Legea a fost contestată la CCR de ÎCCJ și AUR.
„Avem nevoie de mult mai multe locuințe. Aici sunt două fațete ale problemei: a chiriilor și, pe de altă parte, a costului din ce în ce mai ridicat al metrului pătrat construit. De aceea, așa cum am spus, vreau să desființez sectoarele și Ilfovul. De ce? Bucureștiul ne-a rămas mic și trebuie împinse dezvoltările mari, noi, în Bucureștiul capitală, cum îi spun eu, incluzând actualul județ Ilfov”
Nicușor Dan a participat luni și la Reuniunea informală a liderilor UE privind Ucraina.
Ședința plenului reunit al Parlamentului va începe la ora 14.00.
Reacția Parchetului General a venit imediat după o postare a lui Ciprian Ciucu pe Facebook.
„Cred că este cea mai amplă acțiune de acest tip. Are ca obiective două direcții prioritare”
Camera Deputaților este for decizional.
Președintele Nicușor Dan a declarat că va fi „o ședință CSAT normală”.
Din răspunsurile CNAIR reiese că instituția a lansat în ultimii ani mai multe contracte de concesiune, însă aproape toate au fost anulate din lipsă de oferte.
Liderii coaliției mai au de convins magistrații. PSD le dă un ultimatum.
„Mi se pare total inoportun să ne atingem acum de motivarea militarilor”.
Ionuț Moșteanu s-ar fi opus tăierilor din apărare. Grindeanu nu vrea excepții.
Proiectul reformei administrației publice centrale prevede și excepții.
Nu a ieșit fum alb nici de data aceasta în urma discuțiilor liderilor coaliției de la Palatul Victoria. Dar lucrurile par că se îndreaptă spre un deznodământ.
Strategia de Apărare a Țării este subiectul principal de pe ordinea de zi.
Discuțiile dintre magistrați și liderii coaliției s-au blocat la Palatul Cotroceni.
Anumite categorii de persoane vor putea cumula în continuare pensia și salariul în valoare întreagă.
Ambii miniștri vor fi prezenți la dezbatere și vot.
Robert Schwartz este un jurnalist cu peste 30 de ani experiență.
„Statul va trebui să umble la multe din cheltuielile pe care statul le face”
Două medalii sunt de aur, iar trei de argint.
„N-am venit să-mi caut serviciu, sunt parlamentar tot prin votul buzoienilor”
Până la data de 15 noiembrie, BEM a validat șase candidaturi.
Economist: Nici majorarea TVA, nici creşterea accizelor nu explică în totalitate scăderea consumului şi evoluţia negativă a economiei.
„Oamenii vor aprecia care a fost impactul politicului în ultimii 35 de ani în acest oraş”
Ministrul Sănătății spunea contrariul vineri: „Din ce ştiu de la echipa mea, (…) există spaţii care nu respectă normativul şi legislaţia în vigoare”
