Atitudine şi sensibilitate urbană: tehnici de echilibru afectiv

Un foarte vechi proverb german spune că aerul oraşului te face liber. Eliberează de cutume, segregare culturală sau confesională, de înfăţişare sau de ideal. Oraşul dezvoltă reguli ale competiţiei profesionale, reguli ale unei adaptări continue de la o generaţie la alta şi impune o permenantă reprofesionalizare. Oraşele sunt în mişcare. Cuceresc teritorii dincolo de ziduri, dar nu ar reuşi această performanţă de extindere perpetuă fără modificările substanţiale care se petrec în interiorul zidurilor lor.

Continua adaptare la o aglomerare prea puţin omogenă de caractere, aspiraţii, atitudini, comportamente şi mai ales mentalităţi determină pe de o parte un plus de agresivitate în competiţie sau în comportament, iar pe de altă parte induce treptat trecerea unor praguri în sens invers, către pasivitate, resemnare şi depresie. Oraşul a găsit şi a propus antidoturi deopotrivă pentru stoparea agresivităţii extreme şi pentru ameliorarea pragurilor de prăbuşire în adaptare.

Dar, undeva la mijlocul societăţii urbane, confruntările şi dramele continuă. Fiecare a încercat metode de îmbunătăţire a tonusului psihic şi afectiv pe măsură ce s-au îndepărtat de prima perioadă a vârstei active. Sunt stări sufleteşti pe care vrei să le opreşti mai multă vreme în preajma ta, de echilibru, de linişte interioară, de ignorare a celor care încearcă să te agreseze prin atitudinea sau faptele lor.

Ţinuta straff conferă siguranţă indiferent de circumstanţele întâlnirilor. Aici înalta societate

Acest articol prezintă tehnicile de echilibru afectiv puse în aplicare de profesorii Francisc Josif Rainer şi elevul său, savantul de mai târziu, Ştefan Milcu. Informaţiile au fost adunate din jurnalele celor doi profesori şi am considerat foarte importantă preocuparea lor pentru lupta de a rămâne într-un echilibru afectiv constant deşi fragil, într-o societate măcinată continuu de adversităţi variate şi furtuni ideologice aduse de două războaie mondiale

Dr.Francisc Rainer (1874-1944) a avut această preocupare întreaga sa viaţă. Rainer afirma că este „o ciudată ironie că omul modern s-a străduit atât de mult să cunoască lumea din afara lui şi atât de puţin pe cea din lăuntrul lui”.¹ Oamenii şi-au pierdut liniştea interioară, calmul, şi uneori cumpătul în faţa unor situaţii mai grele. Rainer s-a folosit în viaţa sa de îndemnurile venite dinspre filozofia antică şi îndeosebi cugetările lui Marc Aureliu. Acesta încadra lupta cu ceilalţi, agresori permanenţi, unui adevăr uitat adesea: „ai un timp determinat de viaţă” şi prin urmare nu-l irosi în confruntări sterile pentru întâietate într-o dispută sau o confruntare lipsită de mize în plan îndepărtat, singurul care contează. „Şi dacă nu pui calm în acest timp el va dispare şi tu vei dispare şi nu va mai reveni niciodată”. Timpul irosit într-o polemică alimentează disconfortul sufletesc şi este timp pierdut definitiv. De aceea „turbulenţele exterioare caută a le evita. Nesocotiţi pe acei care nu au un scop în viaţă către care să-şi îndrepte cugetarea. Cei care nu veghează la mişcările sufletului lor sunt neoameni”. Ca să te îndepărtezi de astfel de oameni conflictuali „gândeşte-te să faci ce ai în inimă cu strictă şi simplă gravitate, cu libertate, cu dreptate şi a te urma în toate celelalte gânduri. Şi te vei uşura atunci când vei săvârşi fiecare acţiune ca cea din urmă a vieţii tale evitând orice murmur împotriva destinului”. Aşadar să nu îngrijoreze trecerile dificile aduse de hazard, ci mai degrabă impasul în care intri singur, fără să-l fabrice vreo faptă omenească. Numai fapta omenească care agresează poate determina căderea. „Sufletul omului se coboară atunci când se irită din cauza oricărui eveniment”. De aceea, Marc Aureliu, omul antic, recomandă şi îl îndeamnă pe omul modern să se îndrepte spre adevărurile simple: „Geniul tău interior va rămâne la adăpostul hulei, nealterat, superior la plăcere şi la durere, să nu acţioneze nici la întâmplare, nici cu falsitate, nici cu şarlatanii, să nu se îngrijeze de ceea ce fac alţii, dacă fac sau nu; să accepte accidentele şi destinul ca venind de unde a venit el însuşi. Şi mai ales să aştepte moartea cu seninătate, nevăzând decât o dispariţie a elementelor, din care fiecare om e construit. Moartea conformă cu natura şi nimic nu e rău ce e conform cu natura”.²

