Băsescu nu îl vrea președinte pe Victor Ponta

Traian Băsescu a renunțat din nou, marți seara, la normele pe care i le impune funcția de președinte al țării noastre printr-o altă serie de atacuri la adresa prim-ministrului României. Nu mai era pe plaja vilei de la Neptun alături de Elena Udrea, ci avea în spate drapelul țării iar în față stema Administrației Prezidențiale.

Declarațiile președintelui:

– În opinia mea, domnul Victor-Viorel Ponta s-a lansat în campania prezidenţială, acoperind în mod incorect campania pentru alegerile europarlamentare. V-aş ruga să vă aduceţi aminte că la începutul campaniei am făcut o sugestie către partidele politice şi am enunţat o serie de teme de mare interes pentru România şi care ar fi fost teme importante de dezbatere între partide, între candidaţi, în cazul în care am fi vrut să valorificăm această campanie electorală pentru alegerile în Parlamentul European. Din păcate, răspunsul premierului a fost lansarea într-o campanie prezidenţială. Şi bănuiesc că avem toţi în minte şi în urechi imaginile din diverse locuri unde se deplasează premierul şi întreabă: „Vreţi să fiu preşedintele vostru, preşedintele României?” Şi din sală i se răspunde „Da!” şi el îşi continuă această campanie cu mare veselie, ignorând interesul public de a ajuta românii să înţeleagă cât de importante sunt pentru România alegerile europarlamentare. Un asemenea comportament nu are nimic comun cu democraţia, cu atât mai mult cu cât el se suprapune pe o foarte proastă guvernare. Creşterea economică nu e rezultatul guvernării Ponta, pentru că nicio economie nu creşte din cauza ta atunci când îi torni în cap 35 de taxe noi, ci este efectul în timp al măsurilor de macrostabilizare economică pe care le-a luat Guvernul Boc.

Ce face Ponta anul acesta vom vedea peste doi-trei ani şi mai ales la sfârşitul perioadei de utilizare a fondurilor europene. Comportamentul premierului Victor-Viorel Ponta mă obligă să-l anunţ public că, dacă nu va lăsa să se desfăşoare campania electorală pentru Parlamentul European, îi voi fi un opozant fără reţinere pentru toate acţiunile pe care le face în scopul de a-şi asigura un avans uriaş în faţa celorlalţi candidaţi în campania electorală prezidenţială. Poate că nu neapărat campania electorală prezidenţială declanşată timpuriu, cu startul furat – asta ştie el să facă, să fure: şi intelectual, prin plagiat -, dar consider că Victor-Viorel Ponta nu trebuie să fie preşedintele României, pentru că ar însemna ca ţara să intre într-un regres uriaş. Consider că am obligaţia să-i informez pe români de ce Victor-Viorel Ponta nu poate fi preşedintele României. De aceea îi şi adresez public rugămintea să se domolească cu campania prezidenţială şi să lase să se desfăşoare campania pentru europarlamentare. În această încercare de a le explica românilor cine este Victor-Viorel Ponta voi folosi dreptul fundamental pe care îl are orice cetăţean, acela de a vorbi liber. Acest drept, pentru cei care nu ştiu sau au dubii, este garantat şi preşedintelui României, nu numai premierului. Ca atare, premisa de la care plec este legată de faptele lui de până acum, premisa în a susţine de ce acest om nu trebuie să fie preşedintele României. Deci iată câteva elemente de motivaţie.

