Boloș. Inspectorii ANAF vor purta arme. Și nu e singura noutate!

Misiunile inspectorilor au devenit adevărate provocări. Asta lasă să se înțeleagă Ministrul Finanțelor, care anunță militarizarea ANAF.

Vor fi înarmați pentru a putea face față, susține Marcel Boloș.

„Avem această noutate pentru militarizarea inspectorilor ANAF. Trebuie să spun că noutatea nu este doar asta, legată de militarizare și de această posibilitate pe care o vor avea legală de port armă, inclusiv de protecție in timpul serviciului, ci structurile teritoriale județene, să știe evazioniștii că activitatea economică ilicită va fi cu data aprobării ordonanței de urgență urmărită de aceste servicii teritoriale județene.

Până acum funcționam la nivelul regiunii

Dacă se întâmpla o faptă de evaziune fiscală într-un județ care era parte din regiune trebuiau să meargă inspectorii două, trei ore pe drum, mai stăteau acolo o oră, se termina programul de muncă și mare parte din timpul alocat pentru combaterea activităților economice ilicite era pierdut pe drumuri și din punctul meu de vedere era o ineficiență care făcea ca activitatea economică ilicită să prindă contur și să fie una căreia de-abia îi facem față”, a spus Marcel Boloș la Digi24.

Statut militarizat, dar consolidat

„Ei intervin în aceste controale inopinate pe care le fac și trebuie să confiște marfa cu origine ilicită și nu reacționează tocmai potrivit cei care se află în astfel de situații, dar, pe de altă parte, vrem să le întărim și să le consolidăm statutul pe care îl au inspectorii, să consolidăm capacitatea instituțională a acestei direcții generale, care este foarte importantă pentru ANAF”, a conchis Boloș.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

22 de Comentarii

  1. represiune impotriva cetatenilor. paaas-cuuu-paaas catre dictatura mao.

  2. …voi va dati seama ce (editat) ne conduc?…doar la prima vedere: ce face raspopitul asta daca se trezeste cu situatia in care nci 10% din angajati nu vor fi apti pentru permisul de portarma?…doi: de cand o afacere economica ilicita, in afara celor interzise prin lege, cum ar fi traficul de droguri, arme samd prezinta un pericol social atat de mare incat sa se foloseasca armament letal pentru combaterea acelei activitati?…ca si exercitiu de imaginatie, ce-ar fi facut blejnar daca mai era si inarmat?…s-ar fi dublat spagile, ar fi impuscat afaceristii care nu-i puneau la dispozitie actele in secunda doi?…

  3. apropos exista legislatie: unde se intampina violenta este chemata militia …parca? CAT MAI AVETI SA TRANSFORMATI ORICE GHERTOI IN INDIVID INARMAT IMPOTRIVA OAMENILOR DE RAND? TREZITI-VA, ADORMITI DE MOARTE CE SUNTETI!

  4. Popa cu epoleți a consumat prea multă Securitate şi şi-a prăjit creierii – a ajuns să vadă amenințări şi războaie peste tot. De la prea mult Secu a ajuns să se creadă Rambo!

    Stat eşuat.
    Juntă militară.
    Colonie bananieră.

  5. Ha, ha, pezevenghiu aista di puopă vria să ne ducă cu zăhărelu! Bhei sluga lu’ Ucigă-L Tuaca, di ce nu zâci la populime c-aț’ reciclat toț’ nătânjii di la Antifraudă ș-aț constituit un alt compartimient? Ca să știe tot rumânu cum țâneț’ vuoi pi toț’ incompitențâi pi salarii grasă și ai și tupieu’ a ne amenința…

  6. Ăștia se pregătesc de jafuri la drumul mare! Să le de-a și măști, și mănuși, să nu fie recunoscuți și să nu lase urme !

  7. ce securisti ratati, numai sa primeasca ordine de la poarta muricana pot! pai fix inarmarea asta s-a facut la fiscu murican amu de nici un an, astia is in toate mintile? scuip blesteme pe toti bugetofagii, tuvamuman iad de sclavi jegosi!

  8. Sa le mai dea si niste transportoare blindate dotate cu tunuri de 25 mm, veste antiglont, casca, masca, lopatica mica de infanterie, completul 2, etc……[Rumburak]

  9. Aha,. Evident bre.. Dacă e jaf, apoi jaf să fie, cu toate ingredientele,. Ca-n filmele americane,,.

  10. Sa poată fura sau primi mita fara nicio piedică? Dar, vor trage, în cine? In cei corecți care se revolta? Sau, ii specializează pentru trimis pe front în alte țări?