Ţinută şi atitudine feminină la 1900. Femeile impuneau distanţa onestităţii şi respect pentru discreţie

Tradus pe limba omului modern, îndemnul lui Marc Aureliu se regăseşte în anamneza făcută de Fr. Rainer la mijlocul anilor ’30: „Toată mizeria socială şi economică de azi, haosul politic şi nenorocirile războiului nu sunt decât consecinţele lipsei de spiritualitate din omenire. Alergăm toată viaţa după fericire, căutând-o în afară şi nu ştim că ea este în noi”. Fericirea ca stă ascunsă în noi „este o realitate, este divinul din noi, care veghează necontenit şi aşteaptă să-l descoperim şi să-l cunoaştem.(…) Este o stare de conştiinţă pe care noi o putem realiza chiar aici pe pământ. Împărăţia lui Dumnezeu este în noi, o putem realiza în sufletul nostru. (…) Oamenii au rămas numai cu conştiinţa animalităţii, cu eul personal, vizibil, cu carnea pe care ne-o arătăm unii altora. şi cu toate acestea în profunzimea fiecăruia dintre noi există o forţă de o grandoare ce nu se poate concepe şi de o misterioasă sublimitate, care este eul veritabil, real”.³

Fericirea este liniştea cu care trăieşti, linişte care impune siguranţă în profesie şi curaj în confruntare cu viaţa, cu lumea. Primii paşi către această ascunsă fericire îi descrie Fr. Rainer astfel: „Socoteşte-te singur demn de orice vorbire şi orice acţiune conformă cu natura. Nu te lăsa întors nici de critica unora, nici de şoaptele care pot rezulta… Dar, dacă este bine să lucrezi, ori să vorbeşti astfel, nu te socoti nedemn. Acestea au propria lor călăuză lăuntrică şi ascultă de propriile lor instincte. Nu te nelinişti, dar mergi drept pe drumul tău, călăuzit de natura ta proprie şi natura universală: amândouă de altfel urmează o cale unică”.⁴ Cale unică prezentă prin faptele tale şi viaţa pentru care lupţi.

Doamna Duca născută Moruzi către 1900 la promenadă. Vedem aici umorul și sensiblitatea feminină, care nu se abandonează lejerității de atitudine

Pentru a pătrunde în echilibrul sufletesc descris mai sus, şi pentru a-l păstra, sunt o mulţime de fapte mici pe care le poţi face pentru tine cu fiecare zi. Adevăruri simple, pe care le întâlnim cu fiecare zi aproape. Poţi începe cu răspunsul la întrebarea: cum te trezeşti dimineaţa? Ceea ce urmează trezirii este o adevărată metodă pentru a-ţi fi mai bine întreaga zi. Astfel, după trezie nu te lenevi în pat căci „e foarte rău. Vin gândurile rele, deprimante, fără rost. Trebuie să te scoli cum deschizi ochii, să beneficiezi de starea aceea de sănătate primitivă pe care o ai în acel moment, ca să te arunci într-o preocupare rodnică”.⁵ Apoi, trezirea trebuie urmată de exerciţii fizice, care „dau o senzaţie de tonus binefăcătoare”. Omul modern, de acum un secol, deşi nu dispunea de aparate şi săli de fitness, se folosea de exerciţiile fizice matinale aproape zi de zi iar în momentele mai libere practica scrima.

Eleganța și sensiblitatea se bucură de repaus numai folosindu-se de accesoriile grădinilor și de circumstanțele care ajută

