Președintele PSD, Victor Ponta, va participa, sâmbată, la dezbaterea „Agricultura – prioritate națională”, organizată de Uniunea Social Liberală. Evenimentul se va desfășura în stațiunea de cercetări agricole Dragănești-Vlasca din județul Teleorman începând cu ora 17.00. Potrivit unui comunicat, la întâlnire vor participa academicieni din domeniul agriculturii, reprezentanți ai marilor producători agricoli, lideri de sindicat din […]
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în perioada următoare în Republica Elenă că, în intervalul 28-29 iunie 2011, va avea loc o grevă generală, care va afecta transportul terestru şi naval, informează un comunicat al MAE. În această perioadă sunt programate mitinguri de protest în centrul Atenei (în zona dintre parcul […]
Centrul Simon Wiesenthal, cea mai renumită organizaţie internaţională de apărare a drepturilor evreilor şi de luptă împotriva antisemitismului, îşi exprimă dezacordul cu privire la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu, legate de rolul Regelui Mihai în perioada crimelor antisemite comise de mareşalul Ion Antonescu.
Pe 25 iunie se împlinesc 88 de ani de când a luat naştere unul dintre cele mai iubite cluburi de fotbal din România. Rapid a supravieţuit unei istorii zbuciumate în care a trebuit să facă faţă meciurilor de la matineu, în perioada petrecută în liga secundă şi „blestemului” de a avea o echipă valoroasă fără […]
Seminţe germinate sunt la originea unei intoxicaţii alimentare cu bacteria E.coli care a afectat zece persoane la Bordeaux, în sud-vestul Franţei, unde cinci persoane erau spitalizate în continuare, vineri, a anunţat Agenţia Regională de Sănătate, citată de AFP. „Primele examene bacteriologice au permis, în plus, determinarea prezenţei, la doi pacienţi, a unei infecţii cu E.coli […]
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că s-au primit solicitări pentru decalarea începerii anului şcolar de la 15 la 1 septembrie, dar că părerile sunt împărţite, fiind necesar un dialog la nivelul societăţii civile. Ea a recunoscut că părerile privind această problemă sunt împărţite, afirmând că a […]
Peter Falk, actorul american faimos pentru rolul detectivului Columbo, a murit la vârsta de 83 de ani, relatează BBC. Actorul a murit în locuinţa sa din Beverly Hills, a spus familia.El suferea de demenţă şi Alzheimer şi se afla sub monitorizare medicală permanentă de mai mulţi ani. Falk a câştigat patru premii Emmy pentru rolul […]
Europarlamentarul democrat-liberal Cristian Preda consideră că PDL ar trebui să renunţe la reorganizare, un subiect pe care l-a pregătit prost, pornind de la numărul regiunilor, nu de la nevoile reale din teritoriu, astfel făcându-se de râs.
Mogulul afacerilor imobiliare devine cel mai bine plătit star de reality show. Când eşti bogat ca Donald Trump, ai crede că nu ai de ce să obţii şi să te bucuri de o mărire de salariu. Ce mai poate însemna un fleac de 65 de milioane USD pentru unul ca el? Uite că înseamnă, uite […]
Apple a dat în judecată Samsung Electronics în Coreea de Sud, escaladând o dispută referitoare la designurile şi tehnologiile folosite la cele mai vândute telefoane mobile ale celor două companii, transmite Bloomberg. Producătorul iPhone a depus o reclamaţie împotriva Samsung la un tribunal din Seul, pe 22 iunie, potrivit site-ului instituţiei, unde nu sunt precizate […]
Preţul petrolului Brent a scăzut puternic vineri, pentru a doua zi consecutiv, cu aproape doi dolari, la 105,37 dolari pe baril, după ce criza datoriilor suverane din Europa a dus la aprecierea dolarului, transmite Reuters. La ora 15:36 GMT, preţul petrolului Brent cu livrare în august, de referinţă la bursa din Londra, era în scădere […]
Bucureştenii sunt invitaţi duminică să alerge „În jurul Pământului într-o zi” în cadrul campaniei continentale de strângere de fonduri pentru cauze umanitare, sub egida Fundaţiei pentru Comunitate Hilton, parte a Hilton Worldwide. La eveniment, organizat pentru prima dată de hotelul Athenee Palace Hilton Bucureşti, vor lua parte angajaţii, împreună cu familiile lor, membrii Fundaţiei pentru […]
Unul dintre cele mai iubite cluburi, Rapid Bucureşti, împlineşte sâmbătă 88 de ani de existenţă. Încă de la constituire, la data de 25 iunie 1923, şi până acum, echipa din Giuleşti a parcurs o istorie zbuciumată, condusă după afirmaţia ”mai bine o bară frumoasă decât un gol urât”. În această perioadă sunt cuprinşi şi cei […]
