Baletul „Femei”, la Opera Naţională Bucureşti

Potrivit coregrafului Gheorghe Iancu, “Femeile sunt mult mai complicate şi mult mai puternice decât bărbaţii”.

Baletul „Femei” în coregrafia lui Gheorghe Iancu este, după părerea criticului muzical Gabriella Gori, o dramă care-şi găseşte locul în contemporaneitate şi, mai presus de orice, un portret al femeii de oricând şi de pretutindeni, complicată, frumoasă, pasională. Coloana sonoră este alcătuită din lucrări ale compozitorilor Serghei Rahmaninov, Dimitri Şostakovici, Igor Stravinski, Paul Hindemith şi din cântece ortodoxe ruseşti. Iubitorii de dans contemporan pot urmări acest spectacol sâmbătă, 3 mai, la ora 19.00, cu balerina Corina Dumitrescu în rolul principal.

“Titlul mi-a atras atenţia din punct de vedere teatral pentru că este aproape ironic. În fond, Maşa devine o ucigaşă din dragoste. Ea îşi otrăveşte bărbatul, iar alte două femei care aud această poveste tragică sunt influenţate de ea şi îşi ucid la rândul lor bărbaţii. Este, dacă vreţi, un fel de caracterizare a genului feminin, un pic ironic fireşte, dar şi puţin adevărat. Mi-a plăcut faptul că Cehov subliniază un aspect şi anume acela că femeia este esenţial diferită faţă de bărbat. Ea e mult mai complexă. Bărbaţii sunt… unilateriali, mai simpli. Femeile sunt mult mai complicate şi mult mai puternice”, mărturisea Gheorghe Iancu.

În reprezentaţia din 3 mai vor debuta balerinii Bogdan Plopeanu (Amantul), Marina Minoiu (Sofia), Raul Oprea (Feodor), Lucas Campbell (Aleksei).

Bogdan Plopeanu a absolvit Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti în anul 2009, imediat devenind balerin al ONB. În perioada 2010-2012, el a fost solist al teatrului de balet din Sibiu, iar din anul 2013 a revenit ca solist la Opera Naţională Bucureşti. De-a lungul timpului, Bogdan Plopeanu a fost finalist al Concursului “YAGP” din Italia (2007), a primit Premiul I la Concursul Naţional de Balet, ediţiile din 2008 şi 2009. În 2008, i s-a conferit de asemenea “Premiul Special pentru Dans Modern”. În anul 2012, Bogdan Plopeanu a câştigat Premiul I la Concursul Internaţional de Balet de la Sibiu.

Finalistă la “Youth American Grand Prix” în anul 2007, balerina Marina Minoiu a întreprins stagii de perfecţionare la “The Royal Ballet Covent Garden summer school”, “American Ballet Theater Summer Intensive Course” (USA), cu maestrul Gilbert Meyer, cu maestrul Sergiu Ştefanski, la “International Ballet Summer Workshop” Hagen (Germania) etc. Marina Minoiu a avut colaborări cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa şi “Ballet Classique de Paris”.

Raul Oprea a absolvit Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti în anul 1998, imediat devenind balerin al Operei Naţionale Bucureşti. În perioada 2003-2004, el a fost solist al teatrului “Eisenach” din Germania, iar din anul 2005 a revenit la Opera Naţională Bucureşti. De-a lungul carierei, Raul Oprea a intrepretat roluri solistice din baletele “Anna Karenina”, “Lacul lebedelor”, “Corsarul”, “Don Quijote” etc.

Ultima reprezentaţie a baletului “Femei” din stagiunea actuală a teatrului bucureştean va avea loc în 7 iunie.

Libretul: Gheorghe Iancu după Anton Pavlovici Cehov. Scenografia: Luisa Spinatelli. Lighting design: Ionuţ Gabriel Pruteanu.

Din distribuţie mai fac parte Călin Rădulescu, Sena Hidaka, Edda Romano.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.