Foarte importante sunt aşadar primele gânduri ale zilei, însă, apoi, la fel de importantă este şi atitudinea îndată ce treci de pragul casei şi apari alături de ceilalţi. Atitudinea şi ţinuta dau un plus tonusului, stării de optimism, sau dimpotrivă. Deoarece ţinuta fizică influenţează puternic ţinuta psihică. Într-o scrisoare datată 24 iulie 1932, Rainer o îndemna pe soţia sa: „Ai grijă deosebită să te ţii mai «straff» când umbli, adică să umbli cât mai drept, nicidecum relaxată, în voie”.⁶ Este şi foarte important ce vorbeşti cu ceilalţi despre starea ta sau desfăşurările din viaţa ta. Rainer recomanda soţiei sale: „Dacă ai vreo suferinţă morală sau fizică, nu vorbi de ea, căci descriind-o, o accentuezi. Nu da atenţie lucrurilor care te fac să suferi”.⁷ Grijile mărunte dau cel mai mult de furcă gândurilor noastre. Rainer recunoştea acest lucru într-o altă scriosare (1934) adresată soţiei sale: „Nici eu nu mă las impresionat de nimic. Deci rugămintea mea e insistentă: nu te lăsa impresionată de nimic. Noi, în privinţa aceasta, nu ne-am făcut educaţia cuvenită. Noi, dacă ni se pare că am pierdut o cheie, ori am uitat umbrela, ori am rătăcit un geamantan, întâi şi întâi trecem prin emoţii, ca şi cum acestea ne-ar servi la ceva obligatoriu. Eu acum îmi fac şcoala. Când fac o asemenea constatare şi porneşte valul de emoţie, îndată îl tai, cu gândul. Nu vreau să fiu jucăria fiecărui incident, mic ori măricel, inseparabil de existenţă. Ei, şi dacă l-ai pierdut, trebuie să mă şi zgudui? Dar poate nici nu s-a pierdut. Nemaiputând suporta asemenea agitaţii cu adevărat sterile, le suprim.”⁸

Pe strada Ernei din București la 1904. Vedem aici cum ținuta demnă a devenit un tipar comportamental pozitiv și în lumea celor săraci

Trezirea imediată, ţinuta „straff” pe stradă şi privirea directă, drept în faţă, suprimarea emoţiilor în faţa unor întâmplări sterile şi apoi să ignori răutăţile şi faptele mărunte ale celor din jur. Ele sunt cele care tulbură sufletul cel mai mult, calmul echilibrului tău sufletesc care ajută să vezi clar lucrurile aflate în desfăşurare şi să iei deciziile cele mai potrivite în imediat, cu precizie şi curaj. Pentru aceasta Rainer şi-a îndreptat efortul de autoperfecţionare psiho-somatică printr-o practică surprinzătoare. Într-o scrisoare din tinereţea sa (6 mai 1915) spunea că „trebuie să reprim impulsiunile motoare pe care le simt îndată ce încep să cuget: nevoia de a umbla, ori, dacă sunt culcat, de a contracta anumite grupe musculare ale extremităţii superioare. Acestea sunt surogate ale unei cugetări pe care eu mi-o doresc progresivă şi viguroasă, – şi care întârzie a veni… «represiune» nu e cuvântul nimerit. Mai bine: să comut pe cale utilă nervoasă îndreptată fără rost spre calea efectoare. Închiderea bruscă şi energică a mâinii am observat că se face ca să umple hiatul atunci când cugetarea, neputând să înainteze, rămâne în suspensie”.⁹

Omul satelor a copiat în felul său atitudinea de orăşean prin accesorii – locuinţa la bloc, geanta de cucoană şi rochia cu imprimeuri. Imagine din anii ’60

Rainer căuta, potrivit lui Ghe. Brătescu, să-şi creeze „o stare permanentă de «euforie»”, pe care o definea ca „senzaţia neîntreuptă de elasticitate… intelectuală şi fizică” datorată mai cu seamă influenţei «dinamogenice» a factorului psihic.¹⁰

Ştefan Milcu (1903-1997) a fost unul dintre elevii cei mai apropiaţi ai prof. Fr. Rainer şi a studiat neurologia cu trei mari neurologi: Gheorghe Marinescu, Ionescu-Siseşti şi C-tin Parhon. Concluzia lui este fermă: „Creierul trebuie protejat de intoxicaţii, de surmenaj. Trebuie respectate regulile lui biologice, ceea ce înseamnă în primul rând repausul, somnul, cele şapte ore obligatorii, chiar opt ore când consumul este mai mare”. Oraşul este un mare consumator de energie nervoasă. De aceea Ştefan Milcu a practicat relaxarea „Schultz”, şi iată cum o descrie savantul român: „Întâi scoţi toate boarfele cu care ai fost în oraş. Hainele sunt o sarcină pentru corp din mai multe puncte de vedere. Adică scot haina socială şi rămân cu învelişul biologic, nu gol, ci cu o cămaşă simplă. Haina socială trebuie îndepărtată, haină care intră şi în definiţia noastră. Suntem îmbrăcaţi diferit după psihologia noastră. Chiar şi felul de a-ţi face cravata te defineşte. Eliberarea de haina socială este foarte importantă. Al doilea, întinderea pe orizontală. Pe un pat, pe o sofa, pe jos. (…) Condiţia principală este de linişte perfectă. Nici un telefon, nici o vorbă, deci pe lângă eliberarea de haina socială, eliberarea şi de conexiunile sociale. (…) Tehnic vorbind trebuie să te laşi nemişcat şi să cauţi să nu te mai gândeşti la nimic. Să laşi fluxul cerebral în haosul lui. De exemplu, acum toată cerebralitatea noastră este orientată spre discuţia care se desfăşoară. Dar dacă eşti singur, lăsat în pace, nu te ocupi de nici o problemă şi atunci sistemul nervos funcţionează în haosul lui. El nu mai este orientat social. (…) În ceea ce priveşte relaxarea musculară ai reuşit să o faci când începi aşa: mâna dreaptă mi-este grea. Nu pot s-o mai ridic. Mâna stângă mi-este grea. Nu pot s-o mai ridic. Piciorul drept, piciorul stâng, şi aşa mai departe. Prin aceste ordine date structurilor periferice, ajungi într-adevăr să nu mai poţi ridica mâna, piciorul etc. Încercaţi să faceţi lucrul ăsta. Atunci când ai reuşit, ai obţinut relaxarea. Înseamnă că fluxul nervos, care întreţine tonusul minimal continuu, se află la cel mai coborât nivel posibil. Dacă ar dispare complet ar însemna că ai murit. Nu te mai poţi mişca. Această trecere de la a putea să mă mişc la a nu putea să mă mişc este esenţialul tehnicii de relaxare. Se obţine prin educaţie”.¹¹