Plec de la poziţiile publice pe care Victor-Viorel Ponta, în calitate de prim-ministru al Guvernului României le are ori de câte ori un baron local din partidul său sau o personalitate a partidului său este anchetată pentru fraude sau condamnată pentru fraude. Întotdeauna Victor-Viorel Ponta a fost un apărător al acestora şi un duşman al justiţiei, semănând neîncredere în populaţie cu privire la acţiunile autorităţii judecătoreşti sau ale puterii judecătoreşti. Autoritatea judecătorească sunt Parchetele şi puterea judecătorească sunt judecătorii. Întotdeauna a apărat şi pe Mazăre şi pe Duicu şi pe Cosma şi pe oricine a fost chemat să răspundă în faţa procurorilor, cum de altfel i-a apărat şi pe cei condamnaţi fie că vorbim de Fenechiu, fie că vorbim de alte personalităţi din guvern sau din partidul propriu. Fără o clarificare a modului în care Victor-Viorel Ponta procedează există riscul ca, în cazul în care acest prim-ministru în functie va ajunge preşedintele României, România să devină o ţară condusă de baroni, de baroni şi puşcăriabili. Există riscul ca în cazul în care acest prim-ministru în funcţie va ajunge preşedintele României, România să devină o ţară condusă de baroni, de baroni şi puşcăriabili. Acesta ar fi un prim motiv pentru care Victor-Viorel Ponta este un pericol dacă va ajunge preşedintele României. Un alt motiv este că Victor-Viorel Ponta este dependent de foarte mulţi oameni, nu este un om liber, el a fost ales în propriul lui partid ca urmare a unor aranjamente cărora le este dator, aranjamente făcute de baroni pentru a-l alege ca preşedinte al PSD. Din acest motiv, comportamentul lui Victor-Viorel Ponta este unul de subordonare faţă de cei cărora le datorează funcţia de preşedinte al PSD şi implicit, de prim-ministru al Guvernului României. Nu în ultimul rând, Victor-Viorel Ponta, ca preşedinte al României, ar fi extrem de periculos şi pentru că este dependent de proprietarii de trusturi media, fie că vorbim de Ghiţă – fie că vorbim de Ghiţă, care şi-a făcut toată averea numai din contracte cu statul, iar acum este deplin conectat, prin relaţia cu Victor-Viorel Ponta, la contracte cu statul -, fie dependent de Voiculescu, altfel, turnător, un om care deja este condamnat la cinci ani de închisoare în primă instanţă, iar dependenţele acestea, pe lista căreia putem să includem: Mazăre, căruia îi dăm şi portul, dacă aşa vrea baronul, Dragnea, care are un proces penal în derulare, Duicu, cu care, bine mersi, face trafic de influenţă în propiul lui cabinet, Cozma de la Prahova sau Nicuşor Constantinescu de la Constanţa şi mulţi alţii sunt oameni de care soarta lui Victor-Viorel Ponta depinde. Este un alt element dependenţa de Ghiţă, de Voiculescu, de baronii penali ai PSD. Ar face ca un preşedinte ca Victor-Viorel Ponta să nu fie un om liber în deciziile pe care le ia ca preşedinte al României. Deci, un alt motiv pentru care nu le recomand românilor să privească la un asemenea candidat. Victor-Viorel Ponta este un politician corupt şi argumentez cu Ordonanţa de Urgenţă prin care a dat în administrare 2.800 de hectare de teren de la Academia Agricolă la Consiliul Judeţean Brăila, pentru că aşa i-a cerut baronul. Vă reamintesc încercarea disperată a luiVictor-Viorel Ponta de a obţine de la CSAT un aviz pe decizia de privatizare la CFR Marfă. Atunci Victor-Viorel Ponta a încercat să scape de responsabilitatea privatizării, ştiind, la fel ca şi mine, că Gruia Stoica este un om asupra căruia sunt mari semne de întrebare din punct de vedere al corectitudinii, că este un candidat la a prelua CFR Marfă fără să aibă bani, dar nespunând niciodată public că a avut un interes ca Gruia Stoica să preia CFR Marfă. De altfel, viaţa a confirmat că domnul Gruia Stoica era un candidat la privatizarea CFR Marfă, care a drenat resursele din CFR prin mituirea conducătorilor CFR Marfă. Iar domnul Victor-Viorel vroia să se acopere sub avizul CSAT pentru rezultatul licitaţiei. Ştia şi el, cum ştiam şi eu, care am refuzat un astfel de aviz, ştia şi el că Gruia Stoica nici nu are bani şi că a şi drenat resursele companiei CFR Marfă ani de zile, prin corupţie. Dar a vrut să se acopere omul, pentru că el nu este numai corupt, este şi laş. Nu îşi asumă ce face. Un alt element de corupţie pe care îl susţin – şi încă nu am primit explicaţia de ce – prim-ministrul Victor-Viorel Ponta a acceptat reducerea datoriei Rompetrol de la 580 de milioane la 200 de milioane de dolari. Deci, 280 de milioane de dolari ni i-a amestecat, aşa, într-o aşa-zisă planificare a creării unui fond de investiţii de 1 miliard, în care nici nu ştim câte procente are România, nici nu ştim dacă va funcţiona vreodată, cu destinaţia pe care a anunţat-o Victor-Viorel Ponta. Dar acesta se pare că a fost preţul pe care a înţeles să îl plătească pentru a fi primit de preşedintele Kazahstanului. Un alt element de corupţie profundă a prim-ministrului este legat de faptul că a preferat să mărească taxele pe combustibil, pentru a crea resursă financiară pe care să o dirijeze la domnul Dragnea, în aşa fel încât baronii care îl ţin la putere să beneficieze de resurse alocate discreţionar de către domnul Dragnea către preşedinţii de consilii judeţene. Nu în ultimul rând, consider că este un profund element de corupţie faptul că a încercat în celebra „marţe neagră” să treacă prin Parlament Legea graţierii şi Legea amnistiei. Acestea intrau în obligaţiile pe care Victor-Viorel Ponta le avea şi le are faţă de cei corupţi şi care au intrat deja în atenţia, în vizorul instituţiilor statului sau care au fost deja condamnaţi. Asta este corupţie. Corupţie prin legi şi hotărâri de guvern, cele despre care v-am vorbit anterior. Victor-Viorel Ponta este şi un om laş. Laş şi mincinos. Şi nu spun că un om politic nu poate să greşească, iar atunci când sunt evidenţe că este altfel, trebuie să recunoască.

