La invitația Principesei Margareta şi a Principelui Radu, sâmbătă, sosesc într-o vizită de două zile la București Alteța Sa Serenisimă Alois, Principe Moștenitor de Liecthenstein și Alteța Sa Regală Sophie, Principesă Mostenitoare de Liechtenstein, se arată într-un comunicat al Casei Regale. Cuplul Princiar din Liechtenstein va fi găzduit la Palatulul Elisabeta. Altețele Lor vor participa […]
Zece persoane, care se aflau într-un microbuz, au fost rănite uşor în urma unui accident de circulaţie în Iaşi. Şoferul microbuzului nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de un TIR, intrând în acesta.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Realitatea TV, că nu ţine în mod deosebit la funcţia pe care o ocupă, cu referire la o eventuală remaniere a sa. „Orice ministru se simte vizat pe întreg mandatul lui, pentru că funcţia de ministru nu e o funcţie uşoară, şi cred că pe domeniul sanitar, […]
Președintele Traian Băsescu a lansat un atac calculat la adresa Regelui Mihai și a aruncat în derizoriu punctul de vedere al USL care solicita alegeri anticipate și critica proiectul revizuirii administrativ-teritoriale a țării, afirmă sociologul Alfred Bulai, pentru Inpolitics. „Atacul președintelui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai a fost atent calculat. Șeful statului nu și-a […]
Specialiştii de la NASA au anunţat că un asteroid descoperit recent, denumit 2011 MD, va trece la mică distanţă de Terra, luni, însă această apropiere nu prezintă niciun motiv de îngrijorare, deoarece nu există riscul unei coliziuni. Potrivit Near-Earth Object Program Office, lansat de NASA, asteroidul 2011 MD va trece la o distanţă de 7.500 […]
Peste 11.000 de acţiuni de control au avut loc, luna trecută, în scopul depistării firmelor care folosesc munca la negru, fiind aplicate aproape 16.500 de sancţiuni contravenţionale, informează sâmbătă Poliţia Română. În luna mai, poliţiştii de investigare a fraudelor au participat la 11.569 de acţiuni de control, pentru identificarea şi cercetarea faptelor ce sunt incriminate […]
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, în faţa delegaţilor Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) întruniţi la Târgu Mureş, că termenul de adoptare a legii privind statutul minorităţilor naţionale, 30 iunie, nu va putea fi respectat „în atmosfera antimaghiară din prezent”. Kelemen Hunor a afirmat că, în ceea ce priveşte proiectul legii privind statutul minorităţilor naţionale, […]
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, de la tribuna Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), că Uniunea nu doreşte să creeze instabilitate politică şi că este o iluzie să creadă că dacă părăseşte guvernul şi coaliţia, în opoziţie va putea face mai multe. „E o iluzie să crezi că dacă părăsim guvernul şi […]
Patru maşini, printre care una aparţinând Ambasadei SUA, au fost implicate într-un accident rutier produs, vineri seară, în Bucureşti, nefiind înregistrate victime. Subinspectorul Adrian Codău, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere din Capitală, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că accidentul a avut loc, vineri, în jurul orei 18.00. Potrivit lui Adrian Codău, în urma producerii […]
O infirmieră de la Institutul Naţional de Recuperare din Bucureşti a decedat, sâmbătă, după ce a căzut de la etajul trei, în timp ce ştergea geamurile. Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat pentru MEDIAFAX că femeia ştergea geamurile de la etajul trei ale Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie. Ea a alunecat […]
Gheorghe Mărmureanu, fostul director general al Institutului Naţional de Fizică a Pământului din Măgurele, spune că următoarea „zgâlţâială catastrofală” va veni în România după 2041, adică la 64 de ani după sesimul din ’77.
