Băsescu, huiduit la sediul Consiliului Superior al Magistraturii

Traian Băsescu a participat luni la ședința Consiliul Superior al Magistraturii, în care s-a ales noua conducere. Președintele a fost huiduit la intrarea în sediul instituţiei de un grup de persoane. De asemenea, Băsescu a fost huiduit și la plecare.

Oamenii au scandat „Ieși afară, javră ordinară”, „Huo”, „La puşcărie” și au afişat cartoane pe care au scris „Băsescu şi CSM, aceeaşi mizerie umană”.

Băsescu a fost întâmpinat la intrarea în CSM de fostul vicepreşedinte al Consiliului, Adrian Bordea, care candidează la funcţia de preşedinte pentru mandatul din 2014.

Ajuns în fața magistraților din CSM, Băsescu a declarat: “În primul rând vreau să vă felicit. CSM-ul, chiar dacă la începutul anului a avut niște momente chiar de criză, a reușit să le depășească și și-a făcut treaba pe parcursul anului, și-a îndeplinit principalele misiuni, ceea ce justifică un raport pozitiv aș spune, un bilanț pozitiv, un bilanț care poate fi apreciat ca pozitiv”. Băsescu s-a interesat la membrii CSM despre Noul Cod penal. „Am și eu câteva întrebări ca nespecialist, văzând dezbaterea publică în plină desfășurare legată de intrarea în vigoare a noului Cod penal și a Codului de procedură penală. În primul rând aș vrea să știu dacă este asigurată baza materială, a ceea ce înseamnă săli, resursă bugetară și baza de personal, adică judecători și procurori în număr suficient pentru aplicarea noului Cod penal”, s-a adresat Traian Băsescu membrilor CSM.

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a afirmat că în principiu este asigurată partea de resursă umană prin suplimentarea numărului de posturi și că, pe de altă parte, Codul penal nu implică resurse atât de multe la nivel de infrastructură cum a fost nevoie în zona civilă.

„Este un proces uriaș intrarea în vigoare a noilor Coduri. (…)Vom putea vedea după un anumit interval de evaluare, așa cum facem acum, la un an de zile, dacă este nevoie sau nu este nevoie de resursă în plus „, a declarat ministrul Justiției.

În completare, un alt membru al CSM, judecătorul Mircea Aron, a adăugat că o problemă de infrastructură ce ar trebui rezolvată este cea a sălilor de consiliu, o estimare în acest sens fiind de 1.000 de astfel de spații la nivelul întregului sistem judiciar.

Traian Băsescu a luat act de existența acestei chestiuni, dar a adăugat că ea nu poate fi rezolvată decât în baza unei decizii politice și că nu se poate angaja sub forma unei promisiuni pe acest subiect.

De asemenea, Traian Băsescu a mai spus, luni, la CSM, că singura vulnerabilitate la adresa independenței justiției este legată de numirea procurorilor-șefi ai Parchetului General, DNA și DIICOT și că acest lucru trebuie corectat prin lege.

„Sunt tot fel de Cassandre ale proorocirii pierderii independenței justiței. (…) Eu nu cred lucrul acesta și v-o spun nu din politețe, ci din convingere. În același timp, oricât m-aș uita în legi și în Constituția României, nu găsesc un element măcar care să pună sub semnul întrebării independența justiției. Dimpotrivă, toată legislația consolidează această independență. Probabil că singurul loc în care va mai trebui umblat este la numirea procurorilor-șefi în marile parchete, Parchet General, DNA, DIICOT și ce-o mai fi acolo. Să fie ruptă de Executiv, să fie la decizia CSM, să fie decizia CSM — Președinte, dar, oricum, dacă avem o vulnerabilitate, este aici”, a declarat Traian Băsescu.

Băsescu a mai precizat că pactul de coabitare cu premierul a avut și rolul de a depăși blocajele instituționale legate de numirea procurorilor.

„Nici legea nu stabilește preemțiunea cuiva și atunci am făcut-o în bună înțelegere. Ministerul Justiției este liber să propună orice procuror vrea, președintele este liber să semneze sau să nu semneze propunerea ministrului Justiției. De aceea, aici cred că este o vulnerabilitate care trebuie corectată prin lege. Și inclusiv CSM cred că ar putea să-și asume această abordare: fraților, hai să o clarificăm și cu numirile de procurori”, a mai declarat el.

În ceea ce privește independența magistraților, Traian Băsescu a spus că este „atâta cât își ia fiecare”.

„Cât își ia fiecare magistrat, atâta independență are. Domnule procuror general, pentru că tot ne întâlnim aici, vreau să știți că o să vă mai sun când vor fi probleme care vizează funcționarea sistemului, pentru că, până la urmă, eu v-am numit prin decret. Eu nu sunt bun numai să vă numesc prin decret. Și nu o să vă sun niciodată pentru vreun dosar, dar pentru lucruri în care am atribuțiuni, ca spre exemplu a veghea la buna funcționare a instituțiilor statului, pot să vă sun. Și pe dumneavoastră, și pe președintele CSM”, a afirmat Traian Băsescu.

Legat de alegerile din CSM, președintele aprecia luni, înaintea şedinţei Plenului Consiliului,  că este „o lacună a legii” faptul că în fiecare an trebuie făcute alegeri pentru şefia CSM, el spunând totodată că nu este îngrijorat că alegerile de astăzi de la CSM vor schimba trendul în justiţie.

„Acolo e legea de aşa natură, îi obligă la schimbarea şefilor în fiecare an. Cred că este o lacună a legii. E clar că nu toţi oamenii sunt de acelaşi calibru în CSM sau cu acelaşi nivel de credibilitate la opinia publică. Nu aş spune că sunt ingrijiorat că alegerile de azi vor schimba un trend în justiţie, că oamenii cheie în justiţie sunt preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi, ai DNA, DIICOT. Aici sunt cheile în justiţie, CSM e cel care administrează justiţia, având ca principale atribuţii şi partea de inspecţie şi partea de apărare a prestigiului magistraţilor”, a afirmat Băsescu, la B1 TV.

El a mai spus că nu pleacă de la premisa că CSM „ar fi structura care s-ar pune la dispoziţia politicului pentru a bloca”.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.