Manole cere schimbarea de urgență a șefului Inspecției Muncii. Scandalul pachetelor din portbagaj ajunge pe masa premierului

Florin Manole cere schimbarea șefului Inspecției Muncii, Dantes Nicolae Bratu, după scandalul din septembrie și deschiderea unei anchete de către DNA.

Manole cere schimbarea de urgență a șefului Inspecției Muncii. Scandalul pachetelor din portbagaj ajunge pe masa premierului

Fostul ministrul al Muncii - Petre Florin Manole/ Foto: gov.ro

Florin Manole cere schimbarea șefului Inspecției Muncii, Dantes Nicolae Bratu, după scandalul din septembrie și deschiderea unei anchete de către DNA.

Ministrul Muncii, Florin Manole, i-a propus premierului schimbarea de urgență din funcție a lui Dantes Nicolae Bratu, inspectorul general de stat al Inspecției Muncii. Solicitarea vine după ce, în luna septembrie, au apărut în presă imagini în care mai multe persoane sunt surprinse în timp ce pun pachete și bunuri în portbagajul mașinii de serviciu folosite de șeful instituției. DNA a deschis ulterior un dosar penal pentru posibile fapte de luare și dare de mită.

Anunțul a fost făcut de Florin Manole într-o postare pe Facebook, în care ministrul a explicat că situația apărută în spațiul public riscă să afecteze încrederea în Inspecția Muncii.

„I-am propus premierului schimbarea de urgență a domnului Dantes Nicolae Bratu din funcția de inspector general de stat, în urma informațiilor apărute în spațiul public în luna septembrie”, a transmis ministrul.

Acesta a subliniat că instituția trebuie să își îndeplinească atribuțiile fără ca activitatea sa să fie afectată de controversele din jurul conducerii.

„Vreau o Inspecție a Muncii care să își facă treaba, în care oamenii să aibă încredere și care să aplice legea corect, fără excepții”, a mai scris Florin Manole.

Cum a început scandalul de la Inspecția Muncii

Controversa a izbucnit în septembrie, după ce publicația Mediaflux a prezentat imagini realizate în urma unei întâlniri de lucru cu reprezentanți ai inspectoratelor teritoriale de muncă din țară. Mai multe persoane au fost surprinse ducând pachete și alte bunuri la autoturismul de serviciu folosit de Dantes Nicolae Bratu.

Întâlnirea a avut loc pe 10 septembrie, la București, la câteva zile după ce Bratu revenise temporar în funcția de inspector general de stat al Inspecției Muncii, în baza unei decizii semnate de premierul Ilie Bolojan la 2 septembrie. Imaginile au ridicat întrebări cu privire la natura bunurilor transportate și la motivul pentru care acestea au fost aduse la mașina de serviciu a șefului instituției.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.