Discreta (şi nedreapta) înmormîntare a afacerii „broşura”

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat miercuri, cu satisfacţia „lucrului bine făcut”, că dna Brînduşa Predescu a fost „eliberată din funcţia de purtător de cuvînt”. Comunicatul spune că ea „a gestionat, în relaţia cu Agerpres, problematica” broşurii cu păcat. Corect ar fi fost să se spună „problema”, căci „problematic-ă” este un adjectiv, dar asta nu mai are nici o importanţă.

În acelaşi timp, Agerpres a emis un comunicat destul de puţin clar care ne informează că şi printre angajaţii săi a fost găsită o vinovată, căreia i s-a aplicat o pedeapsă severă.

Pornind de la aceste ştiri, un mic exerciţiu de logică se impune.

Aşadar, dl Bogdan Aurescu l-a primit luni pe omologul său german, dl Frank-Walter Steinmeier, iar în timpul întrevederii i-a oferit o broşură pregătită de Agerpres pentru a comemora 135 de ani de relaţii diplomatice bilaterale. Pe copertă apăreau harta României acoperită cu tricolorul naţional şi harta Franţei acoperită cu steagul german. Prostie monumentală, pe care MAE nu a remarcat-o decît după ce ea a fost semnalată în presă. Jenant!

Într-un comunicat dat publicităţii luni seara, MAE pretindea că a primit spre verificare fişierul informatic conţinînd proiectul broşurii, că „a sesizat şi semnalat eroarea în cauză, aceasta urmînd a fi corectată în cel mai scurt timp de către agenţia Agerpres în varianta tipărită”. Contradicţia dintre comunicatele MAE de luni (s-a cerut îndreptarea greşelii) şi de miercuri (dna Predescu n-a observat greşeala) ne arată cît de bine funcţionează această instituţie „de elită”.

Marţi dimineaţa, Agerpres dădea o versiune total diferită: „Precizăm faptul că Ministerul Afacerilor Externe a primit spre informare varianta corectă a broşurii, în format electronic”. În numai 24 de ore, Agerpres îşi schimba punctul de vedere. Cineva minte grosolan şi ar fi util să ştim cine şi de ce. Pentru că aici e vorba de credibilitatea României, nu de ocrotirea unui personaj sau altuia.

Dacă MAE spune adevărul, demiterea dnei Predescu nu se justifică: ea a primit un fişier conţinînd o eroare grosolană şi diplomatic inacceptabilă, a semnalat acest lucru şi a cerut să se facă necesara corectură. Varianta Agerpres o disculpă şi ea pe dna Predescu: fişierul electronic trimis la Minister era corect, deci ea şi-a dat în mod firesc acordul pentru imprimare. Eroarea ar fi posterioară acestui acord.

În ambele cazuri, aşadar, pedepsirea dnei Brînduşa Predescu apare ca o aberaţie prin care MAE încearcă să-l scoată din cauză pe dl ministru Aurescu. Căci, la urma-urmei, nu contează atît de mult dacă dna Predescu a remarcat sau nu inepţia care figura pe coperta acestei nefericite broşuri. Ce contează e că broşura s-a aflat de două ori sub ochii dlui ministru – o dată în timpul conversaţiei cu omologul său german şi o dată în timpul conferinţei de presă – fără ca el să remarce vreo anomalie. Ba chiar, în faţa jurnaliştilor, îl vedem privind cu un aer foarte satisfăcut obiectul incriminat. Nu ştim dacă dna Predescu e sau nu vinovată, dar ştim, pentru l-am văzut cu ochii noştri, că dl Aurescu s-a ridiculizat şi discreditat afirmînd în faţa ziariştilor că isprava Agerpres e „un material foarte frumos”.

Să spunem, deşi nu e deloc sigur, că dna Predescu a greşit. Pentru asta a fost dată afară de la MAE. Dar dl Aurescu a făcut exact aceeaşi greşeală – agravată prin importanţa funcţiei pe care o ocupă – şi nu i se întîmplă nimic. Partenerilor străini ai României nu le pasă dacă dna Predescu e sau nu competentă, dar sigur nu le e indiferent faptul că şeful diplomaţiei române acreditează o imagine absurdă care transformă Franţa în colonie germană. Şi omite apoi să prezinte scuze Franţei, prima victimă a acestei nerozii diplomatice. Oare dl prim-ministru e conştient de toate astea?

Am asistat în ultimele zile la o succesiune de mizerii inacceptabile, al căror punct culminant a fost sacrificarea (acceptată sau nu) a unei funcţionare pentru dezvinovăţirea ministrului său. Un caz care ar trebui să preocupe mai mult, şi nu numai presa, dar care, din păcate, e pe punctul de a fi lăsat să alunece în groapa uitării. Nu e nici normal, nici drept.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Radu Portocala 14 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.