Bacalaureat: Peste 7.000 de candidaţi susţin azi proba la limba maternă

Peste 7.000 de candidaţi din toată ţara susţin miercuri proba de evaluare a competenţelor de comunicare orală în limba maternă (proba B), la Bacalaureat, aceştia fiind evaluaţi la limbile croată, maghiară, germană, sârbă, slovacă, turcă şi ucraineană, potrivit unui centralizator al MECTS.

Evaluarea competenţelor de comunicare orală în limba maternă (proba B) se desfăşoară în perioada 13 – 15 iunie.

Tot miercuri este ultima zi de evaluare a competenţelor de comunicare la limba română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua cu evaluarea competenţelor digitale (proba D) care se va desfăşura în perioada 15-18 iunie, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) între 25 şi 27 iunie.

Prima probă scrisă, cea la Limba şi literatura română – proba E)a), va avea loc în 2 iulie, la ea înscriindu-se 171.720 candidaţi, în 3 iulie cea la Limba şi literatura maternă – proba E)b) -, probă scrisă, în 4 iulie proba obligatorie a profilului – proba E)c) -, probă scrisă.

Ultima probă, cea la alegere a profilului şi specializării – proba E)d), se va ţine în 6 iulie, afişarea rezultatelor va avea loc în 8 iulie, iar în 9 iulie, între orele 8,00 şi 12,00, depunerea contestaţiilor. Rezolvarea contestaţiilor se va face între 10 şi 12 iulie, iar pe 13 iulie vor fi afişate rezultatele finale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.