Cea-Născută-din-Floare-de-Măr

La 8 septembrie, atât Biserica Ortodoxă, cât şi cea Catolică sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului. În calendarul popular românesc, acest praznic se numeşte Sântă-Măria Mică, Vergura Mică sau Precista Mică. Aşa cum se întâmplă la toate marile sărbători, şi de Sântă-Măria Mică sunt legate străvechi tradiţii, pe care unii le mai respectă şi astăzi cu evlavie. Această zi este cinstită mai întâi şi mai întâi prin nelucrare. Ultimele ierburi şi fructe de leac se culeg în ajunul ei, căci dacă se culeg după Sântă-Măria Mică nu mai au nicio putere. A doua zi după sărbătoare, unii încep culesul viilor. Tot atunci se bat nucii, ca să facă rod şi în anul următor. Se jupoaie coaja de pe ulmi, ce va fi întrebuinţată primăvara la legatul viţei-de-vie. La Vergura Mică se aprind candele în toate casele şi ard toată ziua. În această zi, femeile care nu au copii, dar îi doresc, se duc la biserică şi se roagă lui Dumnezeu să aibă. În biserică se roagă Maicii Preciste şi femeile însărcinate, ca să le dea naştere uşoară. În ziua praznicului, mamele nu lasă pe foc oale cu mâncare, crezând că, respectând acest obicei, îşi feresc copiii de nenorociri, de arsuri şi de răceli. De altminteri, în ajunul şi în ziua sărbătoririi nu se aprinde focul în vatră, căci e primejdie de nenoroc şi de boală. Dacă totuşi cineva e bolnav, ca să se însănătoşească, în unele sate din Miazăziua ţării se face Cozonacul Maicii Domnului, din care o bucată o mănâncă suferindul şi bea un pahar cu vin, iar altă bucată o aruncă pe pământ şi varsă un pahar cu vin, descântând astfel:

Am copt un cozonac frumos,

Pufos

Şi gustos.

Ia tu, boală, jumate,

Şi lasă-mă cu sănătate!

Ia şi-un pahar de vin,

Şi lasă-mă senin,

Curat,

Luminat,

Cum Dumnezeu m-a lăsat!

La Sântă-Măria Mică se fac târguri şi iarmaroace. Se împart struguri, prune şi pâine făcută în casă, de sufletul morţilor. Se spune că de la Sântă-Măria Mare şi până la cea Mică nu cade bruma. În Maramureş, se crede că, dacă plouă pe 8 septembrie, toamna va fi urâtă şi ploioasă, iar dacă în această zi înfloresc merii şi perii, toamna va fi blândă, iar recoltele se vor culege fără greutate.

Cu privire la Naşterea Sfintei Maria, legendele populare româneşti diferă de tradiţia bisericească. Astfel, prin unele locuri, se spune că doi soţi ajunseseră la bătrâneţe fără să aibă copii, deşi se rugau zilnic să le dea Dumnezeu şi lor. Într-o zi, moşul, plecând după vreascuri, a găsit la marginea unei păduri o pruncă înfăşurată în straie împărăteşti şi gângurind. A luat-O cu grijă şi a dus-O acasă. Mare bucurie a fost pe cei doi bătrâni şi, drept mulţumire Domnului Ceresc, au făgăduit că, după ce O vor creşte, O vor închina Bisericii, ceea ce s-a şi întâmplat, Maria călugărindu-Se în Mânăstirea de Cleştar. După altă legendă, bătrâna Ana ar fi rămas însărcinată mirosind ori sărutând o frunză de păr sau o floare. După altele, Sfânta Maria S-ar fi născut din durere de inimă, dintr-o mamă de 7 ani şi un tată de 77 de ani! În fine, o legendă din Muntenia spune că Sfânta Fecioară S-a născut dintr-o floare de măr, înflorit la început de toamnă, şi de aceea S-a şi numit Măria sau Cea-Născută-din-Floare de Măr.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adrian Bucurescu 19 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.