Atoateţiitorul Băsescu – trecut, prezent şi viitor

E bătător la ochi că modificările Constituţiei, propuse de preşedintele Traian Băsescu, vizează în exclusivitate guvernarea USL – de la a impune 3 la sută deficit bugetar (imposibil de realizat şi în ţările cu pretenţii din Uniunea Europeană) la a-şi asuma răspunderea în faţa Parlamentului o dată pe sesiune (chiar dacă ţara e în criză). Aceste modificări i-ar da preşedintelui ţării posibilitatea să dea jos fără discuţie guvernul (sau să-l oblige automat să-şi dea demisia), „conform noii Constituţii”. Pe de altă parte, e încurajator că Băsescu acceptă astfel, tacit, că USL câştigă alegerile în 2012 şi că USL îşi va pune premier peste capul lui, dacă se opune (subînţelegându-se că preşedintele Băsescu poate fi suspendat de noua majoritate parlamentară; dă, Doamne!). Motiv pentru care a cerut să fie modificată Constituţia în aşa fel încât Curtea Constituţională să aibă ultimul cuvânt, nu aleşii poporului. Şi asta e o altă aberaţie, Curtea Constituţională e un amărât de organism politic, azi dominat de oamenii lui Băsescu şi ai partidelor din coaliţia guvernamentală (ei au făcut posibilă trecerea legilor austerităţii prin zeci de asumări ale guvernului Boc-Băsescu, toate la limita Constituţiei, care au pauperizat populaţia României şi au pus economia ţării pe butuci; membrii Curţii Constituţionale sunt aleşi pe două mandate parlamentare, pe 9 ani, modificările propuse de Băsescu, de viitor, ţin cont şi de asta). Faptul că PDL aplaudă aceste modificări propuse de Băsescu (pe care PDL-Boc-Băsescu, din decembrie 2008 până azi, le-a călcat în picioare) e clar că dă de gol neputinţa lui – se bucură că viitorul guvern USL va fi prizonierul acestor modificări prosteşti şi va fi obligat să plece după un an.

Altfel, de ce m-am temut nu am scăpat: PSD şi PNL-PC au intrat în morişca diversiunii cu modificarea Constituţiei. Normal ar fi fost să fie complet ignorat Băsescu cu modificările propuse de el, evident tendenţioase. Acum opinia publică e bombardată cu modificările Constituţiei, care ar putea să-i facă pe români să creadă că li se va îmbunătăţi traiul dacă se vor pune în practică, o prostie fără margini. E corectă abordarea PNL, micşorarea acceptată de electorat la referendum la 300 de parlamentari se poate face prin lege propusă de Guvern, care poate fi trecută şi prin asumare guvernamentală, nu e nevoie să fie introdusă în Constituţie o cifră abstractă propusă de un preşedinte al ţării trecător. Ar fi o eroare să se transforme Parlamentul în Marea Adunare Naţională şi să nu se păstreze cele două Camere (care să aibă roluri distincte, să fie în opoziţie şi complementare; în România lipsa contrariilor provoacă monştri). Dacă ar putea, actuala opoziţie ar trebui să lupte să micşoreze constituţional puterea preşedintelui ţării, să fie lăsat în pace premierul să-şi asume total responsabilitatea guvernării, să nu mai existe un atotţiitor Băsescu (trecut, prezent şi viitor), dovedit incompetent, care să dea indicaţii. România nu-şi mai poate permite să piardă alţi ani cu hachiţele lui Băsescu şi după alegerile generale din 2012, ajunge că românii s-au înşelat la urne că l-au mai votat pentru un mandat. Mai mult, dacă ar fi să se voteze modificările Constituţiei, să fie exclusă numirea fostului preşedinte de ţară în funcţia de premier al României după ce-şi termină cele două mandate, după modelul lui Vladimir Putin – fiindcă se vorbeşte tot mai insistent de această posibilitate, cu o referire expresă la Traian Băsescu. România nu trebuie să devină prin Constituţie un stat mafiot sau un stat poliţienesc, să fie condusă de sistemul ticăloşit, de serviciile secrete şi de Curtea Constituţională (strict controlată de Palatul Cotroceni). E de ajuns că se încearcă şi deprofesionalizarea expresă, prin modificările lui Băsescu la Constituţie, a Consiliului Superior al Magistraturii („garantul independenţei Justiţiei”), introducând în el şi mai mulţi reprezentanţi ai „societăţii civile” cumpăraţi de putere, care pot destabiliza orice vot… Să mă mai refer la mizeria morală a numirii unui ministru al Muncii, în aceste zile, direct de către preşedintele Băsescu, scos din buzunarul lui de la spate? Un consilier prezidenţial obedient, fără valoare, trimis să ţină steagul negru al lui Băsescu în guvernul Boc, să distrugă şi ce n-a fost distrus pe piaţa muncii şi a protecţiei sociale. E regretabil că opoziţia actuală parlamentară nu poate să reacţioneze, să dea jos guvernul Boc. Şi e în continuare de neînţeles de ce parlamentarii partidelor din coaliţia guvernamentală, când ştiu că nu mai au nimic de pierdut (viitorul Parlament de 300 de aleşi va împuţina dramatic oricum numărul lor; lasă că la un procent de 10-15 la sută, cât are acum PDL în sondaje, parlamentarii vor avea reprezentare simbolică; nu pun la socoteală UNPR şi independenţii, care dispar), nu vor să scape România de blestemul guvernării Boc-Băsescu.