Poate că, deja, pelerinii, puşi în gardă de călugăraş, ridicaseră pe ziduri cratere bolborositoare şi asteroizi de foc, să ne stâlcească, să ne-arunce-n hăul sideral! Ce-o să faci cu diamantul tău, mă zgândări Moreaugarin aruncând vălătuci liliachii din trabucul său argintiu. O să-l înghiţi ca să devii nemuritor? Nu ţi se pare a fi deşertăciune? Ce-o să faci tu cu nemurirea? Prin câte războaie o să-ţi mai freci pielicica?! Are vreun rost? Nu e mai ameţitor să trăieşti o singură dată? Să arzi ca o torţă-ntr-o clipită?!
Parşivul! Cum mai încerca să mă ducă cu zăhărelul. Cum îmi mai scormonea el prin sufleţel. Simţeam eu unde bate. Vedeam eu care e lucrarea lui! Voia să-i dau diamantu’ meu. Hulpavnicul! Mi-a râs în nas. Şi de ce n-aş fi şi eu nemuritor?! Vrei să te cuprindă plictisu’, Bazar?! Nemurirea e pentru spiritele alese! Ele au a devenit principiul lui unu care se multiplică! Ţi-ar place să nu fii soldăţoi în carne şi oase ci un principiu care ordonează Universul în Marele Joc? Vrei să te cununi cu Absolutul în dauna cărnii?! Şi-atunci? Vinde-l, Bazar! Îl cumpăr eu! Auzi pramatia!
Cum mă mai îmbrobodea! Nu-i stătea în gând lu’ Moreaugarin să elibereze Cetatea Vălurită Ideală pentru oameni, cum ne mai minţise, ticălosu’! Am strivit trabucu’ sub bocanc şi m-am dus să mă culc. M-am perpelit toată noaptea. N-am avut somn. Am visat bazaconii. În zori ne-am potrivit orologiu’. Am făcut un salt în timp. Ne-am zăngănit armurile. Ne-am încolonat pe punte. Am îngenuncheat. Ne-am făcut semnul crucii. Ne-am pregătit de luptă. Ibhib, tunam’, m-a tras de-o parte. Mi-a arătat o pungă doldora de galbeni. Mi-a şoptit, Bazar, băiatule, fii atent la mine!
Lasă dracu’ nemurirea! Ce-ţi pasă? Uite, noi i-am vândut partea noastră Iu’ Moreaugarin. Ce te mai codeşti? Uite cu ce de bănet m-am procopsit! I-am tras una peste ceafă. L-am muşcat de urechile-i clăpăuge. Ce parşiv, tunaru’. Gata, gata să mă vândă de neînceput lu’ Moreaugarin. Om mai vedea, tunarule! Ceţuri grele s-au coborât pe punte. S-a revărsat un şuvoi de foc peste noi. Ne-au lovit stele rotitoare. Un şarpe de oţel a şfichiuit văzduhu’. Pelerinii-şi tot schimbau forma. Ibhib i-a lovit cu tunul. Vlasko, Trompetistu’, i-a măcelărit transformându-şi sunetele în bombarde.
Moreaugarin urla, prefăcutul! Pentru Cetatea Vălurită Ideală, înainteeee! Aşa tigrii mei! Să eliberăm zidurile de lumină vecheee! Cum o mai scrântea! Cum mai minţea! Văzduhu’ pârâi. Trosni. Gemu. Apele-ngheţate-ncepură să fiarbă zgomotos. Se prăbuşi o banchiză. Soarele se subţie. Undeva, în înalt, spânzura o stea râncedă. Uraaaaa, tigrilor!Așa ţipă Ibhib, Tunaru’, luându-o pe urmele lu’ Moreaugarin. Pe ei! Așa ne îndemnă Plotor, Măcelaru’, prostindu-se şi el. Într-un târziu s-a lăsat liniştea. Peste întinderile albite de zăpezi, pluti o vreme un fum purpuriu. Curgea sânge din cer.