Eu am făcut-o, ori de câte ori a fost cazul am considerat că am greşit într-o afirmaţie sau într-o acţiune. Nu o să vedeţi aşa ceva la Victor-Viorel Ponta şi o să vă aduc aminte, argument pentru minciună, dar şi pentru laşitate, disputa pe care a avut-o cu Crin Antonescu, legată de marţea neagră, în care Crin Antonescu spunea clar: „Dragă Viorel, dar ne-am înţeles să trecem şi Legea amnistiei, şi Legea graţierii, chiar cu tine în avion, exact ca să reducem puţin din impact, dar ne-am înţeles în cadrul USL, sau la nivelul celor doi lideri”. Victor Ponta nu a avut curaj să-şi asume înţelegerea pe care a făcut-o cu Crin Antonescu, ceea ce l-a făcut pe Crin Antonescu să nu mai susţină în continuare Legea amnistiei şi Legea graţierii. Deci este şi mincinos şi laş.

Vă dau un alt element – în afară de foarte multele minciuni pe care le spune public, cum a atras el bani, deşi banii care au intrat anul trecut şi la începutul acestui an sunt bani pe lucrări executate şi declanşate în timpul guvernului Boc, dar v-aş menţiona întâmplarea de duminică, la Certeze. La Certeze Victor-Viorel Ponta s-a urcat pe scenă, după cum aţi văzut toţi şi a crezut că este într-o sală închisă, numai cu membrii PSD. Din păcate, acolo erau şi oameni liberi şi a început să fie fluierat copios Victor-Viorel. Şi atunci ce i-a dat prin cap? Şi vă citez din zicerile lui Victor-Viorel – aici scrie fluierături intense şi pe urmă începe Victor-Viorel: „vreau să mulţumesc celor care sunt prezenţi” şi continuă: „preşedintele ţării nu a putut să vină, m-a rugat pe mine să vă salut pe toţi”. Aş vrea să spună public Victor-Viorel cand a vorbit cu mine şi când a primit de la mine mandat să-i salute pe toţi cei aflaţi acolo. Şi continuă Victor-Viorel: „judeţul Satu Mare, aşa cum spunea domnul preşedinte, după atâţia ani de secetă, are nevoie de investiţii, are nevoie de dezvoltare”. Oameni buni, ăsta e un mitoman! Minte fără ruşine! Este adevărat că în fază iniţială i-a păcălit puţin pe oşeni, care, când au auzit „avem un mesaj de la preşedinte” au scăzut puţin intensitatea. Când şi-au dat seama că îi minte, au fluierat şi mai tare, ca la începutul discursului lui. Deci ce încredere poţi să ai într-un asemenea om, care pentru a ieşi dintr-o situaţie, utilizează orice tertipuri. Minciuna şi laşitatea sunt cele care l-au făcut să procedeze aşa.

