Poliţia franceză a efectuat joi o perchezitie la sediul Microsoft France, la Issy-les-Moulineaux. Un purtător de cuvânt al Microsoft a declarat pentru AFP că este vorba despre “un control fiscal”, “un demers obişnuit în cadrul unui control fiscal clasic”. Filiala franceză a gigantului american are 1.700 de angajaţi şi precizează că generează 75.000 de locuri […]
Jurnaliştii străini i s-au adresat premierului Victor Ponta joi, la Consiliul European, cu formula „mister president”, el replicându-le în limba engleză că nu este preşedintele, transmite Mediafax.ro. În momentul în care a ajuns la sediul Consiliului European şi a coborât din maşină, jurnaliştii străini i-au strigat lui Ponta: „Vă rugăm, o întrebare, domnule preşedinte”.Ponta le-a […]
Ministrul Culturii, liberalul Puiu Haşotti, a declarat, joi, pentru NewsIn, că, prin neparticiparea preşedintelui Traian Băsescu la Consiliul European, România intră în “normalitate”, potrivit realitatea.net. “Un lucru este cert. Ceea ce se întamplă acum la Bruxelles este cât se poate de normal. În condiţia în care intrarea României în normalitate înseamnă cedarea preşedintelui, e bine […]
Federalizarea Republicii Moldova ar putea soluționa confictul transnistrean, aceasta ar putea să se întâmple doar cu acordul comun al Chișinăului și Tiraspolului. Declarații în acest sens au fost lansate de europarlamentarul bulgar Kristian Vigenin, scrie Novii Region, preluată de Unimedia.md. Reprezentantul special al preşedintelui rus pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, a declarat reintegrarea RM poate avea […]
Scandalul Năstase şi războiul neîntrerupt dintre palate au dus la o radicalizare fără precedent în cadrul societăţii româneşti, afirmă analistul politic Zoe Petre, pentru Inpolitics. „Mă tem că scandalurile cu iz de telenovelă vor continua, ne place sau nu, întreaga vară. Este cât se poate de clar că Traian Băsescu se luptă pentru supravieţuire politică […]
Liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a declarat, într-un interviu acordat agenţiei de ştiri ITAR-TASS, că fracţiunea parlamentară a comuniştilor va propune Legislativului iniţierea unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Euro-Asiatică, în cazul în care iniţiatorul acestuia, Partidul Social-Democrat, va acumula numărul necesar de semnături, transmite 24h.md. „Poziţia noastră este […]
Moody’s a retrogradat joi ratingurile Hidroelectrica pentru datorii pe termen lung şi pentru default cu două trepte, de la B2 la nivelul „Caa1”, cu perspectivă negativă, transmite Reuters. „Retrogradarea cu două trepte a ratingurilor Hidroelectrica la nivelul Caa1 vine după confirmarea intrării voluntare în insolvenţă a companiei, de către Tribunalul Bucureşti, pe 20 iunie 2012”, […]
Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea reveni în septembrie sau poate chiar mai devreme, în funcţie de decizia Parlamentului, la nivelul anterior de 85% din salariu, a declarat, joi, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, la o conferinţă de presă.
Anchetă internă la Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului, după ce s-a descoperit că un inspector a primit anul trecut, pe lângă salariu, stimulente de 1 miliard de lei vechi. Adică, peste 22.000 de euro, potrivit antena3.ro. Noua conducere a ANPC spune că n-ar fi un caz singular. În plus, verificările de până acum au arătat că […]
În contextul catastrofico-grotesc al ultimelor săptămâni de guvernare, suspendarea lui Băsescu ar fi mană cerească pentru el şi PDL, a scris democrat-liberalul Teodor Paleologu pe pagina sa de Facebook. Premierul Victor Ponta a declarat ieri că cei care trebuie să tranșeze conflictul care devine un blocaj între instituțiile statului sunt românii, care vor trebui să […]
O eventuală plângere penală a lui Traian Băsescu asupra lui Victor Ponta şi începerea urmăririi penale va trebui să fie avizată de Camera Deputaţilor, deoarece Ponta este şi deputat, iar pentru miniştri parlamentari există o procedură specială. Presa susţine că Băsescu ar urma să depună plângere penală pe numele premierului şi să ceară suspendarea acestuia […]
Angajaţii Penitenciarului Jilava care au cumulat o vechime în sistemul de apărare ordine publică şi siguranţă naţională de 15, 20 sau 25 de ani au fost avansaţi în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim. Aceştia au fost avansaţi printr-un ordin al ministrului Justiţiei, comunicat cu ocazia unei întruniri festive prilejuite de Ziua personalului din […]
România are în prezent 102 sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Londra (27 iulie – 12 august), după cum a declarat, joi, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Octavian Morariu. ”Numărul exact de sportivi îl vom cunoaşte în ziua plecării. Mai sunt sportivi cu şanse de calificare, pot apărea accidentări, însă, pe hârtie […]
Decanul Facultăţii de Drept Flavius Baias şi-a prezent joi demisia din funcţie. „Mi-am prezentat demisia. Nu vreau să comentez motivele”, a declarat decanul Baias pentru AGERPRES. Flaius Baias afirmase miercuri că nu este de competenţa Facultăţii de Drept să analizeze acuzele de plagiat asupra premierului Victor Ponta.
