist e foarte şmecher şi te atrage în capcană cu realizările partidului din care face parte. Îţi prezintă numai datele favorabile din timpul guvernării (să zicem Ponta), încercând să te convingă că PSD este singurul partid care e de partea poporului. Comentariile lui sunt bine scrise, fără greşeli de ortografie şi/sau atacuri la persoană. El nu vrea să te piardă de client şi are o oarecare abilitate în conversaţie, evită vulgarităţile sau limbajul suburban şi nu răspunde la provocări.

În concluzie, e bine să comunicăm pe site-urile de socializare numai cu persoane cărora le cunoaştem identitatea (rude, prieteni apropiaţi, oameni de afaceri), lăsând postacii acoperiţi să vorbească singuri. Eu vă asigur că nu veţi avea nimic de pierdut, lăsându-i să vă citească gândurile. Dimpotrivă!

New York, 29 decembrie 2016.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Grigore L. Culian 184 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.