Fără categorie

Între ocrotitorii sacri cinstiţi de români, Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai populari, dovadă fiind numeroasele lăcaşuri de cult ce îi sunt închinate, precum şi mulţimea celor care îi poartă numele.

Cine vrea să atenteze la forţa unui neam încearcă mai întâi să-i ucidă sau măcar să-i compromită elitele, fie politice, fie culturale.

Fără categorie

Cine vrea să atenteze la forţa unui neam încearcă mai întâi să-i ucidă sau măcar să-i compromită elitele, fie politice, fie culturale.

Fără categorie

La 26 octombrie, românii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, căruia îi mai spun şi Sfântul Dumitru, Sân-Medru, Sâ-Medru sau Su-Medru.

Fără categorie

Cum se ştie, manualele de „Istoria românilor” au dispărut din şcoli, ceea ce înseamnă că politicienii consideră că n-au făcut destule fărădelegi până acum.

Fără categorie

La 14 septembrie, creştinii celebrează Înălţarea Sfintei Cruci. În calendarul popular românesc, acest praznic se mai numeşte şi Ziua Crucii, Crucea Mare, Ziua Şarpelui şi Cârstovul sau Cristovul Viilor.

Fără categorie

În România de astăzi se taie cu îndârjire pădurile, ceea ce este o tragedie, un atentat făţiş la siguranţa naţională. Pe vremuri n-a fost chiar aşa.

Fără categorie

În calendarul popular românesc, la 29 august se comemorează Tăierea Capului Sfântului Ion Botezătorul.

Fără categorie

Până în anul 1989, aromânii din România nu se aflau în nicio criză identitară. Nu numai că-şi spuneau români, dar unii dintre ei, în perioada interbelică, făcuseră exces de zel în acest sens.

Fără categorie

Cele mai multe tezaure antice ale României, astăzi în muzee din străinătate, au fost descoperite în Transilvania, fiind însuşite de Imperiul Austro-Ungar.

Fără categorie

Printre alte ipostaze, în tradiţiile populare, Fecioara Maria este şi Crăiasa Cerului, în unele ţinuturi fiind numită chiar Dumnezoaia.

Fără categorie

În luna februarie a anului 1758, pe când Bucovina era cotropită de Habsburgi, la porunca mitropolitului Iacov Putneanul al Sucevei, s-a deschis pentru prima oară mormântul lui Ştefan.

Fără categorie

Ioan Bolborea e renumit demult, printre confraţi şi printre criticii de artă, prin lucrările sale, de obicei monumentale, expuse prin Capitală şi prin alte oraşe mari ale ţării. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secţia Sculptură, din Bucureşti, a participat, din anul 1981, la toate saloanele municipale şi naţionale de pictură şi sculptură.

Fără categorie

La 27 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Ca de obicei, poporul are propria lui viziune asupra sfinţilor mai importanţi.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate