Articole scrise de: Radu Portocala

Situația actuală în care se află România l-a determinat pe sciitorul Radu Portocală să transmită o scrisoare deschisă domnului Klaus Iohannis, Preşedintelui unei Românii cu memoria ciuntită.

Apariţia pe scena politică a lui Petre Roman m-a incitat, fireşte, să-i descriu ascendenţa.

Cotidianul din 5 mai a preluat cronica pe care Dl Radu Călin Cristea o consacrase cu o zi înainte, pe blogul său, cărţii mele Le vague tonitruant apărută la Paris

În ziua de 4 aprilie 1990, îmi telefona Regina Ana, prezentîndu-se cu formula obişnuită: ”Portocala? C’est votre Reine.” Regele luase hotărîrea…

Înainte erau fişele de cadre, anexe ale dosarelor de Securitate. Scria acolo cine îţi sînt bunicii, părinţii, fraţii şi surorile, dacă ai rude în străinătate, ce crezi şi ce nu crezi, cu cine eşti prieten. Pe-atunci era rău.

Orice om care scrie ajunge într-o zi (bună sau rea) să simtă nevoia de a aduna textele pe care le-a răspîndit ici şi colo între coperţile unei cărţi.

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat miercuri, cu satisfacţia „lucrului bine făcut”, că dna Brînduşa Predescu a fost „eliberată din funcţia de purtător de cuvînt”. Comunicatul spune că ea „a gestionat, în relaţia cu Agerpres, problematica” broşurii cu păcat. Corect ar fi fost să se spună „problema”, căci „problematic-ă” este un adjectiv, dar asta nu mai […]

Îmi îngăduiam, printr-o scrisoare deschisă publicată acum mai puţin de o lună, să vă atrag atenţia asupra a ceea ce se auto-numeşte în chip perfect absurd „diplomaţia românească”.

O ţară, Domnule Preşedinte, nu este respectată decît dacă ştie să-şi cîştige respectul celorlalte ţări.

Aflîndu-mă – fără nici o plăcere, de altfel – la originea agitaţiei ce s-a produs împrejurul grotescului mod în care Ambasada României la Paris a emis invitaţiile pentru recepţia oferită (şi nu „acordată” cum au scris diplomaţii români!) în onoarea preşedintelui Klaus Iohannis, am urmărit, fireşte, cele ce s-au scris în presă. Am descoperit, astfel, […]

Ciudatul şi – să-mi fie cu iertare! – oarecum primitivul entuziasm pe care l-a stîrnit condamnarea lui Dan Voiculescu a lăsat în spaţiul incomod al nebăgărilor de seamă poate cea mai gravă întrebare sub semnul căreia ar fi trebuit să se desfăşoare întreaga dezbatere: de ce oare a fost posibilă ascensiunea acestui personaj? Într-o ţară […]

Se apropie ziua împreunării dintre PNL şi PDL şi mult aşteptatului bastard tot nu i s-a găsit un nume pe măsură. În ambele tabere, cu mai mult sau mai puţină imaginaţie, fiecare se îndeletniceşte cu bătutul apei în piuă, dar degeaba. Renunţarea la preţioasele litere, spun şi unii şi alţii, ar însemna ştergerea din conştiinţa […]

Rostul unei cărţi de amintiri este – sau ar trebui să fie – acela de a pune sub ochii cititorului mărturii despre un fragment al trecutului şi de a ajuta astfel la reconstituirea vastei fresce a istoriei.

De cîteva luni încoace, PNL a reuşit o performanţă căreia, oricît ne-am strădui, nu-i putem găsi vreun echivalent cunoscut în istoria recentă: mutarea activităţilor sale din domeniul politicii în cel al psihiatriei. Cum altfel ar putea fi definit tristul spectacol al alunecării în afara firescului pe care-l oferă acest partid, altădată serios şi normal?