  11. Just …dara armele sa fie fie creierul si onestitatea, nicum/armele de’a’mpulea …pen’ca se’ntorc indarat !!!

  12. Mai bine cu Javelin ! Statul e feudal aparat de institutii de forta !

  13. Ii asalteaza „clientii” ca pe vamesi, popi si manelisti, cu teancuri de euroi si dolari.

  14. asta spunea ca este posibil sa dam 1 miliard de euro si sa ii lasam pe aia veniti din alte tari sa contiune nenorocirea de la Rosia Montana!?…
    Dar sa plateasca politicienii de au semnat si aia de nu au vrut sa ii aresteza mai apoi, ce nu merge?
    Cat va mai fi Romania jefuita?

  15. Da’ niste F16 pe cand? Intre noi fie vorba, si sa bombardeze si tot n-ar face pagube mai mari decat produc guvernantii.

  16. Că actuala clasă politică este formată din ultimii oameni este de notorietate. Impostura şi analfabetismul atinge cote de urgență atunci când confundăm instituțiile între ele. ANAF se ocupă de controlul fiscal. Nu se ocupă nici de apărare şi nici de ordinea publică. Pentru asta s-au inventat alte instituții precum armată, poliție sau jandarmerie. Atunci când executorii judecătoreşti, garda de mediu sau orice alt funcționar public are nevoie de protecție armată, apelează de zeci de ani fără probleme la jandarmerie sau poliție. Şi toată lumea e fericită!

    Teologul făcut economist peste noapte crede că e deştept şi a reinventat el apa caldă, dar îl asigur, că dacă inspectorii ANAF se lovesc de contribuabili agresivi, pot apela oricând la serviciile instituțiilor abilitate conform legii, capabile şi antrenate să se ocupe de astfel de situații. Nu este nevoie să obligi juriştii şi contabilii să fie şi jandarmi sau polițişti cu jumătate de normă, ai deja suficient personal profesionist disponibil.

    Poate au nişte interlopi liberali un parandărăt cu o firmă producătoare de pistoale care trebuie să câştige şi ea o pomană de la bugetul de stat sau poate ANAF-ul s-o fi hotărât să iasă la drumul mare… În orice caz propunerea ar fi fost foarte hazlie într-un show gen iUmor sau Românii au ciudați.

  17. interesant cum „statul” nostru pare sa fie o maimutza care copiaza exact ce se intampla in SUA… si acolo au descoperit ca au nevoie de 70k de inspectori fiscali, si sa-i inarmeze

  18. Inspectorii fiscali ar trebui sa aiba cele mai mari salarii din stat ! Ei tin sanatatea bugetului pentru ca romanul este permanent tentat sa fure (va spun din experienta) !

  19. Inspectorii ANAF au nevoie de sistem informatic , pixuri , caiete și cursuri de pregătire profesională. Tovarășe Boloș ai greșit cumva ministerul , nu trebuia să fii la MAI sau apărare , ăia sunt cei cu ”armele”, ăștilați colectează taxele ”pă fumarit și foncieere”.În curând o să faceți CNP și la găini , să plătească și ele măcar timbrul ăla de CO2, că ”și ele produce CO2/CODOI( cum îi spunea cineva de talia lu’ matali pe vremuri )”. Români treziți-vă și nu mai votați nepricepuți ( asta ca să nu mă editeze din nou Cotidianu) , da’ alegeți voi calificativul pentru ăștia , personal eu am destule și nu încap in acest comentariu , și se obfuschează ăia de ne controlează limbaju online (Nu SRI-ul , tovarășe ROG pe loc repaus) , nu, vorbesc de ăia de la CNA , ăia de fac icter mecanic la fiecare frază de tipul ” ‘ția dra… de …”. Urările pentru guvernanți le las ala alegerea dumneavoastră. Trăiască ”coaliția” ca morcovu în nisip !

  20. Traiasca ANAF; cei mai „mici” – pistoale , cei mai „mari” – mitraliere, directorii – cate un tun! Abia acum vor curge banii, garla , la buget ! Inspectorii ANAF nu aveau, pana acum, dotarile necesare, ca sa-si faca treaba ! N.B. Ar trebui , totusi , sa primeasca si cate o armura! Pai, ce , ne jucam cu banii statului ?

  21. @mahala:
    Chiar crezi? Așa au făcut și cu medicii și în ce hal sunt spitalele? Fara fonduri și cu minim de specialiști reali care profesează! La fel au încercat cu educația și învățământul, prioritate zero, au distrus viitorul copiilor! De ce? Pentru ca, un profesor la fel că un medic, obligatoriu trebuiesc trimiși la cursuri de specializare, diagnosticele și tratamentele se schimba in timp! Ați auzit despre aceste acțiuni masiv în Romania? Personal, am auzit de câteva specimene din politica și cotroceni trimiși, în rest, canci! Dar se da vina pe cadrele medicale și cadrele didactice, deși toate programele sunt întocmite de la Cotroceni sau parlament, ambele specii având doctorate la pachet sau nicio legătură cu domeniul atribuit momentan.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.