Mi-am mai adus aminte de o întâmplare, când s-a dus la Cluj la Mitropolie, a crezut, de asemenea, că acolo este o organizaţie PSD şi a început să-l fluiere lumea înainte de intrare în mitropolie, iar la ieşire, din laşitate, nu a găsit altă soluţie decât să spună „l-au fluierat pe Mitropolit”. Ăsta este laşul şi mincinosul! Este incredibil! Un mitoman nu poate fi preşedintele unei ţări, unul care minte cum respiră. O să merg puţin mai departe. De ce nu poate fi preşedintele României? Pentru că a creat ambiguitate asupra orientării strategice a României. A lansat teoriile parteneriatului strategic cu China în timp ce România are un parteneriat strategic pentru secolul XXI cu SUA şi cea mai mare greşeală ar fi să creăm confuzie şi să tratăm SUA în acelaşi fel cu orice altă ţară. Repet: în acelaşi fel cu orice altă ţară. Sigur că sunt un adept unei bune relaţii cu China, am stimulat-o, dar de aici până la a crea confuzie şi a merge până la slugărnicia de a scoate drapelul UE în Parlament când vine premierul Chinei ca şi cum România intrase probabil în Uniunea Euroasiatică sau mai ştiu eu unde intrase este jenant. Iar aceste lucruri creează confuzie – confuzie cu privire la linia pe care România doreşte să evolueze în continuare. Şi fac o mică paranteză: eu am construit această relaţie, acest parteneriat în timp şi este materializat prin foarte multe lucruri, inclusiv în zona economică. Dar toţi ştiu că mandatul meu se apropie de sfârşit şi nimeni nu are garanţia acum că Victor-Viorel va continua linia construită cu atâta migală timp de 10 ani. Pentru că un parteneriat strategic pentru secolul XXI cu Statele Unite care acoperă valenţe de securitate naţională, de dezvoltare economică, de investiţii, de schimburi în educaţie este, în opinia mea, a treia mare reuşită a clasei politice româneşti după intrarea în NATO şi UE. Aceasta este o avere pentru România. Şi Victor-Viorel nu o poate pune sub semnul întrebării prin ambiguităţi sau prin ambiguitatea guvernului şi a domniei sale în raport cu ce se întâmplă în Ucraina şi cine este responsabil de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Îl doare gura să spună: „Federaţia Rusă a anexat Crimeea, Federaţia Rusă întreţine conflictul din estul Ucrainei” – îl doare gura.

