Domnului Preşedinte al României

Stimate Domnule Preşedinte,

Îmi îngăduiam, printr-o scrisoare deschisă publicată acum mai puţin de o lună, să vă atrag atenţia asupra a ceea ce se auto-numeşte în chip perfect absurd „diplomaţia românească”. Nu credeam că-mi va fi oferită atît de repede ocazia de a reveni asupra acestui dezastru care prosperă pe banii românilorO şi despre care nu mă mai îndoiesc că şi-a stabilit ca scop principal ridiculizarea permanentă şi prin orice mijloace a ţării.

Descopăr, aşadar, că dl Bogdan Aurescu, mai-marele peste acest club al nimicului instituţionalizat, i-a oferit omologului său german, dl Frank-Walter Steinmeier, o broşură redactată cu ocazia împlinirii a 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi Germania. Ca de obicei, însă, demersul s-a dovedit în chipul cel mai lamentabil anti-diplomatic. Pe coperta broşurii în cauză figurează conturul României conţinînd culorile steagului românesc şi conturul Franţei (!) conţinînd culorile steagului german (!).

Nu e greu să ne închipuim ce s-a întîmplat. Un oarecare neghiob ce primeşte leafă de la Ministerul Afacerilor Externe (adică un diplomat român) a plătit un alt neghiob (probabil de meserie grafician) pentru a produce această copertă. Apoi, alţi neghiobi din MAE au aprobat-o, considerînd-o, fără îndoială, foarte inspirată. Pînă să ajungă în mîinile ministrului, nefericita broşură o fi trecut pe sub cine ştie cîţi ochi de diplomaţi români. Fără nici o obiecţie.

Toate astea nu trebuie să ne mire. Dar ceea ce e cu adevărat extraordinar e că dl Aurescu, despre care am citit adesea că ar fi un geniu, a găsit că broşura e suficient de bună pentru a i-o oferi ministrului german şi – culmea! – pentru a o prezenta apoi în cadrul unei conferinţe de presă.

Ceea ce s-a petrecut, Domnule Preşedinte, ar fi de neimaginat într-o ţară normală. Dar în România, fireşte, nu se va întîmpla nimic. Poate doar cîteva zîmbete. Căci, cum spunea Raymond Poincaré vorbind despre plaiul dîmboviţean: „Ce vreţi, ne aflăm la porţile Orientului, unde totul e considerat cu uşurătate.” Ceea ce s-a petrecut e o dublă gafă, care, date fiind realităţile istorice, e de o formidabilă gravitate: o gafă faţă de Germania şi o gafă faţă de Franţa – adică faţă de principalii aliaţi europeni ai României. O dublă gafă plătită din banii contribuabililor români şi care nu poate decît să facă rău României.

Vă solidarizaţi cu autorii acestei gafe, Domnule Preşedinte? Vă solidarizaţi cu străluciţii noştri diplomaţi care nu cunosc geografia Europei şi cu ministrul lor, care, aparent, n-o cunoaşte nici el? Pentru o gafă de altă natură – care însă nu punea România în situaţia de a exhiba cea mai penibilă ignoranţă – directoarei Institutului Cultural Român de la Paris i s-a cerut acum trei săptămîni să-şi dea demisia. În comparaţie cu enormitatea care s-a produs luni la Ministerul Afacerilor Externe, e o pedeapsă excesivă. Din situaţia actuală nu se poate ieşi, cred, decît în două feluri: fie dl Aurescu şi agramaţii pe care îi are în subordine sînt trimişi urgent să se ocupe de lucruri mai puţin nocive, fie i se cer scuze dnei Yvette Fulicea şi e rugată să revină la ICR – Paris.

Sînteţi dispus să acreditaţi în continuare, Domnule Preşedinte, batjocura cunoscută sub numele de Minister al Afacerilor Externe? Aţi spus în timpul campaniei electorale – şi v-aţi atras astfel multe simpatii – că vă place lucrul bine făcut? Consideraţi oare că „diplomaţii” români, în frunte cu ministrul lor, şi-au făcut bine treaba cînd au produs şi prezentat această broşură? Dacă aţi răspunde „da” la această întrebare, ar însemna că României nu-i mai rămîne decît să se şteargă de una singură de pe hartă. Căci dispariţia e preferabilă încăpăţînării de a supravieţui în ridicol. Iar dacă aţi răspunde „nu” – ceea ce ar fi în perfectă armonie cu propriile Dumneavoastră afirmaţii –, ar însemna că trebuie să purcedeţi fără întîrziere la dărîmarea şandramelei pe care a construit-o Ana Pauker în 1947 şi în care, de peste 60 de ani, cînd vine vorba de curăţenie, nu se face altceva decît ascunderea prafului sub covoare.

Vă întreb, Domnule Preşedinte, ştiind foarte bine că răspunsul nu va veni niciodată: aveţi această voinţă şi acest curaj?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Portocala 14 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.