Au predat țara că să fie protejați

E ca și un clan mafiot organizat totul. Petrov a fost înlocuit cu Șifonierul, problema e că Șifonierul nu mai are opoziție, Petrov avea.

De (R.C.)
Au predat țara că să fie protejați

E ca și un clan mafiot organizat totul. Petrov a fost înlocuit cu Șifonierul, problema e că Șifonierul nu mai are opoziție, Petrov avea.

Batranul comenteaza editorialul Cu cine ieșim din șanț? semnat de Cornel Nistorescu:

Haideți să vă spun d-le Nistorescu cum stă treabă că-i simplu înțelege și grupa zero. Țara a fost ocupată de securiști încă de pe vreme lui Iliescu, au parazitat instituțiile s-au „privatizat”,apoi, pe vremea lui Băsescu, au apărut „specialii”, securiști, polițiști, procurori, judecatori, care au ieșit la pensie la sub cincizeci de ani. Alegerile sunt furate, falsificate, deturnate, vezi București sector1. Asa a fost în toată țara. Incomozii sunt băgați la puscarie (Dragnea) ori intimidați cu procese interminabile, proces după proces. Specialii sunt cheița, ei sunt trădătorii; după ce ies la pensie lucrează ca și consultanți (specialiști), îi găsim și la OMV, peste tot în politică, au ocupat țara. Când a apărut „progresismul”, au predat tara că să fie la adăpost, au predat țara americanilor. America, vedem bine cine e și ce se întâmplă acolo. E ca și un clan mafiot organizat totul. Petrov a fost înlocuit cu Șifonierul, problema e că Șifonierul nu mai are opoziție, Petrov avea. E simplu. Au predat țara că să fie protejați, taxa de protecție e liber să facă ce vor.

Distribuie articolul pe:

37 comentarii

  1. habar nu ai de nimic.. cum erau falimentare combinatele metalurgice cand intreg lantul de productie de la extractie la produs finit era in tara si mana de lucru ieftina?? vorbim de profile metalice nu de procesoare din taiwan! teava de fier/otel de la sidex nu era mai slaba calitativ decat aia ruseasca sau americana in 1990+ companiile romanesti de petrol au ajuns la rusi(omv e detinuta de gazprom daca inca nu stiai) si kazahi(rompetrol) care tot de Moscova asculta

  2. liberalizarea posesiei de arme pentru totzi romanii…
    asa se vor reaseza valorile in societate..
    oamenii vor deveni responsabili de ce zic si ce fac

  3. Mai lăsați-mă cu… halogenii. Ori sunt românii majoritari, ori sunt halogenii, deci numai e România. Cine mama dracului votează și decide dacă nu românii? Nu tot dați vina pe alții.

  4. Parafrazind un vers din melodia Deliei, Ipotecat, „Poti fugi dar nu te poti ascunde, (constiinta) te gaseste oriunde.
    Si daca lipseste aceasta bariera care sa iti spuna ca: „ce tie nu-ti place, altuia nu face”, poate exista in univers o forta care sa restabilesca echilibrul.

  5. Mda ,ma bucura faptul ca si altii il iau in tabarca pe „inteleptul pupincurist”@ esop . Daca eu comentam imediat dupa el aparea un @ pacala sau un @ m sau @ s ,etc . Si ma numeau tzucalar. Asa ca … Ia zii @ esop aka @ bunul samaritean ce funduri mai pupi ? Si ce mai „lingi”? Da despre globetrotterul national nu mai zici nimic ? Ala de „anvengura galactica”?

  6. Progresismul e o porkarie speciala, mentinuta de specialii bagati in legaturile politice

    Tot rotatia cadrelor, dar mai speciala.

  7. gelu mic si incult: „Rolul nostru de victima – in continuare il jucam foarte bine. De fapt este singurul lucru la care ne pricepem ca natie. Ah, si sa ne plangem, dar de fapt face parte din pachetul complet de victima. Si noi si politicienii. Noi niciodata nu suntem de vina ci ceilalati, strainii rai care doresc sa ne fure bogatiile si sa ne cotropeasca.”

    1. Ce-i mai iubesti pe ăia cate te jupoaie, vândutule. D-alde tine dezcreierații, pupăcioși de democratie occidentala, antiromâni din prostie care urâți mai mult decât puteti judeca.

