Pierderile masive din rețeaua de termoficare pot deveni problemă de siguranță energetică, avertizează ELCEN

„Pierderile masive din rețeaua de termoficare nu reprezintă doar o problemă a furnizării căldurii și apei calde. Ele pot deveni o problemă de siguranță energetică, cu implicații atât asupra alimentării cu energie termică a populației, cât și asupra producției de energie electrică și a echilibrului Sistemului Energetic Național”.

Redactia Cotidianul - redactor
Pierderile masive din rețeaua de termoficare pot deveni problemă de siguranță energetică, avertizează ELCEN

„Pierderile masive din rețeaua de termoficare nu reprezintă doar o problemă a furnizării căldurii și apei calde. Ele pot deveni o problemă de siguranță energetică, cu implicații atât asupra alimentării cu energie termică a populației, cât și asupra producției de energie electrică și a echilibrului Sistemului Energetic Național”.

În aceste zile, sunt probleme cu termoficarea pentru mii de blocuri din București. ELCEN trebuie să introducă suplimentar 1.860.000 litri de apă fierbinte pe oră) pentru a compensa pierderile din rețeaua operată de Termoenergetica. 15.000 de litri de apă în fiecare minut pentru compensarea pierderilor. Consecințele acestei situații depășesc însă sfera alimentării cu energie termică. Pierderile masive din rețeaua de termoficare nu reprezintă doar o problemă a furnizării căldurii și apei calde. Ele pot deveni o problemă de siguranță energetică, cu implicații atât asupra alimentării cu energie termică a populației, cât și asupra producției de energie electrică și a echilibrului Sistemului Energetic Național”, mai transmite ELCEN.

ELCEN trebuie să introducă suplimentar 1.860.000 litri de apă fierbinte pe oră) pentru a compensa pierderile din rețeaua operată de Termoenergetica.

Locuitori din București din mii de blocuri, racordați la sistemul de termoficare, au probleme în aceste zile. Sistemul de energie termică funcționează doar în proporție de 70%, iar apa caldă și căldura sunt oprite complet în 51 de zone ale Bucureștiului, conform Profit.ro.

„Această cifră indică multe avarii şi şantiere de termoficare deschise. Agentul termic care pleacă de la ELCEN în reţeaua de termoficare se amestecă pe circuitul de retur (apa care revine din reţeaua Termoenergetica în centralele ELCEN) cu apa de adaos care este rece, ceea ce determină o scădere a temperaturilor. ELCEN nu a sistat niciun moment furnizarea agentului termic”, se arată în comunicatul remis azi.

Din cauza pierderilor din rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica, se înregistrează scurgeri mari de apă în pământ, astfel încât agentul termic ce ajunge la consumatori nu mai respectă parametrii de presiune și temperatură optimi, având drept rezultat furnizarea deficitară în locuințe. 

Practic, o cantitate impresionantă de apă tratată de ELCEN și adusă la parametrii necesari funcționării sistemului se pierde în rețeaua de transport și distribuție, înainte de a ajunge la consumatori.

15.000 de litri de apă în fiecare minut pentru compensarea pierderilor

Un exemplu relevant este CET București Sud, unde debitul de apă de adaos ajunge constant la peste 900 de tone pe oră, echivalentul a peste 900.000 de litri de apă în fiecare oră. Cu alte cuvinte, numai pentru compensarea pierderilor din rețeaua Termoenergetica asociate acestei zone, trebuie asigurată o cantitate de apă de aproximativ 15.000 de litri în fiecare minut.

Ce consecințe negative pot apărea:

  1. Suprasolicitarea instalațiilor de tratare a apei. Acestea trebuie să pregătească un volum mult mai mare de apă decât cel pentru care sunt dimensionate în regimul de avarie.
  2. Creșterea consumurilor tehnologice și energetice. Tratarea apei presupune consum de energie, reactivi chimici și alte resurse.
  3. Solicitarea suplimentară a echipamentelor. Pompele, instalațiile de tratare și celelalte componente ale circuitului de adaos funcționează în condiții de solicitare excesivă, cu riscuri pentru fiabilitatea și disponibilitatea lor.
  4. Creșterea riscului de instabilitate a funcționării. Dacă pierderile din rețea continuă, instalațiile pot ajunge în situația în care nu mai pot compensa necesarul de apă al sistemului, ceea ce poate afecta menținerea parametrilor tehnologici de funcționare.

Consecințele acestei situații depășesc însă sfera alimentării cu energie termică. Centralele ELCEN sunt unități de cogenerare, care produc simultan energie termică și energie electrică, aceasta din urmă fiind livrată în Sistemul Energetic Național și contribuind la alimentarea cu energie electrică a Bucureștiului.

Problema afectează Sistemul Energetic Național

Suprasolicitarea instalațiilor și funcționarea prelungită în afara parametrilor normali pot conduce la restricționarea funcționării grupurilor energetice sau chiar la indisponibilizarea acestora. Într-o asemenea situație, nu este afectată doar capacitatea de furnizare a agentului termic, ci și producția de energie electrică.

„Indisponibilizarea unor grupuri energetice ELCEN ar însemna pierderea unor capacități de producție conectate la SEN, ceea ce ar pune presiune suplimentară asupra echilibrării sistemului energetic și asupra resurselor necesare pentru acoperirea consumului de energie electrică al Capitalei. 

Prin urmare, pierderile masive din rețeaua de termoficare nu reprezintă doar o problemă a furnizării căldurii și apei calde. Ele pot deveni o problemă de siguranță energetică, cu implicații atât asupra alimentării cu energie termică a populației, cât și asupra producției de energie electrică și a echilibrului Sistemului Energetic Național”, mai transmite ELCEN.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.