Ministrul interimar al Educaţiei Liviu Pop le-a transmis joi inspectorilor generali că, în cazul în care vor exista săli nesupravegheate video la Bacalaureat, vor răspunde atât preşedintele de comisie, cât şi directorii unităţilor şcolare. „Dacă supravegherea video nu se realizează, răspunde preşedintele de comisie şi directorul. Nu vom face rabat”, a afirmat Pop, citat de […]
Traian Băsescu susţine o declaraţie de presă, la ora 14.30, la Palatul Cotroceni. Declaraţia are loc în contextul conflictului asupra reprezentării la Consiliul European. Premierul Victor Ponta a plecat joi dimineaţa spre Bruxelles, însoţit de ministrul de Externe şi de cel al Afacerilor Europene.
Forţele americane au efectuat cu succes un test crucial al unui nou interceptor de rachete produs de Raytheon Co marţi, în largul Insulelor Hawaii, interceptor care va fi utilizat în cadrul sistemului american antirachetă amplasat în România. Misiunea din largul coastelor Insulelor Hawaii a vizat doborârea unei rachete balistice cu rază medie de acţiune, a […]
Turcia desfăşoară trupe de-a lungul graniţei cu Siria, după ce aceasta a doborât, vineri, un avion militar al armatei turce deasupra Mediteranei, a indicat joi un oficial turc, pentru agenţia Reuters, relatează Agerpres. „Pot confirma că sunt în desfăşurare trupe de-a lungul provinciei Hatay. Turcia îşi ia măsuri de prevedere după doborârea avionului său”, a […]
Fostul premier Adrian Năstase nu va fi prezent joi la Tribunalul Bucureşti aşa cum a cerut DNA, instanţei fiindu-i înaintate referatul medical şi dovada de îndeplinire a procedurii din citare, precizează, într-un comunicat remis Agerpres, inspector de penitenciare Nina Stroe, purtător de cuvânt al Penitenciarului Spital Bucureşti Rahova. ”Prezentarea persoanei private de libertate în faţa […]
Tribunalul Bucureşti a început, joi, judecarea cererii de amânare a executării pedepsei lui Adrian Năstase. Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a solicitat, în şedinţa de joi, ca Adrian Năstase să fie adus în faţa instanţei, apreciind că în absenţa condamnatului procedura nu ar fi îndeplinită, în timp ce ANP a înaintat actele de dovedire a […]
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, pentru gandul.info, că problema dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta va fi rezolvată pe cale constituţională, iar suspendarea este o soluţie, Iliescu susţinând că decizia CC este „o prostie”. „Este o prostie decizia Curţii Constituţionale, nu există şef al statului. Din cei 27 de […]
Managerii societăţilor comerciale estimează o tendinţă de creştere în sectorul de construcţii şi comerţul cu amănuntul şi creştere moderată în industria prelucrătoare şi servicii, în perioada iunie – august 2012, în raport cu cele trei luni anterioare, conform indicatorului sold conjunctural, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Managerii din industria prelucrătoare […]
Autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti despre care Mihai Răzvan Ungureanu spunea că va fi finalizată în luna mai nu va fi deschisă circulaţiei pe 30 iunie, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, care verifică azi stadiul lucrărilor pe şantierul Autostrăzii A3. Întrebat dacă tronsonul Bucureşti-Ploieşti va fi deschis circulaţiei sâmbătă, 30 iunie, ministrul Silaghi a răspuns: […]
O vizită a preşedintelui Traian Băsescu la Bruxelles joi sau o eventuală prezenţă în clădirea Consiliului European a acestuia nu a fost notificată oficial până la această oră instituţiilor UE, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale. De asemenea, preşedintele nu a plecat până la această oră spre Bruxelles, au mai precizat pentru MEDIAFAX sursele menţionate. […]
Mediatorul internaţional Kofi Annan a propus formarea unui Guvern de tranziţie în Siria format din susţinători ai preşedintelui Bashar al-Assad şi membri ai opoziţiei, în vederea găsirii unei soluţii politice la conflictul din această ţară, au anunţat diplomaţi miercuri, relatează Mediafax.ro. Principalele puteri (Rusia, China, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa) susţin această idee, care va […]
Lidera Partidului Progresului din Norvegia, Siv Jensen, şi adjunctul său, Per Sandberg, au cerut expulzarea tuturor”cerşetorilor români” din Norvegia, chiar dacă aceştia nu au comis vreo infracţiune. Apelul lor a fost denunţat drept o generalizare pripită, iar ambasadorul României la Oslo, Daniel Ioniţă, şi-a exprimat nemulţumirea, informează miercuri web site-ul norvegian ”Views and News from […]
