cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Un seism cu magnitudinea de 6,6 a afectat sâmbătă insula Sulawesi din Indonezia, a anunţat Institutul american de geofizică USGS. Momentan nu se cunosc informaţii despre consecinţele cutremurului Indonezia este situată pe Cercul de Foc al Pacificului, unde joncţiunea mai multor plăci continentale generează o activitate vulcanică şi seismică puternică.

Centrul pentru controlul şi prevenirea bolilor (KEELPNO) din Grecia a avertizat vineri că malaria ar putea reveni în această ţară la 38 de ani după ce a fost eradicată, informează Ekathimerini.com, citat de antena3.ro. 40 de cazuri de malarie au fost depistate în Grecia în primele şapte luni ale acestui an. În şase dintre aceste […]

Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei desfăşoară, sâmbătă, o acţiune care vizează verificarea autoturismelor înmatriculate în străinătate aflate în trafic, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Andrei Codău. „E o acţiune ce vizează autoturismele înmatriculate în străinătate. Noi avem o bază de date pe care o actualizăm zilnic. (…) Acţiunea a început […]

OMV Petrom, Rompetrol şi Lukoil au majorat din nou preţurile la carburanţi. S-a scumpit atât benzina, cât şi motorina. Preţurile au crescut cu…

Poliţiştii Servicului de Investigare a Fraudelor Sector 6, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 6, cu sprijinul echipajelor SPIR, au efectuat sâmbătă dimineaţa şase percheziţii în Bucureşti şi Ilfov pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în contrabandă cu ţigări. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES până în prezent poliţiştii au găsit peste 300.000 de […]

Circa 4.200 de sportivi, din 164 de ţări, vor participa la Jocurile Paralimpice de la Londra 2012, care vor avea loc în capitala britanică între 29 august şi 9 septembrie, ediţia din acest an înregistrând un record istoric din acest punct de vedere, scrie agenţia EFE, citată de Agerpres. Spania, de pildă, va avea o […]

Preşedintele Turkmenistanului, Gurbanguli Berdimuhamedov, a reacţionat la slabele performanţe obţinute de cei zece sportivi turkmeni la Jocurile Olimpice de vară de la Londra, concediindu-l pe responsabilul pe probleme de sport, a anunţat vineri presa locală, citată de AFP preluată de AGERPRES. Ferhat Ardjanov, preşedintele Comisiei de stat responsabilă cu turismul şi sportul, a devenit astfel […]

Echipa olimpică a Coreei de Nord, care a realizat la Jocurile Olimpice de la Londra cea mai bună performanţă a sa din 1992 încoace, a fost întâmpinată cu flori, pancarte şi aplauze la aterizarea pe aeroportul din Phenian, informează agenţia EFE preluată de AGERPRES. Aeronava care i-a transportat pe sportivi a aterizat pe aeroportul din […]

Primul ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, i-a premiat vineri pe sportivii şi antrenorii care au participat la Jocurile Olimpice de la Londra cu suma totală de 560.500 euro, după cum relatează MOLDPRES, citată de AGERPRES. Valoarea premiilor variază de la 7.000 de euro până la 80.000 de euro, precizează sursa. Halterofilii Cristina Iovu şi […]

Premierul Victor Ponta îndeamnă Curtea Constituţională, într-un interviu acordat Wall Street Journal,citat de Antena3.ro, să ia rapid o decizie privind validarea sau invalidarea referendumului, pentru a se depăşi perioada de instabilitate politică care are efecte în plan economic.    „Pentru binele ţării, Curtea Constituţională trebuie să ajungă la un verdict”, a declarat Victor Ponta într-un interviu […]

SURSA Mediafax – REALITATEA.NET Europarlamentarii USL au transmis, vineri, o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi comisarului pentru Justiţie, Viviane Reding, solicitându-le o poziţie oficială despre anchetele procurorilor Parchetului General şi ai DNA privind votarea la referendumul din 29 iulie. „Vă adresăm această scrisoare cu scopul de a vă aduce la cunoştinţă un […]

SURSA: REALITATEA.NET Comitetul de urgenţă al FRF a aprobat aducerea arbitrilor străini la anumite partide din Liga I. Comitetul de urgenţă al FRF a aprobat, vineri, ca la anumite jocuri din cadrul Ligii I să fie aduse brigăzi din străinătate, informează site-ul oficial al federaţiei. Astfel, FC Vaslui a solicitat brigăzi străine la meciurile cu […]

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, şi-a exprimat satisfacţia că sportivii de la CSA Steaua Bucureşti au cucerit cinci din cele nouă medalii ale delegaţiei olimpice a României, care a revenit de la Londra, conform AGERPRES. ‘Dumneavoastră sunteţi cei care aţi promovat atât încredere, speranţă, cât şi bucurie în sufletele noastre, ale tuturor’, le-a spus ministrul […]

Sportivii români medaliaţi la Jocurile Olimpice de vară de la Londra au primit autoturismele promise de Renault România, unul dintre principalii sponsori ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Cei care au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la probele individuale au primit un Renault Latitude, cei care au fost distinşi cu argint […]

Poliţiştii vor face controale, de vineri până duminică, în zona discotecilor, barurilor şi cluburilor de noapte, pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru depistarea persoanelor care practică prostituţia, a anunţat Poliţia Română. Controalele vor avea loc la discoteci, baruri, cluburi de noapte şi alte localuri de alimentaţie publică, atât din […]

Peste 99.000 de absolvenţi de liceu sunt aşteptaţi să susţină, începând de luni, cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2012. Potrivit calendarului MECTS, a doua sesiune (august-septembrie) a examenului de bacalaureat din acest an începe luni, 20 august, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă, probe […]

Datoria statului elen s-a mărit cu 23 de miliarde de euro în trimestrul al doilea, de la 280,3 miliarde de euro la sfârşitul primului trimestru la 303,5 miliarde de euro, a anunţat, vineri, Ministerul de Finanţe de la Atena, informează MEDIAFAX. Creditorii privaţi ai Greciei au luat parte în martie la cea mai mare restructurare […]

O artistă americană a îndemnat Germania să solicite la UNESCO înscrierea atmosferei terestre în patrimoniul mondial, au anunţat, vineri, organizatorii Documenta, prestigioasa expoziţie de artă contemporană din oraşul Kassel, unde s-a născut această iniţiativă, scrie AFP. Amy Balkin a trimis, joi, un dosar în acest sens ministrului german al Mediului, Peter Altmeier, însoţit de 50.000 […]

Un camion încărcat cu butelii s-a răsturnat, vineri după-amiază, pe Drumul European 584, în judeţul Brăila. Potrivit primelor informaţii, autovehiculul care transporta butelii se deplasa dinspre Iazul Ialomiţa către Bărăganul Brăilei, iar la un moment dat a intrat în balans şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma impactului, şoferul camionului ar fi căzut […]