BREAKING NEWS. Noi resurse de gaze în Oltenia

OMV Petrom a descoperit noi resurse de hidrocarburi în regiunea Oltenia (jud. Gorj), potrivit unei informări de presă. ”De-a lungul anilor, zăcământul…

BREAKING NEWS. Noi resurse de gaze în Oltenia

OMV Petrom a descoperit noi resurse de hidrocarburi în regiunea Oltenia (jud. Gorj), potrivit unei informări de presă. ”De-a lungul anilor, zăcământul…

OMV Petrom a descoperit noi resurse de hidrocarburi în regiunea Oltenia (jud. Gorj), potrivit unei informări de presă. ”De-a lungul anilor, zăcământul Totea a fost unul dintre cele mai productive din portofoliul nostru. Însă, așa cum se întâmplă cu orice zăcământ de țiței și gaze, Totea a intrat în declin după ce și-a atins platoul de producție în 2017. Descoperirea unor resurse suplimentare în apropierea zăcământului Totea este o veste extraordinară pentru potențialul zonei și va compensa parțial acest declin”, a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil de Upstream.

Forajul sondei Totea 4461 a început în ianuarie 2018 și a atins adâncimea finală în septembrie același an. Sonda a fost testată cu succes în aprilie 2019, pentru volume de până la 500.000 de metri cubi/zi. Conectarea la infrastructura din zona Totea a fost realizată în mai puțin de un an și a fost demarată producția experimentală, pentru a testa potențialul și dimensiunea noii descoperiri. Investițiile în noua sondă și infrastructura conexă se ridică la aproximativ 50 de milioane de euro. Suma se adaugă celor 200 de milioane de euro deja investite începând din 2011 pentru dezvoltarea infrastructurii de gaze din zona Totea. Lucrările de dezvoltare au inclus forajul a cinci sonde de mare adâncime și construcția parcului de producție gaze Totea 4540.
Gazul natural de la Totea este transportat prin 25 de km de conducte către hub-ul Hurezani pentru a fi tratat și apoi livrat în sistemul național de transport.

Cu noua sondă, producția de gaze din zăcământul Totea, dacă ar fi folosită exclusiv pentru încălzire, ar putea asigura necesarul de energie pentru peste 500.000 de locuințe.

OMV Petrom susține că informațiile făcute public conține afirmații anticipative. ”Afirmațiile anticipative pot fi identificate prin cuvinte ca „anticipează”, „intenționează”, „planifică”, „caută”, „crede”, „estimează”, „așteaptă”, „potențială” și orice referințe similare la perioade viitoare. În timp ce afirmațiile anticipative sunt bazate pe estimări sau analize făcute de către noi și pe care le considerăm rezonabile având în vedere circumstanțele, măsura în care rezultatele efective și evoluțiile vor atinge așteptările și predicțiile noastre depinde de un număr de riscuri și incertitudini care pot determina ca rezultatele efective, performanțele și situația financiară să difere substanțial de așteptările noastre. Orice afirmație anticipativă din acest comunicat de presă este valabilă numai pentru data la care este făcută. Factori sau evenimente care pot determina ca rezultatele efective să fie diferite pot apărea și nu este posibil să anticipăm toți acești factori sau evenimente. Nu ne asumăm obligația de a face publică orice actualizare a afirmațiilor anticipative ca urmare a unei informații noi, evoluții viitoare sau altui eveniment, cu excepția situației în care o astfel de actualizare este cerută de lege”, au spus oficialii OMV Petrom.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Un sfert de miliard de euro pentru a branșa sonda? Vindeți castraveți la grădinar, sau gogoși statului român care din nou nu va putea impozita cum trebuie profiturie, datorită sumei uriașe declarate ca fiind „costuri”.
    OMV Petrom ar trebui naționalizat în întregime, imediat după ieșirea României din ue.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.