Greu de înțeles de ce s-a aventurat Sorin Cîmpeanu într-o modificare atît de importantă a sistemului de învățământ din România? În ciuda faptului că avea o experiență didactică la USAMV, încercările sale de a umbla la baza învățămîntului școlar și liceal nu îl recomandau cîtuși de puțin. Experiența sa liceală era nulă. Deschiderile sale teoretice nu-l recomandau. Nici fondul pregătirii sale de inginer în domeniul îmbunătățirilor funciare nu îi oferea o bază teoretică. Mobilitatea lui politică, de asemenea, era de natură să-l liniștească, nu să se avînte într-o operațiune de asemenea anvergură. Mai mult, degeaba zice dînsul că n-a plagiat. S-a amăgit dacă și-a imaginat că nu se află. Era de așteptat că acela care era autorul materialului preluat în teza de doctorat să se laude măcar în familie, dacă nu și printre colegi, că o parte din lucrarea sa se află în teza de doctorat a ministrului Educației. El anonim, ministrul, toată ziua pe micile ecrane, la partid, la guvern și prin străinătate.
De ce nu s-a mulțumit Sorin Cîmpeanu cu un șir de măsuri simple? De ce nu s-a mulțumit să elimine incoerențele sistemului? De ce nu și-a concentrat eforturile pe îmbunătățirea condițiilor profesorului și învățătorului din România? Știa bine cum o duc aceștia! Nu de experimente la clasă sau metode electronice la testare are nevoie învățămîntul românesc, ci de o reconsiderarea a condiției materiale, profesionale și sociale a profesorului. De ce n-a încercat-o? O ducea el prea bine și nu i-a ars pielea pentru asemenea prioritate?
Toate datele sale biografice și profesionale nu-l indicau ca fiind omul potrivit să încerce o asemenea revoluție în sistemul educațional. S-a văzut asta și din intervențiile sale. Mereu improviza, mereu făcea trimitere la experți, la cercetări, la măsuri în curs de elaborare. Să fi fost ministrul sub influența unor consilieri experți care să-i fi promis lustruirea Lunei de pe cer?
Și dacă nu puteau să-i forțeze voința pentru decizii care să-l compromită. Un instinct de supraviețuire ar fi trebuit să funcționeze!
Ceva mă face să cred că această bulversare a sistemului de educație (Cîmpeanu a demisionat, dar în urma sa a rămas o brambureală totală. Nici ”modernizările” puse în funcțiune, nici revenirile la starea inițială nu a fost decisă!) are la bază un alt plan.
Nu mai rămîne decît ipoteza că Sorin Cîmpeanu a promis o reformă (luată ca o succesiune de modificări, nu ca o schimbare de viziune) a sistemului de educație care să permită anunțarea României educate, promisiune a președintelui Klaus Iohannis. România educată a fost înfăptuită! Au fost puse bazele legii educației, au fost repartizate sume enorme pentru educație și programul măreț România educată a fost înfăptuit.
Nici vorbă! Așa-zisa Reformă în educație abia ne-a arătat că efortul Ministerului Educației susținut și de Academia Română de a proteja plagiatul (furtul intelectual) s-a făcut praf. Și președintele Academiei Române așezat ca un popîndău în fruntea nefuncționalului CNATDCU și ministrul Educației au izbutit doar să ne arate cît de încropită este întreaga construcție, zisă și sistem de educație.
BA,PROSTALAILOR.BAGATI INVATAMANTUL SOCIALIST COMUNIST,IN CARE ATI INVATAT CARTE SI MEZERII,VOI,ASTIA,GENERATIA DECRETEILOR-45-60 ANI-.TOTI SUNTETI LA CONDUCEREA TARII.UNII,MAI DESTEPTI,ALTII MAI TALAMBI.SI NISTORESCUL A FACUT SCOALA ZOCIALISTA.SI,II,DESTAPT.CE DACA A SCRIS LA SC.TINERETULUI,MUNCA,
FLACARA,SECVENTA.SI,SCORBURA ASTA,TAMPEANU CHIOMBUL,HOT DE LITERE,A INVATAT MOCA.DAR,II MARE PROSTOVAN SI URAT,PAI SI SASIUL DE ROABA,O STUDIAT CUM SA FURI BANI,CASE,COPII..SI MUSTE.SI A JUNS IN LOCUL REGELUI CEAUSESCU-foarte destapt rumanul cu 4 clase,taran si cizmar.NO,EL O FACUT ROMANIA DE AZI,DAR FURATA DE ANGLO-AZMERICANII MUMASII