  8. Bătrânul are dreptate! Comunismul e la orizont, cu cât ne apropiem de el cu atât se indeparteaza-Hrusciov. Sprijiniți-va pe țărani spune Stalin la fel ca Petrov care se sprijinea pe tineretul sorosist. Au furat de-au stins tot ce s-a construit din 1945 pana in 1990 și acum avem și o datorie de 150 de miliarde de euro? Cine va plăti aceasta datorie dacă forța de muncă sănătoasă a plecat afara?

  9. Alegeri in Romania? Alegeti-va otrava! Nu ai pe cine sa alegi care sa respecte interesele tarii si a romanilor. Toti sunt hoti si vanduti.

  10. Titlul corect este: au pradat tara!!! In poza doi banditi care au jefuit tara! Comentariul e prea repede?

  11. Eu votez AUR! Felicitări „bătrînul”, totuși eu mai am speranța… deși am intrat în a doua jumătate a vieții ?

  12. @singur
    Ai perfecta dreptate. Sa nu mearga nimeni la vot. Sa se voteze slugile intre ele. Si asa, mergem degeaba. Stapanii au ultimul cuvant. Nu conteaza ce votam noi.

  13. Eu nu sunt înregimentat politic,nu am fost și nu am când sa mai fiu, deci sunt liber,dar asta e situația și nu ai cum sa nu vezi dacă ești LIBER.Romania e tara SPECIALILOR,nu e țara noastră a celor cu buletin pe care scrie RO,o știu și cei din redactie.Nu toți pot spune ce gandesc pentru că au afaceri,salariile plătit ,copii de crescut și nu au timp de probleme.Eu vad aici pe platforma ce se întâmplă,sunt putini cu adevărat liberi,dar sunt.
    Va invit să citiți un editorial al lui Marius Ghilezan din Romania Libera și el crede că America e pe duca, eu spun că e pe duca pe mana ei.Gaselnita cu „progresismul” o să-i pună capac.Trasnaia e o „invenție” și o invitație la ura iar noi cei normali trebuie sa ne rușinăm că suntem normali.America e pe duca,cum spuneam,nu o sa se întâmple mâine,se întâmplă deja dar mai durează,pentru că lumea s-a saturat de ei peste tot iar „progresismul”e și o forma „moderna” de colonizare.Nu sunt nici Putinist ,fiți liniștiți,dar americanii care ne-au colonizat nu sunt cei pe care-i așteptăm.
    „Specialii” sunt cei ce au „inventat”statul paralel ,pentru asta au avut STUDIUl DE FEZABILITATE.bonus,și au predat tara in schimbul protectiei iar taxa de protecție e libertatea de a face ce vor cei ce ne-au colonizat.Cine ne scoate din sânt asta o sa vedem peste multi,multi ani .Voi ce-i ce ii susțineți aveți grijă ce va doriți că s-ar putea sa vi se întâmple.

  14. se poate pune intrebarea: cine sunt cei interesati sa lanseze teorii de-ale conspiratiei, populisme si manipulari? iar raspunsul este: cei care au fost la butoane si si-au pierdut functiile din cauza problemelor cu justitia; propagandistii care depindeau financiar de ei si le-au ramas loiali, in speranta ca „binefacatorii” lor vor reveni cumva; credulii care i-au sustinut si care isi inchipuie ca aveau de a face cu ‘patrioti’ ori ‘suveranisti’; agitatorii din interior sau din afara.

  15. problema e ca nimeni nu plateste .Acesti 2 dick-heads sint in lada de gunoi a istoriei, iar Ro este un stat esuat cum a spus marele lenes de Sibiu. Ce facem de acum inainte caci tantalaii astia doi ne-au lasat cu gasca lor infractionala la cirma acestei tari pradate ?

  16. Doar Putin mai poate curăța Colonia Eșuată de caracatița masono-securice cu care Li?icii și sclaveții trag România la edec, spre a o transforma într-o nouă Urcacă.
    150 miliarde coco datorie externă, care crește ca Făt-Frumos !

  17. E bine ca adevarul il stim toti ! Cu ce ma ajuta? – e replica din filmul Podul Spionilor al lui Spielberg !, daca toata lumea doarme ?

  18. Corect. Dar adevarul e pe jumatate…intregul Adevar e ca cei carora s-a predat tara, mai bine zis si-au insusit tara prin minciuna viclenie si „valori” occidentale sant alogenii paraziti evrei !

