Şeful pentru Europa al gigantului agroalimentar şi cosmetic Unilever, Jan Zijderveld, crede că „sărăcia va reveni” pe continent, iar grupul trebuie să se adapteze la această stare de fapt, scrie Ziare.com. „Dacă un spaniol nu mai cheltuie, în medie, decât 17 euro pentru o sesiune de cumpărături, nu pot să-i vând un pachet de detergent […]
După ce a câştigat un proces intentat în SUA împotriva Samsung, pe care a acuzat-o de încălcarea mai multor patente, Apple a cerut luni judecătorului care a prezidat cazul să interzică permanentcomercializarea a opt telefoane ale companiei sud-coreene, relatează Wall Street Journal, potrivit Mediafax.ro. Reprezentanţii Apple au spus judecătorului că îşi rezervă dreptul să ceară […]
Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat marţi compasiunea faţă de greci, dur afectaţi de către programul economic lansat în vederea combaterii crizei datoriilor în zona euro, informează AFP, potrivit Antena3.ro. „Ne sângerează inima, acum, când vedem că pensia fiecărui funcţionar şi salariat grec este redusă”, a declarat Merkel în cadrul unui forum de discuţii cu […]
Echipa rusă Dinamo Moscova, antrenată de Dan Petrescu, a ratat calificarea în grupele Ligii Europa, după ce a terminat la egalitate, marţi, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu formaţia germană VfB Stuttgart, în manşa secundă a play-off-ului competiţiei. Nemţii au deschis scorul prin Ibisevici, în minutul 64, gazdele reuşind egalarea prin Kokorin, în minutul […]
Aleşii comunişti din cadrul Consiliului Municipal Chişinău solicită primarului Dorin Chirtoacă să interzică desfăşurarea Marşului Unirii, programat în ziua de 16 septembrie, „pentru a preveni posibile violenţe”, scrie 24h.md, adaugând că Platforma Civică „Acţiunea 2012” a anunţat că intenţionează să organizeze duminică, 16 septembrie, un nou Marş al Unirii la Chişinău. Organizatorii promit că vor […]
Peste 110.000 de ruşi deţin proprietăţi pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Companiilor Imobiliare din Bulgaria, transmite Mediafax.ro. Cumpărătorii din Rusia sunt interesaţi mai mult decât orice de complexurile de vacanţă din apropierea mării, au declarat marţi, la Burgas, reprezentanţii asociaţiei, transmite Novinite. Ruşii cumpără frecvent şi apartamente în Nessebar, […]
Traian Băsescu şi-a renumit consilierii prezidenţiali care îşi pierduseră funcţiile din cadrul Administraţiei Prezidenţiale în perioada suspendării acestuia, potrivit Agerpres. Conform sursei citate, Băsescu a semnat, marţi, decretele privind numirea în funcţiile de consilieri prezidenţiali a lui Cristian Diaconescu, Iulian Chifu, Virgil Păunescu, Bogdan Mănoiu, Sebastian Lăzăroiu, Bogdan Drăgoi, Iulian Fota. După suspendare, consilierii săi […]
Autorităţile din Sri Lanka vor să angajeze două persoane care să se ocupe de spânzurarea condamnaţilor la moarte, menţionând că slujba presupune „muncă uşoară” şi că se caută doar bărbaţi, relatează MEDIAFAX.ro. Interviurile au debutat marţi, la un an după ce cele două posturi au rămas vacante, în tot acest timp 480 de persoane fiind […]
Şase persoane, inclusiv un şeic moderat, au fost ucise marţi într-un atentat comis de către o atacatoare sinucigaşă în Daghestan, a anunţat Ministerul de Interne al acestei republici instabile din Caucazul rus, relatează MEDIAFAX.ro. „În afară de (femeia) kamikaze, şase persoane au murit în explozie, inclusiv şeicul Said-Afandi”, a precizat ministerul într-un comunicat. Atentatul a […]
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Focşani nu are asigurat bugetul pentru trimestrul IV din acest an iar furnizorii de medicamente au sistat deja livrarea către unitatea spitalicească, relatează Agerpres. Tot din cauza facturilor neplătite, care depăşesc 5,5 milioane lei, Medcenter a refuzat sa mai presteze servicii către spital, cu excepţia cazurilor considerate de […]
Preşedintele SUA, Barack Obama, i-a avertizat marţi pe americani să ia în serios furtuna tropicală Isaac, aşteptată să se transforme în uragan pe măsură ce se apropie de Louisiana (sud), relatează AFP, Reuters şi AP, citate de Agerpres. Furtuna „poate provoca inundaţii şi alte pagube importante pe o zonă vastă. Nu este momentul să vă […]
Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa şi 48 au fost rănite, în special civili, într-un atentat cu un automobil-capcană, comis marţi la Damasc, în timpul unor funeralii, transmit agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres. Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH) a confirmat acţiunea anunţată de postul public de televiziune şi de SANA, produsă […]
Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, a declarat, marţi, la şedinţa extraordinară a Comisiei de Dialog Social pe tema situaţiei critice de la Combinatul Mechel, că Executivul va analiza contractul de privatizare a societăţii, relatează Agerpres. Ministrul a evidenţiat că sunt mari semne de întrebare în privinţa contractului de privatizare a Combinatului Industria Sârmei, […]
Furtuna Isaac „urmează să se transforme în uragan în cursul zilei” de marţi, iar rafalele sale se vor intensifica înainte să atingă oraşul New Orleans, ameninţat în continuare de inundaţii puternice, a precizat Centrul Naţional american pentru Uragane (NHC) în buletinul pe care l-a emis la ora 12.00 GMT (15.00, ora României), relatează MEDIAFAX.ro. Se […]
Elevii care s-au înscris la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului vor susţine, miercuri, proba obligatorie a profilului: matematică sau istorie. Pe 2 septembrie, până la ora 16.00, vor fi afişate primele rezultate şi vor fi depuse contestaţiile (16.00 – 20.00). Acestea vor fi soluţionate în 3-4 septembrie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să aibă loc […]
Două persoane au fost rănite, marţi după-amiază, în urma unei explozii care a avut loc într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Lupeni, unde se făceau lucrări la instalaţia de gaz. Deflagraţia a fost urmată de un incendiu.
