Voicu Rădescu, patronul clubului bucureştean Green Hours, a fost reţinut, miercuri, pentru o evaziune fiscală estimată la 230.000 de lei, acesta urmând să fie prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Conform surselor citate, Rădescu nu a înregistrat în evidenţele contabile vânzarea unor produse de bar. Voicu Rădescu, fratele […]
Circulaţia rutieră pe DN Centura Bucureşti, în zona km 8+900 va fi închisă, în perioada 31 august – 2 septembrie 2012, în intervalul orar 00:00 – 04:00, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Măsura închiderii circulaţiei este motivată de lucrările de montare a grinzilor la pasajul superior […]
Judecătoarea CCR Aspazia Cojocaru este păzită de poliţie. Decizia a fost luată de procurorii după ameninţările cu moartea pe care judecătoarea le-ar fi primit Aspazia Cojocaru înaintea de referendum. Judecătoarea este păzită de câţiva poliţişti atât în deplasările în interes de serviciu, cât şi în cele în interes personal, potrivit România TV. Aspazia Cojocaru se […]
Cel mai îngrijorător lucru la ora actuală îl reprezintă creşterea riscului de sărăcie în rândul celor care lucrează, procentul salariaţilor care pot fi incluşi în această categorie fiind de 17,3%, a declarat joi Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, cu ocazia dezbaterii prilejuite de lansarea studiului „Impactul calificării şi recalificării asupra cererii şi ofertei de muncă”, studiu […]
BNR a publicat joi un curs de referinţă în scădere cu 0,48 bani, la 4,4617 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul urcase uşor, la 4,4665 lei/euro, după cinci sesiuni consecutive de scădere. Referinţa pentru dolar a scăzut cu 0,29 bani, de la 3,5573 lei/dolar la 3,5544 lei/dolar, iar cursul pentru francul elveţian a coborât de la […]
Primăriile care înregistrează arierate vor fi obligate să reducă, lunar, volumul acestora cu cel puţin 5%, calculat la soldul lunii anterioare, în caz contrar direcţiile generale ale finanţelor publice urmând să sisteze alimentarea cu cote şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, relatează MEDIAFAX.ro. De asemenea, ordonatorii de credite ai instituţiilor publice, […]
Dan Diaconescu este principalul câștigător al războiului dintre USL și Traian Băsescu, afirmă sociologul Alfred Bulai, pentru Inpolitics, care e de părere că la alegerile parlamentare nu se va înregistra un absenteism semnificativ. ”Nu cred ca la alegerile parlamentare se va înregistra un absenteism semnificativ. Și la referendum, activismul politic al USL a scos oamenii […]
Ministrul Finanţelor şi vicepremierul Florin Georgescu a convocat joi, la Guvern, o reuniune de lucru a miniştrilor cu atribuţii, pentru a analiza cu Autoritatea Naţională de Audit soluţii mai eficiente pentru gestionarea programelor finanţate din fonduri comunitare. „Este vorba despre o întâlnire de lucru a miniştrilor cu atribuţii în domeniu cu Autoritatea Naţională de Audit, […]
Toate taxiurile din zona Aeroportului „Henri Coandă” au fost verificate, joi, de poliţişti şi de lucrători ai altor instituţii, acţiunea vizând, în principal, combaterea pirateriei şi a cazurilor de înşelare a clienţilor, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Poliţiei Române, potrivit mediafax.ro. Poliţiştii i-au căutat, astfel, pe taximetriştii care folosesc aşa-zisele „maimuţe”, adică dispozitive artizanale […]
Pasagerii care aleg să călătorească cu trenul pot beneficia, pe lângă ofertele din programele specifice acestei perioade „Zile gratuite de vacanţă” şi „Hai la băi”, şi de reducerile oferite suplimentar de CFR Călători, se arată într-un comunicat al companiei, remis joi AGERPRES. Astfel, CFR Călători oferă pasagerilor ‘Biletul de week-end’ care conferă flexibilitatea alegerii numărului […]
Peste 37.000 de vehicule mai vechi de 10 ani au fost casate prin Programul ‘Rabla’ până în prezent, în timp ce alte 8.354 de autovehicule noi au fost achiziţionate, a anunţat, joi, Ministerul Mediului şi Pădurilor /MMP/. Din datele oficiale reiese că ale În perioada 3 aprilie – 29 august 2012, în cadrul Programului Rabla […]
România a pierdut în perioada criză peste 400.000 de locuri de muncă, respectiv tot ceea ce s-a câştigat în intervalul de boom economic, iar şomajul – mai ales cel pe termen lung – a cunoscut o înrăutăţire semnificativă, a declarat joi Radu Soviani, expert al Biroului pentru observarea pieţei muncii şi a calităţii locurilor de […]
După scumpirea masivă a benzinei şi a motorinei, iată că a venit rândul şi GPL-ului. Preţul „benzinei săracului” a crescut. Conform datelor disponibile pe Oil Bulletin, GPL-ul s-a scumpit de la începutul anului şi până în prezent cu peste 4%, de la 2,84 lei/litru la 2,956 lei/litru. Pentru o parte dintre şoferi instalaţia de gaz […]