Fulgui vreme de câteva ceasuri. Ne-am strâns la poalele Cetăţii Ideale şi ne-am curăţat armurile. Nişte păsăroi de pradă ciugulesc hoiturile pelerinilor. Moreaugarin se cocoţă pe o bombardă încă fierbinte vrând să ne ţină un nou discurs. Era tot cu ochii după mine acum că se sfârşise lupta şi trebuia să-mi dea partea mea, un diamant de lumină veche. Golănoilor nici nu le păsa de tărăşenia asta. Se puseseră pe băut zeamă din praf de puşcă şi lălăiau cântecele porcoase. Moreaugarin strigă cu o voce gâtuită! Vă mulţumesc, tigrilor. Cavalerii mei! Cetatea Vălurită Ideală va fi…
Văzând că nu-l ascultă nimeni, se lăsă păgubaş. Îşi scoase pumnalul şi începu să râcâie zidurile mângâind cu evlavie diamantele de lumină veche. M-am ţinut după el. S-a răstit la mine furios. Ce vrei?! Ce să fi vrut? Partea mea, vezi bine. El nici n-a vrut s-audă, a-nceput să urle. Ani de zile am dorit nemurirea! Am căutat-o în iubirea unei femei! În van! Agatha nu era nemuritoare! Madam Brizard şi-a bătut joc de mine! Ai auzit de ea, soldăţoiule?! Nu, am zis eu ruşinându-mă un pic. Ce ştii tu? Eu am adus Mandhala! Ştii de ce? Nu, am recunoscut eu bâţâindu-mă.
Eşti un prefăcut, Bazar. Am cunoscut-o pe maică-ta. La fel era! Şi toţi cei din Adamville erau nişte prefăcuţi, liberalii, socialiștii, bonjuriștii, toți în păr! Floarea spiritului?! Nicidecum! Nişte ticăloşi! Potlogari! Gargaragii! Leneşi şi corupţi! Se-avântau după gloria deşartă! Înjurau guvernul dar ajunşi în scaun ministerial s-ar fi căpătuit pe ruptele! Îi judeci, Moreaugarin? Ai dreptu’ ăsta să judeci oamenii?! Prostule! N-ai să ştii niciodată… Vrei să mai faci un experiment, ceva?! L-am întrebat pipăindu-mi pieptul. S-a prins, ticălosu’. Dar a râs în hohote. Să-i ucid, mi-a zis. S-o fac repede, repede, mi-a zis. Hai, nu te codi! Tu eşti începutul şi sfârşitul! Taci! Hai, Bazar! Asta e menirea ta!
Trage, soldăţoiule! Încă o vorbă şi te fac harcea-parcea, l-am ameninţat în van dându-mă un pas ‘napoi. Curaj, Bazar! Fă-o! Se juca cu mine. Voia să mă chirfosească cu raza lui cea verde. Voia să dea o lecţie soldăţoilor. Să nu-i mai poarte careva sâmbetele. Să-i conducă aşa cum avea el chef. Mi-a strigat însuflețit! Poţi s-o faci! Hat, mă aşteaptă Absolutul! Eu sunt principiul lui unu care se multiplică! Uite-aşa striga Moreaugarin! I se zbătea o pleoapă. Îi fierbea sângele în vine. Începu să scoată diamantele şi să le strângă cu o mână tremurândă.
M-am repezit şi-am înfulecat unul. Moreaugarin a izbucnit în hohote de plâns. S-a repezit să mă strângă de gât. Am slobozit o salvă de s-au cutremurat întinderile. Moreaugarin a făcut un pas înapoi ştergându-şi sângele de pe buze. Am închis ochii şi-am slobozit în pumni de plumbi fierbinţi. Moreaugarin s-a prăbuşit. S-a zvârcolit preţ de câteva clipe mustind de sânge. S-a rostogolit de pe punte înroşind spuma valurilor. L-a luat o pală de vânt şi l-a risipit printre gheţuri. S-a spart în mii de cioburi. Cum coboram pe pasarelă, l-am zărit pe unul ieşind din nisip. A venit la mine şi, vorbind în dodii, mi-a spus de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea, Moreaugarin, cerul e roşu, o să fie vânt, ideologiile cele vechi vor renaște negreșit.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.