Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, întrebat despre variantele USL privind organizarea referendumului pentru Constituţie, că „probabil” acesta ar trebui făcut „în două-trei nopţi în toamnă, că aici sunt specialişti cei de la USL, că noaptea se pot întâmpla multe”, relatează MEDIAFAX.
Vasile Blaga a fost întrebat în care variantă ar prefera, având în vedere că USL a vorbit despre comasarea alegerilor prezidenţiale de anul viitor cu organizarea referendumului pe Constituţie sau despre organizarea referendumului în octombrie timp de două-trei zile.
„Probabil două-trei nopţi în toamnă, că aici sunt specialişti cei de la USL, că noaptea se pot întâmpla multe. Eu ştiu că ei nu au fost de acord cu comasarea alegerilor, cu comasări de genul ăsta, dar iată că şi-au schimbat punctul de vedere. Ce să comasăm, un referendum odată cu alegerea noului preşedinte care pur şi simplu nu mai are atribuţii?”, a răspuns Vasile Blaga, înainte de şedinţa BPN al PDL.
Vicepremierul şi ministrul Dezvoltarii, Liviu Dragnea a declarat, duminică, la Antena 3, că nu renunţă, ca urmare a deciziei CC privind constituţionalitatea pragului electoral la referendum, la ideea consultării populare în octombrie, menţionând că aceasta ar putea să dureze trei zile.