Liderii marcanţi ai PDL merg astăzi la Suceava, la înmormântarea soţiei lui Gheorghe Flutur. Printre aceştia se află şi preşedintele Traian Băsescu. Democrat-liberalii au închiriat un avion pentru a se deplasa la funeralii şi pentru a fi alături de secretarul general al PDL, scrie rtv.net. Înmormântarea are loc la Gura Humorului. Conform ultimei dorinţe a […]
Întoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni reprezintă continuarea conflictului politic generalizat, afirmă analistul politic Stelian Tănase, pentru Inpolitics. ”Fiindcă Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni, în România nu se va schimba nimic. Ne amăgim dacă credem că Traian Băsescu își va schimba caracterul. Nici o șansă. Va urma un tensionat conflict între palate și un […]
Apropiaţii uneia dintre cele 77 de victime ucise anul trecut de extremistul de dreapta norvegian Anders Behring Breivik au depus o plângere împotriva poliţiei norvegiene pentru reacţia târzie a acesteia la măcelul de pe insula Utoeya, a anunţat miercuri divizia de control intern, potrivit mediafax.ro. „Am primit o plângere din partea familiei unei victime care […]
Sorin Ovidiu Vîntu, la un pas de a fi trimis în judecată şi în dosarul FNI, potrivit rtv.net. Omul de afaceri a fost chemat joi la Parchetul General, pentru a vedea ce probe au strâns anchetatorii.
Vasile Blaga crede ,,în continuare” că o alianţă ,,normală” ar fi fost între PDL şi PNL, dar cu toate acestea, Blaga spune ca democrat-liberalii nu vor încerca să ,,marcheze puncte” creând crize în USL, scrie pesurse.ro, care citează NwsIn. ,,De această alianţă vorbesc tot de la Convenţia din 2011, nu de la cea din 2012. […]
Ford B-Max a devenit prima maşină produsă în România care a obţinut 5 stele la testul de siguranţă Euro NCAP. Autovehiculul produs la Craiova a primit punctajul maxim pentru siguranţa pasagerilor. Doar la impactul lateral cu un stâlp rezultatul a fost ceva mai slab şi asta pentru că maşina nu are stâlpul din mijloc, permiţând […]
Echipa CFR Cluj s-a calificat în grupele Ligii Campionilor, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia elveţiană FC Basel, în manşa secundă a play-off-ului preliminariilor competiţiei, informează Mediafax. CFR Cluj câştigase şi în tur cu scorul de 2-1. Golul a fost marcat de grecul Kapetanos, în minutul 20, […]
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” trece din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor în coordonarea prim-ministrului, potrivit unei Hotărâri de Guvern, publicate în Monitorul Oficial. „Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» este instituţie publică cu personalitate juridică, coordonată de primul-ministru, prin Cancelaria primului-ministru”, se arată în hotărârea de modificare […]
Conform celor precizate într-o soluţionare dată de către tribunal, magistratul Cristi Dănileţ, care încearcă să se afime ca fiind unul dintre apărătorii referendumului, a fost dat în judecată de părinţii săi, s-a arătat în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, transmite Antena3.ro. Aceştia nu au venituri şi se află la limita supravieţuirii. Trăiesc de pe o zi […]
O circulară interministerială privind evacuările taberelor ilegale de romi, referitoare la aplicarea măsurilor decise săptămâna trecută de către Guvernul francez, a aprobat miercuri anularea taxei care limita accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii, transmite AFP, citată de Mediafax.ro. „Taxele datorate de către angajator şi cetăţean Oficului francez pentru Imigraţie şi Integrare (OFII) (…) sunt […]
„Nu ştiu dacă Traian Băsescu îi va cere lui Victor Ponta să demisioneze. Nu l-aş sfătui să-i ceară demisia lui Victor Ponta”, a declarat, miercuri seară, preşedintele PDL, Vasile Blaga, transmite Ziare.com. Liderul democrat-liberal este de părere că românii vor fi cei care îl vor schimba pe Victor Ponta, dacă situaţia în ţară va merge […]
Directorul de achiziţii din ANAF, Dan Stroe, şi alte cinci persoane din dosarul evaziunii fiscale de peste 40 de milioane de euro pe an vor fi cercetaţi în libertate, a decis definitiv, miercuri, Curtea de Apel Bucureşti (CAB), care a admis recursurile la prelungirea măsurii de arest preventiv, transmite Mediafax.ro. Alături de Stroe, vor fi […]
Peste 100 de proiectile au fost descoperite, miercuri, pe un teren viran de la marginea localităţii giurgiuvene Mihai Bravu, pirotehnicieni intervenind pentru ridicarea muniţiei şi izolarea zonei, transmite Mediafax.ro. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, Mădălina Botoroagă, un localnic a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat […]
