AUTIŞTII CĂRŢILOR (97)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Autiștii cărților apărută la editura eLiteratura, în 2013

Da, nimic nu e gratis pe lumea aceasta, vă tot spuneţi, completând cel puţin zece ore pe zi minunatele, solicitantele, tot mai insuportabilele formulare. Până când vine şi momentul când un nepot, a treia generaţie P. C. A., vă declară în faţă că el n-are de gând să-şi irosească întreaga viaţă cu hârtiile acelea inutile, cu hârtiile acelea blestemate.

„Hârtii inutile?!” Este cumplit ce prăpastie se poate căsca între generaţii, numai că în cadrul castei aşa ceva nu e de conceput. Când vestea ajunge în Capitala istorică, se ia hotărârea ca revoltatul, în situaţia în care nu-şi va mai respecta obligaţia de a răspunde corect, la termen şi întocmai la solicitările provenite din formulare, va fi exclus din P. C. A., îşi va pierde indemnizaţia, va trebui să plătească o amendă considerabilă şi nu se va mai bucura de stima, respectul şi consideraţia contemporanilor. Va ajunge mai rău chiar decât cei din casta cea mai de jos¹.

Răzvrătitul, în loc să-şi recunoască greşeala, cât timp lucrul acesta mai era posibil, s-a înscris la o facultate de inginerie bionică şi s-a pregătit pentru o carieră în domeniu. Când şi vestea aceasta a ajuns în Capitala istorică, luându-se în considerare faptul că tânărul degenerat ţinea mult la familia sa, la bunicii şi părinţii săi membrii cu totul onorabili ai Clubului, s-a decis să i se pună în vedere că toate rudele sale îi vor împărtăşi soarta, de nu se pune pe brazdă.

Răzvrătitul nici n-a mai răspuns la vreo somaţie. Când bunicii şi părinţii săi au fost excluşi din P. C. A. n-a dat decât din umeri. Părinţii săi au început să lucreze zi şi noapte în fostele lor profesii, pentru a putea plăti la timp ratele amenzii. Bunicii au murit de inimă rea. Nepotul n-a dat curs nici unei amenzi. Şi nu s-a întâmplat nimic!

Astăzi situaţiile sunt împărţite: a doua generaţie a ajuns datoare vândută, a treia generaţie îşi vede de viaţă.

Deocamdată, cei ce cred că autiştii cărţilor nu sunt decât rezultatul unui bine structurat program al autorităţilor n-o spun cu voce tare. Dar fiindcă ei există şi sunt tot mai mulţi, Capitala istorică a transmis un mesaj public: „Cum vreţi să vă cunoaşteţi pe voi înşivă, dacă nu sunteţi capabili să continuaţi studiul?”

Cum?

Într-o lume unde nu se mai creează mituri, ci chiar din contră, se demitizează totul, nestăpânitul progres tehnic nu poate împiedica decadenţa. Şi, totuşi, speranţele renasc din propria lor cenuşă: după două generaţii, un doctorand cu o teză despre opera lui Julius Zimberlan a început să studieze vechile protocoale aflate în Capitala Istorică, „firul roşu al întregii noastre deveniri”.

Iată de unde a începutul noua ştiinţă!

Şi noua devenire.

Din presa vremii:

„Ghiveci!” decretează criticul.

„Acesta este un roman hibrid”, îşi aruncă în joc ultimul atu autorul.

„Roman hibrid?! Cine a mai auzit aşa ceva?”

Şi fiindcă asemenea dispute par că nu se termină, criticul publică un material în care spune pe şleau că „Autiştii cărţilor” nu este decât o alăturare de proze scurte lipite – stângaci! – printr-un fel de text de legătură.

Într-un Drept la replică, autorul se întreabă, la rândul său, dacă nu cumva şi atât de citata „Istorie…” a criticului nu este decât o alăturare de cronici publicate prin reviste lipite – stângaci! – printr-un text de legătură.

Şi polemica pare să nu mai ia sfârşit.

Replicile acide mai continuă şi astăzi. Şi, iată, astfel, a apărut o şansă nesperată pentru Autiştii cărţilor. Pentru că oare ce altceva decât gâlceava publică mai atrage atenţia asupra unei cărţi?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.