Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a decis să se retragă din cursa pentru prezidențiale. ALDE și Pro România îl vor susține pe Mircea Diaconu la Președinție.
„Susținerea la președinția României a lui Mircea Diaconu. Cred că e nevoie de un candidat independent care să se adreseze tuturor românilor. Rămâne cu statutul de independent. Am discutat acest lucru și cu Pro România care și el s-a declarat de acord să dea această susținere pentru Mircea Diaconu și în acest scop colegii și-au dat acordul să facă o alianță cu Pro România pentru susținerea lui Mircea Diaconu”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, după ședința formațiunii.
Mircea Diaconu va rămâne candidat independent pentru prezidențiale, urmând să aibă susținerea ALDE și Pro România.
Și Victor Ponta, liderul PRO România, a anunțat luni după-amiază că formațiunea sa a decis deja să-l susțină pe Mircea Diaconu la prezidențiale.
„Pro România îl vom susține pe candidatul independent Mircea Diaconu la prezidențiale. Am avut o discuție cu dl Diaconu. Nu vrem să îl facem din candidat independent candidat politic, nici el nu vrea să se implice în viața politică a Pro România. Dacă și colegii de la ALDE vor susține pe Mircea Diaconu, ceea ce e probabil, evident că vor fi două partide care susțin acest candidat”, a anunțat Victor Ponta.
Anterior, Mircea Diaconu a afirmat, într-un interviu la RFI, că a fost chemat la discuții cu ALDE și Pro România. Actorul și-a anunțat duminică intenția de a candida.
„Da, se pare că voi avea discuţii, de asta mi-am modificat programul. (…) Am primit telefon şi m-au chemat la o discuţie, asta şi fac acum, mă duc. Ce am zis ieri că nu voi negocia, termenul rămâne în continuare aşa, nu voi negocia, pentru că n-am ce negocia. De pe o asemenea postură, cineva vrea să mă sprijine, e în regulă, mă bucur şi văd termenii sprijinului, atât, dar nu negociez nimic, că n-am ce să dau”, a declarat Diaconu la RFI.
În ceea ce priveşte informaţia vehiculată potrivit căreia liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, şi-ar putea retrage candidatura pentru Preşedinţie şi va face o alianţă cu PRO România, urmând apoi ca ambele formaţiuni să susţină candidatura sa, Mircea Diaconu a spus: „După cum arată lucrurile, apropo de telefonul de aseară târziu şi de faptul că mă duc acum la discuţiile astea, probabil că aşa şi va fi, însă nu mă duc să negociez, ci mă duc să înţeleg termenii şi da, să negociez, dacă vreţi sau să securizez termenii relaţiei”.
El a precizat că nu va renunţa la „statutul de independent” şi că nu se va „înregimenta politic”.
„Nu, eu nu voi candida în numele unui partid, ci sprijinit ca independent cu acest statut”, a mai susţinut Diaconu.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Toti care posteaza pe aici sunt ,,mari” analisti politici, dar adevarul ca toti sunteti niste postaci batuti in cap care posteaza contra cost in functie de interese. La munca putorilor!