Beatificarea lui Gorbaciov?!

Revista Vaticanului „Rinnovamento” (nr. 10 din 2005, p. 35) inserează un mozaic din biserica Chiesa del Sacro Cuore din Terni, care reproduce portretele Papei Ioan Paul al II-lea, al lui Mihail Gorbaciov şi al Raisei Gorbaciov. Până aici nimic neobişnuit. Dar ceea ce este ieşit din comun sunt umbrele celor trei protagonişti: atât cea a Papei Ioan Paul al II-lea, precum şi cea a lui Mihail Gorbaciov au aure de sfinţi, făcându-se aluzie la o posibilă beatificare a acestora. Campania dedicată Papei Ioan Paul al II-lea a început zilele acestea şi va continua până la 1 mai 2011, când se presupune că va fi beatificat oficial.

Dacă acest lucru se va răsfrânge într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat şi asupra lui Mihail Gorbaciov, bănuiesc că acesta va fi primul ateist, sau liber-cugetător, cum îşi zice el, din lume, care va fi beatificat.

Revista papală subliniază contribuţia lui Mihail Gorbaciov, care, prin Perestroika sa, a redeschis bisericile de pe teritoriul URSS, inclusiv pe cele catolice, şi a repus credinţa în drepturile ei milenare.

Cu adevărat, Perestroika iniţiată de Gorbaciov a schimbat faţa lumii: aceasta a dus la destrămarea lagărului (ce termen de penitenciar!) mondial al socialismului, a contribuit la prăbuşirea comunismului în Europa (mai greu în R. Moldova!), a declanşat dezagregarea URSS, căderea Zidului Berlinului, a pus capăt Războiului Rece, a eliberat deţinuţii politic, a retras trupele sovietice din Afganistan şi din Europa Centrală şi de Est, a acceptat unificarea Germaniei (mai puţin a României) etc.

Reformatorul din Kremlin a încercat să împace lucruri incompatibile: democraţia cu dictatura şi libertatea cu comunismul.

La primele mari manifestări naţionale (mitinguri neautorizate cu sute de mii de participanţi) din anii 1988-1989 din Chişinău mulţimile ieşeau cu portretele lui Gorbaciov. Când ceream drepturi naţionale – limbă, alfabet, transparenţă, democraţie, libertate a cuvântului, reabilitarea deţinuţilor politici, relaţii frăţeşti cu „România socialistă” etc. -, noi invocam numele conducătorului URSS, ca şi cum chiar acestea le dorea şi Gorbaciov.

Prima Mişcare naţională, care ulterior s-a transformat în Frontul Popular din Moldova, apărută în 1988, s-a numit Mişcarea de Susţinere a Restructurării, adică de susţinere a lui Mihail Gorbaciov, tot mai ameninţat de forţele revanşarde, staliniste, cripto-comuniste.

El a fost cel care a iniţiat primele alegeri libere în Uniunea Sovietică de după 1917. Atunci au fost aleşi în Parlamentul URSS Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Ion Hadârcă, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi ş.a., care au câştigat scrutinul în confruntări acerbe cu nomenclatura de partid.

Din Moscova, de la tribuna cea mai înaltă a fostei URSS, am apărat valorile naționale, le-am promovat şi, cu votul nostru, am contribuit la desprinderea R. Moldova de URSS.

În cartea sa de memorii (Mikhail Gorbatchev. Memoires. Editions du Rocher, 1995) conducătorul URSS comentează rezervele pe care le formulasem vizavi de alegerea sa ca preşedinte al URSS: „Anumite spuse de atunci capătă astăzi dimensiuni profetice, cum ar fi de exemplu spusele scriitorului moldovean N. Dabija: «Mulţi dintre noi se află în această sală datorită lui Gorbaciov. Iar acum a sosit şi rândul nostru de a-l apăra pe Gorbaciov de… Gorbaciov. Deoarece concentrarea unei puteri absolute în mâinile unui singur om prezintă un pericol pentru însuşi procesul de democratizare a societății, democratizare legată de numele lui Gorbaciov»” (p.409-411) .

Anume concentrarea puterii absolute în mâinile unui singur om a dus la căderea sa din decembrie 1991: Gorbaciov având prea multe obligaţiuni, cei care conduceau ţara erau, de fapt, alţii. Anume ei, sub pretextul salvării URSS, care se dezintegra (parlamentul R. Moldova, primul în lume, avea să recunoască în mai 1990 independenţa Lituaniei, iar Parlamentul Georgiei, – iarăşi întâiul pe mapamond – în iunie 1990 recunoaște independența Republicii Moldova), au iniţiat puciul din august 1991, când şeful statului sovietic fusese izolat forţat la Foros, în Crimeea.

Evident, M. Gorbaciov are azi mulţi critici, inclusiv printre democraţii de la Chișinău.

Dar, sunt convins, dacă nu era Mihail Gorbaciov şi astăzi în RSS Moldovenească limba de stat ar fi fost, ca şi până la 31 august 1989, rusa, am fi scris cu alfabet chirilic, republica ar mai fi făcut parte din URSS, iar penitenciarele sovietice ar fi fost, ca şi până către sfârşitul anilor ’80, pline cu „naţionalişti” moldoveni.

Dacă nu era Mihail Gorbaciov, România ar fi fost şi astăzi comunistă, cu Nicu Ceauşescu sau cu altcineva în frunte.

Zidul Berlinului s-ar fi lăbărţat obraznic la locul său. Şi armatele sovietice ar mai fi staţionat în 2011 în inima Europei.

V. Voronin, care-l înjură cel mai abitir, că acesta „a trădat idealurile comuniste”, sunt convins n-ar fi ocupat niciodată o funcţie ca aceea de președinte de țară.

La cei 80 de ani ai săi pe care i-a împlinit acum o săptămână, Gorbaciov a fost cel mai drăcuit de clasa politică din Rusia, care n-ar fi ajuns unde a ajuns, dacă nu era Perestroika, adică Gorbaciov.

Despre clasa politică a Federaţiei Ruse ultimul președinte al URSS a afirmat că e „bogată şi depravată: idealul ei este miliardarul Roman Abramovici”.

Acest Abramovici pe timpul preşedinţiei lui vindea baloane de săpun.

„Mi-e ruşine pentru noi (citeşte „pentru ei”- n.n.) şi ţară.”

Mihail Gorbaciov, conform unor sondaje efectuate de BBC, e considerat una dintre cele mai proeminente personalităţi ale secolului XX.

Anume lui îi datorăm ţâra de libertate, cu care nu ştim ce să facem şi de care politicienii ce s-au perindat în ultimii douăzeci de ani în scaunele puterii de la Chişinău au şi făcut să ne fie silă şi lehamite.