  19. @esop
    Asa este:totul are un pret pe lumea asta.problema este ca noi am platit,platim si vom plati pentru ce?ca sa nu se dezmembreze tara?pai tara e o colonie in care strainii detin aproape tot:politicieni,servicii,industrie,comert,banci,terenul agricol etc.deci mai e tara nostra?NU! Avem noi vreo politica externa sau interna proprie?NU!mai avem si o gramada de stapani,deci multe guri de hranit.vor sa ne distruga si sufletul astia,deci ce si cat sa mai platim la stapanii externi domnule!?noi nu mai suntem tara,suntem colonie,nu mai suntem popor,suntem populatie!un singur lucru mai putem face:sa punem mana pe furci si sa-i urcam in ele pe tradatorii si vanzatorii de tara.e maximum ce putem obtine pentru tot ce am platit.

  20. 1. La început, mult înainte de așa-zisa revoluție, a fost TRĂDAREA SECRETĂ, apoi , din zilele tulburi, cea REVELATĂ TREPTAT și, drept legământ, continuată cu PREDAREA României.
    2. Este o abureală deliberată să susții că am avut o revoluție KGB-GRU, întrucât nu se poate explica-demonstra cum o revoluție pro-sovietică, cu teroriști apăruți-dispăruți fără urme, se transformă în … revoluție pro-capitalistă, cu celebrul Soros la București, pe 9 ianuarie ?!
    3. Ca la poker, câștigătorul ia tot. A subordonat serviciile, armata, politica, economia, făcându-le, după chipul și asemănarea sa.
    4. Doar cu naivitate totală, frizând …(numai zic!), ai putea crede că exponenții acestor domenii activează de capul lor.
    Toți, dar absolut toți, au … TO DO LIST !
    Pentru rezultatele mai slabe la purtare sau în îndeplinirea sarcinilor, unii au fost îndreptati sau … îndepărtați.
    5. DA, DA, DA …foștii colaboratori ai Occidentului din trecut, foști securici, noii recrutați, noile „organe”, nouă clasa politică democrată, noua justiție a statului de „drepți” etc au primit, fiecare, oscioare, oase sau chiar cărniță de păpat !!
    6. După opinia mea, greșeala fundamentală care se face este aceea că, REVOLTATI LA CULME DE CÂȘTIGUL PROFITORILOR LOCALI AI REVOLUȚIEI, NU VEDEM-ÎNȚELEGEM CĂ DIVIDENDELE URIAȘE LE ÎNCASEAZĂ ACȚIONARUL, NU ANGAJAȚII.
    Adică, nu vedem pădurea din cauza copacilor.

  21. „Țara a fost ocupată de securiști încă de pe vreme lui Iliescu”

    Securitatea a pregatit oamenii cu care „sa ocupe tara” incepand cu 20 de ani inainte de termen, 1989 (vezi cv Dan Ilie Ciobotea). Dictatura profesorilor turnatori struniti prin santajul cu demascarea. Si ca sa nu se creada in fantasme (niciun serviciu secret nu-si toarna turnatorii) a venit nervosul Coldea si le-a aratat pe un caz mare ce patesc daca nu „percuteaza intocmai si la timp”. Asa ca, vorba unui film italian: „La classe operaia va in paradiso” (muzica Ennio Morricone). Noi „succesuri” (noi nu voi) !

  22. @@ esop…Spui minciuni de la cap pans la coada, minciuni mai mari decat ale lui esop…Ai dat Petrom Austriei ca sa intri in NATO ????!!!.. Daca il dai Rusiei NU intrai in NATO…Toate Combinatele cumparate de Rusia au fost second hand. Cand le – a luat Rusia erau deja vandute Occdentului si erau falimentare….Ungaria a construit cu Rusia reactoare nucleare in Ungaria iar cu China construeste cea mai mare fabrica de baterii electrice din Europa….Atentie, miza exclusiv pe Occident este perdanta. UE trebuie sa
    dispara, e infinit mai nociva decat URSS…Pentru ca UE este Sluga americana si este milt mai centralizata ca URSS..

  23. „Țara a fost ocupată de securiști încă de pe vreme lui Iliescu,”
    -poate inca de pe vremea lu gh.gh. dej
    (nu stim daca DIN ilegalitate
    sau de pe cand era in voga irgun&hagannah)

  24. Daca exista dovezi care pot dovedii asemenea fapte,atunci justitia din Romania sa isi faca datoria imediat si nu asa cum au procedat cu dosarele evenimentelor din 89,al mineriadei sau al altor fapte care nu au fost judecate si pedepsite pana la ora actuala .