Atacul pe care președintele Traian Băsescu l-a lansat împotriva Regelui Mihai poate atrage de partea sa electoratul care îl admiră pe mareșalul Antonescu și pe acei români tributari clișeului potrivit căruia averile Regelui au fost făcute cu sudoarea poporului, afirmă sociologul Mircea Kivu, pentru Inpolitics. „Sunt două părți de electorat care ar putea fi interesate […]
„(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care: a) 10 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Parlament; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 5 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori; b) 6 reprezentanţi […]
„(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, a actelor de comandament cu caracter militar, precum şi a celor care privesc politicile fiscale şi bugetare ale Guvernului, în condiţiile legii contenciosului administrativ. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze […]
„(3) Reglementarea răspunderii penale a membrilor Guvernului, pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, se stabileşte prin lege organică. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală a membrilor Guvernului se realizează numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”. (Textul trimis […]
Iniţial, Adunarea Constituantă (care a elaborate Constituția din 1991 – n.r.) a dat următoarea redactare imunităţii parlamentare: „(1) Deputatul sau senatorul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat sau trimis în judecată, penală ori contravenţională, fără încuviinţarea Camerei din care face parte, după ascultarea sa. Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie. (2) În caz […]
Este propusă modificarea alin.(8) al art.44, text care, în prezent, are următoarea redactare: „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă”. Propunerea de modificare vizează eliminarea tezei a doua a art.44 alin.(8), potrivit căreia „Caracterul licit al dobândirii se prezumă.” Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra unor iniţiative de […]
Agresorul primarului comunei vasluiene Olteneşti a fost arestat, vineri, pentru tentativă la infracţiunea de omor şi tâlhărie. Tribunalul Vaslui a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pe numele lui Florin Mocanu, de 31 de ani, din Bârlad, care locuia fără forme legale, în casa bunicilor din Olteneşti. Avocatul din oficiu al agresorului, […]
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, vineri, la finalul discuţiilor avute cu liderii platformelor din Uniune şi cu şefii organizaţiilor din teritoriu, că varianta care a întrunit susţinerea lor este aceea a amânării reorganizării administrative. Decizia UDMR va fi validată sâmbătă.
Kelemen: Varianta „8+2” nu merge, varianta opt nu merge, în rest discutăm
Asociaţia Analiştilor Financiar – Bancari din România (AAFBR) estimează că Banca Naţională a României (BNR) va decide la şedinţa Consiliului de Administraţie din 29 iunie menţinerea dobânzii de politică monetară la 6,25%, potrivit unui comunicat emis vineri de asociaţie. Referitor la aşteptările privind rata de politică monetară pentru finalul acestui an, majoritatea respondenţilor la sondaj […]
Astra Asigurări a vândut participaţia de 16,03% din capitalul Generali Asigurări către Generali Holding Vienna, în prezent operaţiunea fiind supusă aprobării Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). „Astra Asigurari a notificat astăzi (vineri, n.r.) Bursa de Valori Bucureşti referitor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare între societatea Astra Asigurări, în calitate de vânzător, şi Generali Holding […]
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a transmis, vineri, o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, în care îi solicită „să considere cu celeritate” retragerea propunerii de revizuire a Constituţiei şi lansarea unui Forum Constituţional, dar şi renunţarea imediată la angajarea răspunderii Guvernului pe o lege a reorganizării administrative. „Luând act de evenimentele politice din ultima perioadă, precum […]
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), chestor Liviu Popa, a declarat, vineri, la Constanţa, că în urma măsurilor de reorganizare circa 1.300 de poliţişti ar trebui să fie disponibilizaţi în următoarele luni. ”Noi trebuie să ne încadrăm într-un număr de indicatori în plată. (…) Este o diferenţă de circa 1.300 de poliţişti care ar […]
Ambasadorul Ungariei la Bucureşti a mai declarat, într-un interviu pentru Ziare.com, că Ungaria este cel mai bun vecin al României şi că maghiarii sunt o „comoară” pentru România. El le-a reproşat liderilor UDMR că sunt bogaţi şi nu fac nimic