Să trecem şi peste acest al cincilea motiv pentru care Victor-Viorel Ponta nu trebuie să fie prim-ministru al României. O să vin la al şaselea. Victor-Viorel Ponta încalcă grosolan Constituţia României. Am să vă citesc Art. 87 – nu am făcut-o public până acum pentru că nu am dorit să escaladăm discuţiile între Preşedinţie şi şeful Guvernului -, dar vreau să vă citesc Art. 87. „Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, pe orice altă temă”. Dar sunt trei momente în care primul ministru este obligat să-l informeze pe preşedinte că se discută aceste teme şi preşedintele are dreptul să vină în şedinţa de Guvern şi la acele puncte să conducă şedinţa Guvernului. Deci: politică externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice sunt expres menţionate în Constituţie. De la instalare, Victor-Viorel Ponta nu a făcut nicio notificare către ordinea de zi s-ar afla vreuna din aceste teme. Preşedintele nu are de unde să ştie ordinea de zi exactă şi nici nu poate considera că a fost sesizat cu astfel de teme în baza faptului că s-au pus pe site, mai ales că sunt puse sub semnul întrebării ca tematici. Iar astăzi a comis-o din nou. Au discutat, chipurile, materialul despre Ucraina, pentru care dorea domnia sa CSAT. Acesta este materialul, e adevărat, nu l-am primit oficial, dar îl am. Este o informare, în principal cu elemente care pot să fie făcute şi publice, nu ştiu de ce trebuie ţinută în CSAT, dar când voi primi documentul oficial, o să văd – o informare cu informaţii de la Ministerul de Externe, Ministerul de Interne şi Ministerul Apărării. Eu vă pot spune însă că şi eu, şi domnia sa primim informări mult mai complete şi la zi, aproape nu îndrăznesc să spun în timp real, că nu sunt chiar în timp real, cu privire la situaţia de acolo, de la alte structuri ale statului şi dânsul, dacă le-ar citi, nu ar avea semne de întrebare. Dar astăzi a încălcat grav Constituţia, pentru că a discutat o problemă de securitate naţională, de apărare a ţării, de politică externă, până la urmă, fără să îl notifice pe preşedintele României. Cu siguranţă, nu ar mai fi avut nevoie de niciun CSAT dacă şi eu aş fi fost acolo. Sigur, asta, în primul rând, în scopul de a-i informa pe toţi membrii Guvernului, dacă dânsul a considerat că toţi membrii Guvernului trebuie să fie prezenţi la o astfel de discuţie. Deci a încălcat grav Constituţia şi îşi asumă atribuţiuni pe care nu le are. Este al şaselea motiv pentru care cred că nu poate fi preşedintele României. Şi pentru că suntem la atribuţiuni pe care nu le are şi la abuzurile premierului Ponta, trebuie să remarc faptul că este primul prim-ministru de după Revoluţie care destructurează instituţii funcţionale ale statului şi îşi aduce în subordine structuri de forţă, cum ar fi Poliţia Română, Serviciul de Informaţii al Ministerului de Interne – DGIPI – şi Serviciul de Informaţii al Armatei. Nimeni până acum nu a îndrăznit să facă acest lucru. Îmi imaginez ce ar face dacă s-ar afla pe scaunul de la Cotroceni, cu servicii precum SIE, SRI sau cu alte structuri de securitate. Deci este un motiv în plus. Este avid de putere, deşi nu are pregătirea să conducă eficient structurile pe care şi le tot ia în subordine.

Deci un alt motiv este lipsa de respect pentru Constituţie. După minciună şi laşitate, lipsa de respect pentru Constituţie. Inclusiv astăzi. În sfârşit, o să trec la al şaptelea motiv. Încercarea de a-şi atribui responsabilităţi pe care nu le are. Este preocupat de Ministerul Apărării, de – cum spunea el – de faptul că ne bate războiul la uşă, deci o să aveţi comenzi, adică, un om care şi-a pierdut busola în hăţişul puterii extraordinare pe care o are un prim-ministru şi i se pare că toate instituţiile sunt instituţii cu care se poate juca. Ieri, vizita la Ministerul Apărării, discuţii cu steagurile armelor în spatele lui; a vrut să aibă o anumită simbolistică. Nu îi voi permite să batjocorească nici Constituţia, nici securitatea naţională. De aceea, măcar pentru dumneavoastră, chiar dacă Victor-Viorel are probleme să citească Constituţia, vreau să reamintesc câteva atribuţiuni, ca să constatăm împreună dacă zbaterile din ultimele 2 – 3 zile, pe chestiuni de securitate, sunt treaba acestui domn sau nu. Art. 92 aliniatul 1 din Constituţia României spune aşa: preşedintele României este comandatul forţelor armate – ce o fi căutat el la Armată? – şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Scrie în Constituţie, dragă Ponta! Nu aveai ce căuta la Armată să stabileşti strategii pentru Ucraina. Preşedintele României este responsabil şi este comandatul Armatei şi aş vrea să înţeleagă şi Victor-Viorel unde începe armata. Armata nu începe în biroul ministrului Apărării. Armata începe cu şeful Statului Major al armatei, cu şefii de arme şi așa mai departe. Deci dacă vrei să afli ceva despre Ucraina, vii la preşedinte şi ai o discuţie cu preşedintele şi nu târăşti CSAT într-o dezbatere publică inutilă. Şi pentru a face clare atribuţiunile vizavi de situaţia din regiune – preşedintele poate declara cu aprobarea prealabilă a Parlamentului mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate, deci nu primul-ministru. Nu are nicio atribuţiune! Responsabilitatea securităţii naţionale este a preşedintelui României. Constituţia merge mai departe şi spune că numai în cazuri excepţionale hotărârea preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului în cel mult cinci zile de la adoptare, deci Constituţia spune clar: dacă este nevoie, preşedintele ordonă mobilizare şi informează pe urmă Parlamentul dacă apare o situaţie neprevăzută, dar eu v-am informat public că România nu este în nicio stare de pericol şi că nu avem niciun risc ca România să fie atacată.