  25. Toate partidele si guvernele dupa 1990 s- au bazat pe ideea.
    , predam Tara Occidentului si ne mentinen la Putere prin rotatie 500 de ani. Furam noi, lasam sa fure si Occidentul card ne protejeaza. Alegerile sunt nutret pentru poolime….Avem Media prin care impartim poolimea in tabere A, B, C. Pe principiul galeriilor de peluza Rapid, Steaua, Dinamo. Intaratam galeriile, le facem sa se urasca, sa se dusmaneasca, sa se radicalizeze, fiecare galerie sustinand o Tabara…Ura, dusmania haleriilor A, B, C, vor aduce prostimea la vot. Rezultarul votului satisface o parte din prostime, dar Alesii sunt din la fel. Nu conteaza cine castiga Alegerile, caci toti sunt Slugoi occicentali, care stiu ca Occidentul ii apara de furia maselor, cu cat sunt mai Slugoi occidentali.

  26. Romania a ajuns unde a ajuns pentru c-acesta a fost planul Ocultei Mondiale Khazare care a dat Lovitura de Stat din Dec. 89. Deoarece OMK are in plan depopularea si dezmembrarea tarii noastre. Noi, romanii trebuie sa disparem de pe harta pentru ca suntem un popor crestin ortodox. Iar credinta intru Iisus Cristos ii sperie de moarte pe satanistii khazari. Restu-s baliverne de adormit #rezistentii.

  27. Iti sta Patriotul Liviu Dragnea in gatzi securistulem vezi sa nu te ineci. S-ai zile bune de acum inainte dupa cat ti-e judecata de dreapta si nemincinoasa.

  28. comentariul se refera la situatia cu un nivel mai jos de ce spui tu! exista o concurenta intre marile puteri(licuricii) si o relativa stabilitate.. nu poate face ce vrea un licurici in sfera de influenta a altui licurici fara a genera conflict militar major! exemplu cand am dat petrom-ul nu l-am dat austriecilor ci rusilor! de ce? ca sa putem intra in NATO! am dat rusilor cam toate combinatele metalurgice inclusiv sidex-ul(preluat sub patron fals mittal).. rusii au distrus si au vandut toata industria metalurgica romaneasca si controleaza industria petroliera ca sa poata controla economic Romania. Asta a fost intelegerea cum sobolanu de adrian nastase afirma ca „vanzarea petrom a fost benefica Romaniei” dupa ce fusese atacat acum cateva saptamani de realitatea tv. Dupa vanzarea petrom si distrugerea industiei grele de catre rusi am avut acceptul sa intram in NATO pe care slabita Rusie nu il putea opri. Fara vanzarile astea am fi fost in locul Ucrainei de azi

  29. Incomodul dragnea, era pregatit sa predea tara la rusi, sa scoata Romania din UE si NATO…Iliescu, tatal securistilor de stil vechi si nou, se pregatea si el sa puna Romania la dispozitia rusilor, vezi afacerea cu telefonul rosu ca legatura directa cu mosckova…S-a prins o parte de presa de afacerea si nu i-a mai iesit….

  30. prin propaganda media toti prostii merg la vot(eu nu ma mai duc la vot de la localele din 2004 cu exceptia referendumului cand nu l-am putut da jos pe basescu ca l-a salvat gasca de la cluj prin rus) asa ca e imposibila o prezenta zero.. in rest umfla participarea la vot cum vor ei prin liste speciale si listele din diaspora ce sa mai spui cand numaratoarea voturilor o face STS, iar dincolo de asta sunt protejati de licurici in caz de revolta populara(revolutiile sunt lovituri de stat)

  31. Nu va lasati amagiti de astfel de idiotenii . Ele suna bine dar adevarul nu are nici o legatura cu cele spuse .Totul se rezuma la Romania si existenta ei ca stat unitar aflat in aceste granite recunoscute de ONU. Totul se plateste in aceasta lume . Nimic nu e gratis dar siguranta noatra ca natiune trebuie pusa in fata tuturor neajunsurilor .Asa cum deja stim si cum Presedintele deja ne-a zis Romania se afla intr-un proces vizibil de democratizare totul realizat ca parte a unui intreg numit Uniunea Europeana .Romania de una singura era impartita de mult . Vecinii deabia asteptau .Stiti si voi care .Hartile afisate de unii stau marturie .

  32. Cam are dreptate, cu o singura observatie. NU ar putea fi falsificate niste alegeri la care prezenta la vot ar fi ZERO! Ala ar fi un semnal pe care nu l-ar mai putea ocoli nimeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.