Astăzi, oamenii fac eforturi de recuperare a confortului însă, dincolo de mici reuşite, scopul acestuia nu este atins. Disconfortul sufletesc rămâne

Haina socială, haina oraşului trebuie aşadar îndepărtată din intimitate. Odată cu ea sunt îndepărtate toate amintirile şi întâmplările desfăşurate cu implicarea ta sau în prezenţa ta. Apoi urmează îndepărtarea gândurilor care nu au putut fi oprite sau atent supravegheate astfel încât să nu afecteze echilibrul interior. Este un efort de autodisciplinare a emoţiilor. Emoţii care pot fi echilibrate, pentru omul consumator de cultură, şi cu ajutorul muzicii, lecturii, jocurilor. Echilibrul sufletesc este cunoscut şi păstrat prin rezolvarea problemelor puse pe realitate iar aceste probleme sunt rezolvate în funcţie de calitatea personalităţii. Potrivit lui Rainer, „alegerea soluţiilor preferate în această rezolvare fixează genul personalităţii. Importante sunt ciocnirile cu realitatea, iar nu cu fantomele lucrurilor. Putem fi convinşi că singura cale care ne este oferită pentru a evolua este aceea a efortului personal. Nu putem evolua decât după intuiţia noastră, de aceea, fiecare din noi trebuie să găsească calea personală prin care îşi creşte calităţile”.¹²

Deşi a crezut toată viaţa sa în „solidaritatea sufletelor omeneşti”, Fr. Rainer ajungea, cu nouă ani înainte de dispariţia sa, la trista convingere că „oamenii aceştia sunt făcuţi sufleteşte dintr-un material pe care ricoşează orişice idee largă şi generoasă”.¹³ Viaţa a fost complicată şi în trecutul nu foarte îndepărtat. Interbelicul nu a fost nicidecum o perioadă de frumuseţe sufletească şi de echilibru social. Astăzi trăim, social şi mentalitar, în prelungirea lui anatomică.

1 Arhiva Fr.Rainer, Academia Română, manuscrise, VIII varia 6, fila 93

2 Marc Aureliu conf. Fr. Rainer, Arhiva Fr.Rainer, Academia Română, manuscrise, VIII, varia 3

3  Arhiva Fr. Rainer, Academia Română, manuscrise, VIII varia 6, fila 94.

4 Arhiva Fr. Rainer, Academia Română, manuscrise, VIII varia 6, fila 71.

5 Fr. Rainer, miercuri 8 aprilie 1915, „Jurnale”, Editura Eminescu, Bucureşti, 1979, pp. 64-65.

6 George Brătescu, Tehnici psihologice practicate de Fr.I. Rainer, mansucris dactilografiat, fila 8

7 Fr. Rainer, op.cit., p.329

8 Ibidem, p. 292

9 Fr. Rainenr apud G.Brătescu, op.cit., fila 9

10 idem

11 Ştefan Marius Milcu, Însemnări memorialistice, editura Academiei Române, Bucureşti, 2006, pp.239-240.

12 Fr.Rainer cit. de prof.dr.Gheorghe Ghiţescu, apud Fr.Rainer – profesor de anatomie artistică, revista Arta Plastică, nr.12, anul XI, 1964, p. 608.

13 Arhiva Rainer, Academia Română, III, mss.3, fila 34.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.