O tânără de 21 de ani s-a prăbuşit, marţi, cu paraşuta pe un bloc din Craiova. Potrivit şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, Costantin Florea, citat de MEDIAFAX.ro, incidentul a avut loc în cartierul Romaneşti din Craiova. Tânăra s-a prăbuşit iniţial pe un bloc, însă din cauza vântului s-a dezechilibrat şi a căzut. […]
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, prezent marţi în judeţul Ialomiţa, a declarat că proiectul de hotărâre privind ajutorul acordat agricultorilor ale căror terenuri au fost afectate de secetă va fi pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului de sâmbătă, 1 septembrie, relatează Agerpres. „Hotărârea de guvern referitoare la ajutorarea celor care au între unu şi 10 […]
Gruparea elenă PAOK Salonic şi clubul austriac Rapid Viena au fost sancţionate de UEFA cu disputarea mai multor meciuri cu porţile închise, precum şi cu excluderea din competiţia europeană, decizie cu suspendare, după incidentele cu suporterii de la meciul din Liga Europa, de joia trecută, relatează MEDIAFAX.ro. PAOK, grupare la care este legitimat şi Costin […]
Poliţia franceză a derulat marţi o nouă operaţiune de expulzare a circa 100 de romi dintr-o tabără unde se instalaseră de câteva luni, la periferia oraşului Lyon, potrivit unor activişti şi unei surse oficiale, transmite AFP, citată de Agerpres. Poliţia franceză desfiinţase deja luni dimineaţă o tabără ocupată de peste 70 de romi la Evry, […]
Spania a intrat şi mai mult în recesiune în al doilea trimestru, când Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere de 0,4% în raport cu primul trimestru, după o scădere de 0,3% în primele trei luni, potrivit cifrelor definitive publicate marţi de Institutul naţional de statistică (Ine), transmite AFP, citată de Agerpres. În ritm anual, […]
Potrivit datelor ANM, miercuri, vremea va fi frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa şi noaptea. Temperaturile maxime se vor situa între 21 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 grade în depresiuni şi 18 grade în Dealurile de Vest. Şi în Capitală, vremea se va menţine frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa şi noaptea. […]
O explozie puternică, ce s-a produs marţi dimineaţa la un bancomat dintr-un cartier din vestul Atenei şi a cauzat pagube materiale importante, determină autorităţile greceşti să ia în considerare un „act terorist”, a anunţat o sursă a poliţiei, potrivit MEDIAFAX.ro. Explozia, care a afectat un bancomat al Băncii Naţionale a Greciei marţi dimineaţa, a avariat […]
Senatorii jurişti au aprobat în şedinţa de marţi cele două propuneri ale Ministerului Justiţiei pentru ocuparea funcţiilor de membru şi membru supleant în Consiliul Naţional de Integritate (CNI), relatează Agerpres. Astfel, senatorii jurişti au întocmit un raport favorabil pentru numirea ca membru în Consiliul Naţional de Integritate a lui Silviu Gabriel Barbu, în prezent secretar […]
Există o categorie de medicamente cunoscută şi sub numele de „blocante de acid”, care face obiectul unei industrii de multe miliarde de dolari. Specialiştii spun că medicamentele pentru ulcer nu funcţionează la fel de bine ca planta cunoscută sub denumirea de ghimbir. Ghimbirul este un condiment, un aliment, şi a fost utilizat în mod sigur […]
Mai multe incendii, declanşate intenţionat, devastau marţi dimineaţă zona de la vest de Madrid, determinând evacuarea a 2.000 de locuitori ca măsură de precauţie, a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciilor de salvare, potrivit MEDIAFAX.ro. Focul, care s-a declanşat luni, a distrus deja mai mult de 2.000 de hectare de pădure potrivit […]
