Vicepreședintele PNL Varujan Vosganian arată într-o postare făcută pe blogul personal că Traian Băsescu își strică poporul, iar poporul îl strică pe Traian Băsescu pentru că, într-o anumită măsură, acesta este produsul a ceea ce poporul român i-a permis și chiar i-a încurajat prin osanalele și voturile sale.
„Am fost membru într-unul dintre Guvernele României. Poate vom mai avea ocazia să vorbim despre ce a lăsat acel guvern în calendarul istoriei românilor, măcar că a marcat intrarea în Uniunea Europeană. Dar, așa cum medicul, după ce te întreabă ce boli ai mai avut, îți dă medicamente pentru ceea ce te doare acum, tot așa și noi să ne întrebăm: ce-și vor aminti românii din ceea ce s-a petrecut de doi ani și jumătate încoace, de când țara este condusă de Traian Băsescu și de guvernul său? Poate ne-a dăruit Dumnezeu nașterea unui mare poet sau muzician, asta n-avem de unde să știm acum. În rest, care sunt aniversările pe care le lasă această perioadă urmașilor noștri? Ce vor sărbători ei în amintirea acestor vremuri? Poate, că în cazul perioadei Ceaușescu, vor evoca doar momentul în care ea va fi luat sfârșit. Acești doi ani și jumătate nu au fost altceva decât un lung șir de împrejurări grele, umilitoare și rușinoase. Iar unul dintre momentele cele mai rușinoase l-am trăit deunăzi, când președintele României a făcut unele referiri de o gravitate de neiertat la adresa Regelui Mihai”, scrie Vosganian pe blogul său.
El crede că o națiune are nevoie de reperele sale şi că nu întâmplător singurele două împrejurări când românii s-au adunat cu sutele de mii pe străzile Bucureștiului au fost legate de aceste personalități: în primăvara lui 1992, cu prilejul revenirii în țară a Regelui și în toamna lui 1995, atunci când a murit Corneliu Coposu.
„Niciunul dintre președinții României nu l-a simpatizat pe regele Mihai. Dar parcă niciunul nu și-a permis să vorbească în felul acesta. Cu atât mai mult cu cât Traian Băsescu s-a prezentat drept inițiatorul Raportului de condamnare a comunismului unde chiar el, cu gura lui, în fața Parlamentului a calificat abdicarea Regelui ca o agresiune comunistă. Să acuzi un rege care refuză să mai semneze legile Guvernului comunist al lui Petru Groza drept sluga a rușilor și să-l acuzi de lașitate pentru faptul că, părăsit de toți aliații apuseni, înconjurat de trupele sovietice și șantajat cu executarea studenților arestați, a semnat abdicarea, e un gest oribil. Nu mai vorbesc de monstruozitatea privind justificarea participării la invazia Uniunii Sovietice prin faptul că aveam un aliat și trebuia să ne recuperăm teritoriile. Nu cumva aliatul acela era Hitler? Dacă mâine Coreea de Nord sau Iranul ne oferă sprijinul lor pentru a recuceri Tiraspolul o facem?!?”, mai arată Vosganian.
El psune că Traian Băsescu s-a hazardat într-o discuție pentru care nu era pregătit și tocmai de aceea a fost sincer. În plus, el nu se simte în largul lui cu Regele Mihai. „Se simte mai în largul lui cu Carol al II-lea, cu mareșalul Antonescu, cu Gheorghiu Dej, cu Ceaușescu, cu aliații unuia și cu parlamentul unicameral al celorlalți. Declarația sa i-a luat cu totul pe nepregătite pe consilierii săi și întreaga ciurdă de lăudători. Atunci când nu s-au ascuns de-a dreptul, prestația acestora a fost jalnică, precum în cazul lui Tismăneanu care nu agrează „stilistica lui Băsescu”, agreând, probabil, ideea că, pe fond și nu pe stil, Traian Băsescu are tot temeiul să laude loialitatea lui Ion Antonescu față de Adolf Hitler”, a mai scris liderul liberal.
„Priviți pe Regele Mihai și apoi priviți-l pe Traian Băsescu. Orice comentariu este de prisos. E ca în bancul acela din vremea comunistă: care e diferența dintre un dolar și un leu? Un dolar. Băile de mulțime ale lui Traian Băsescu, pe vremea când încă mai avea apă prin conducte erau ca un lighean cu apă pe lângă marea de oameni care l-a întâmpinat pe Rege la revenirea sa în țară.
Suntem într-un cerc vicios. Traian Băsescu își strică poporul, iar poporul îl strică pe Traian Băsescu pentru că, trebuie s-o recunoaștem, într-o anumită măsura, Traian Băsescu este produsul a ceea ce poporul român i-a permis și chiar i-a încurajat prin osanalele și voturile sale. Acest cerc vicios poate fi spart și poporul poate fi lecuit într-un singur mod. Și trebuie să redobândim convingerea că nu chiar totul trebuie pus la îndoială, că nu chiar totul este negociabil”, încheie Varujan Vosganian.