Vă rog să fiţi convinşi că, dacă aş avea suspiciuni de risc la adresa securităţii naţionale a României, nu aş ezita să aplic Constituţia, dar în deplină cunoştinţa de cauză, şi nu în declaraţii prin organizaţiile PSD. Am toată informaţia, am toată ştiinţa şi toată asistenţa pentru a face lucrurile, dacă va fi cazul, aşa cum trebuie şi în interesul României. Securitatea naţională nu se aduce într-o bălăcăreală în care Ponta a crezut că îi dă bine pentru campania lui prezidenţială. Vă informez că şi-a depăşit grosolan atribuţiunile prin declaraţiile pe care le-a făcut şi vă citesc puţin mai departe. În caz de agresiune armată, îndreptată împotriva ţării, preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului printr-un mesaj. Deci nu primul-ministru este responsabil de respingerea agresiunii, nu primul-ministru este responsabil să informeze Parlamentul. Primul-ministru are cu totul alte atribuţiuni, iar ce face Victor Ponta incercând să aducă în bălăcăreala politică, în mocirla în care a coborât dezbaterea publică, a armatei şi a siguranţei naţionale, este inadmisibil şi îl descalifică nu pentru funcţia de preşedinte al României, pentru orice funcţie în acest stat. Vă citesc şi Articolul 93, care, de asemenea, este important. Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unităţi administrativ-teritoriale şi ale ţării. Deci, nu are domnul Ponta pentru situaţii de securitate naţională nicio atribuţiune, iar eu îmi exercit această atribuţiune şi le spun românilor că nu există niciun pericol la adresa României, în deplină cunoştinţă a atribuţiunilor mele constituţionale. Toată această tevatură, pe care a stârnit-o de câteva zile, este de natură să-l descalifice şi ca politician şi ca om şi ca prim-ministru. Nu poţi să târăşti securitatea naţională, CSAT în jocurile tale politice mărunte. A mai încercat să o facă, dar acum a întrecut măsura. Eu cred că i-ar prinde foarte bine lui Victor-Viorel Ponta să se ocupe de creare de locuri de muncă – asta e treaba lui, nu a mea – să se ocupe de absorbţia fondurilor europene, să se ocupe de utilizarea celor 105 milioane de euro, care sunt la dispoziţia României din noul buget al Uniunii, pentru a crea locuri de muncă pentru tineri. Să se ocupe să cheltuiască în favoarea românilor cele 460 de milioane de euro, care sunt la dispoziţia României, pentru a crea întreprinderi mici şi mijlocii, să se ocupe să găsească soluţii de contiuare a finanţării autostrăzii Transilvania, să se ocupe de tronsonul Nădlac – Pecica, ale cărui lucrări au fost suspendate şi nici acum nu s-a licitat lucrarea, să se ocupe de protecţia socială a celor care nu au posibilitatea să muncească. Are foarte multe lucruri de făcut. Constituţia ne-a împărţit responsabilităţile, iar eu mi le fac de la înălţimea experienţei de zece ani ca preşedinte al României. Ştiu foarte bine ce am de făcut. Românii pot fi liniştiţi din punct de vedere securitate naţională, dar premierul nu are dreptul să creeze confuzie. Pentru că face ce face legat de siguranţa naţională este un alt motiv, pentru care acest om nu are cum să fie preşedintele României. Aceasta este declaraţia pe care am dorit să o fac. Este o declaraţie avertisment la adresa premierului şi, în acelaşi timp, o invitaţie să-şi facă treaba lui, că eu mi-o fac pe a mea. Dacă aveţi întrebări legate de această temă, ca să nu avem discuţii, pentru că nu vreau să mut dezbaterea în altă parte. Mi s-ar părea, după această declaraţie, derizoriu să ne referim la alte lucruri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.