Poliţiştii bucureşteni au făcut, sâmbătă dimineaţă, o razie la un depozit de carne şi produse din carne din cartierul Militari, Bucureşti, pentru a se verifica provenienţa şi calitatea mărfurilor. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalie, Diana Sarca, a declarat că razia a început, sâmbătă, la ora 8.00. Controlul vizează calitatea cărnii şi a produselor din […]
Biro Rozalia a fost realeasă, sâmbătă, cu unanimitate de voturi, în funcţia de preşedinte al Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), miniparlamentul UDMR. Biro Rozalia, care îndeplinea funcţia de preşedinte al Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) din decembrie 2007, a fost singurul candidat pentru această funcţie, în şedinţa de sâmbătă, când CRU îşi alege noile structuri. Potrivit anunţului […]
Treizeci de persoane şi-au pierdut viaţa sâmbătă într-un atentat sinucigaş cu maşină-capcană împotriva unui spital din provincia Logar, la sud de Kabul, a informat un oficial al provinciei, citat de France Presse. Atentatul s-a produs chiar în contextul în care preşedintele afgan avertiza împotriva răspândirii terorismului, în cadrul unui discurs rostit la Teheran. „Un atentat […]
Aproape 800 de persoane care cereau eliberarea lui Mubarak, aflat în custodia autorităţilor la spitalul din Sharm el-Sheikh, au fost implicate, vineri seară, în confruntări cu un grup de 300 de susţinători ai fostului preşedinte, anchetat pentru corupţie şi pentru reprimarea manifestaţiilor din Egipt de la începutul anului. „Zeci de persoane au fost rănite şi […]
Vicepreşedintele PDL Alba, Mihai Baco, a demisionat, vineri, din funcţia de consilier local şi a anunţat că va părăsi şi funcţia deţinută în cadrul organizaţiei judeţene. „Motivaţia ar fi pentru că la ora actuală eu chiar nu mă mai regăsesc din partidul din care cu onor am făcut parte sau fac parte în continuare şi […]
Mirel Rădoi a semnat un contract pe doi ani cu Al-Ain, cu opţiune de prelungire pe încă unul. Fundaşul român va avea un salariu de 2,5 milioane de euro. În schimbul lui Rădoi, Al-Ain a plătit 4.2 milioane de euro. Cu doi ani şi jumătate în urmă, gruparea saudită plătise şase milioane de euro Stelei. […]
La sfârşitul acestei săptămâni, în Piața Centrală din Bacău, locul în care sunt cei mai mulți vânzători de țigări netimbrate, comercianții de țigări de contrabandă au devenit agresivi la adresa polițiștilor care-i verificau. „În momentul în care agenții aflați în control, au cerut documentele de proveniență și avizele de însoțire ale mărfii unui grup de […]
Poliţiştii de la departamentul de Fraude efectueză sâmbătă dimineaţa o razie la un depozit de carne din Capitală, existând suspiciunea de evaziune fiscală. Agenţii fiscali, împreună cu oamenii legii, verifică actele de provenienţă şi condiţiile în care sunt păstrate alimentel. Există suspiciuni legate de calitatea cărnii în condiţiile ultimelor zile de caniculă, dar poliţiştii de […]
Camera Reprezentanţilor, dominată de republicani, a refuzat să autorizeze un rol limitat al Statelor Unite pentru susţinerea misiunii NATO din Libia. Republicanii au afirmat că preşedintele Barack Obama a încălcat Rezoluţia 1973 pentru prerogative de război, pentru că nu a cerut aprobarea Congresului american. Când a dat undă verde intervenţiei americane în Libia, Obama a […]
Un bărbat, care este acuzat că a bătut cu bestialitate un poliţist din Craiova, a fost arestat! Minuş Boboc, zis Zorro, s-a predat poliţiei, scrie Realitatea.net. El a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Zorro era căutat de oamenii legii după ce, marţi seară, l-a lovit cu pumnii şi picioarele pe un agent de […]
Extremiştii ungari vor sprijini orice protest al maghiarilor în România! Declaraţia-şoc îi aparţine europarlamentarului Szegedi Csanad, membru al partidului extremist Jobbik din Ungaria. Szegedi Csanad propune şi întregirea Ţinutului Secuiesc cu judeţele Bihor, Sălaj şi Satu-Mare. „După noua Constituţie a Ungariei, fiecare parlamentar din Ungaria este responsabil pentru maghiarimea de dincolo de graniţe. Dacă în […]
Camera Deputaţilor a aprobat tacit un proiect de modificare a Legii Educaţiei prin care centrele universitare de stat nu vor mai înmatricula studenţi pe locuri cu taxă. Proiectul a fost iniţiat de doi parlamentari PDL ambii profesori la facultăţi particulare.
Vicepreședintele PNL Varujan Vosganian arată într-o postare făcută pe blogul personal că Traian Băsescu își strică poporul, iar poporul îl strică pe Traian Băsescu pentru că, într-o anumită măsură, acesta este produsul a ceea ce poporul român i-a permis și chiar i-a încurajat prin osanalele și voturile sale. „Am fost membru într-unul dintre Guvernele României. […]
Primarul municipiului Slatina, președintele PDL Olt Darius Vâlcov, a anunțat că democrat-liberalii se vor împotrivi organizării unui referendum pentru desființarea județului. Vâlcov a precizat că îi va cere președintelui Consiliului Județean (CJ) Olt, social-democratul Paul Stănescu, un milion de euro, pentru a-l lăsa să monteze secțiile de vot în școli. „Cred că acest referendum nu […]
Guvernatorul de New York, Andrew Cuomo, a aprobat legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în acest stat. Soarta proiectului de lege a fost nesigură până la votul din Senat, când patru republicani s-au alăturat democraţilor şi proiectul a fost aprobat cu 33 voturi pentru, faţă de 29 împotrivă, potrivit dpa. „Nu-i pot nega unei […]
