BREAKING Putin a convocat Consiliul de Securitate

Preşedintele rus Vladimir Putin va prezida miercuri o reuniune a Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse pentru a analiza situaţia de securitate din regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, anexate în septembrie anul trecut de Rusia, deşi pe teren le controlează doar parţial, relatează agenţia EFE.

„Vor fi analizate chestiuni legate de respectarea legilor, a ordinii şi securităţii publice în teritoriile republicilor populare Doneţk şi Lugansk, precum şi în regiunile Zaporojie şi Herson”, a anunţat Kremlinul.

Potrivit aceluiaşi anunţ, principala intervenţie în această reuniune, ce se va desfăşura prin teleconferinţă, va fi cea a ministrului rus de interne, Vladimir Kolokolţev.

În cele patru regiuni ucrainene parţial ocupate de Rusia este în vigoare din octombrie legea marţială, pe care Moscova o invocă drept necesară pentru protejarea populaţiei civile în faţa atacurilor armatei ucrainene.

Când a anunţat această măsură, Putin a acuzat autorităţile ucrainene, pe care le-a calificat drept „complici ai lui Hitler”, că recurg la „metode teroriste” pentru a provoca teamă în rândul populaţiei din sudul şi estul Ucrainei, unde au loc cu regularitate atentate împotriva reprezentanţilor proruşi.

Pentru a consolida securitatea teritoriilor anexate, Putin a decretat de asemenea crearea unor unităţi de apărare teritorială. Preşedintele rus a acuzat în plus Kievul că a trimis grupuri subversive pe teritoriul Rusiei pentru a executa acolo sabotaje asupra infrastructurii civile, cum a fost atacul asupra podului Crimeei, dar şi asupra celei nucleare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Author

13 Comentarii

  1. Fascismul și puținismul au aceleasi rădăcini. Herr Putin is Herr Hitler. Principiile naziste au atins coarda sensibila a Fuhrer-ului Roșu. Ele au (a)dus desființarea parlamentarismului, jugularea presei, persecutiile, concentrarea puterilor într-un stat, de fapt într-o gașca de bandiți, de mână forte, condusă de un „Fuhrer” care a lansat avertismentul, inspirat din Herr Hitler: „Acolo unde suntem noi, nu mai e loc pentru nimeni”

  2. În regiunile respective, marea majoritate a populației e reprezentată de Ruși. Care n-au chef de Legea Educației, Legea Minorităților, Legea Popoarelor Autohtone sau de persecutarea preoților de către Secu urcac pe motiv ca nu țin slujba în limba urcacă.
    Dacă erau lăsați în pace (se respectau Acordurile Minsk garantate de Franța și Germania) NU ERA RAZBOI !?

  3. Fascismul și PIANISMUL au aceleasi rădăcini. Herr Jale’nSky este Herr Hitler. Principiile naziste au atins coarda sensibila a ?-ului khazar TRAS LA EDEC DE Li?icii woke (anarho-troțkiști). Ele au (a)dus desființarea parlamentarismului, jugularea presei, persecutiile, concentrarea puterilor într-un stat, de fapt într-o gașca de bandiți, de mână forte, condusă de un „Fuhrer” care a lansat avertismentul, inspirat din Herr Hitler: „Acolo unde suntem noi, nu mai e loc pentru nimeni”:
    LEGEA EDUCAȚIEI, LEGEA POPOARELOR AUTOHTONE, LEGEA MINORITATILOR, PERSECUTIA PREOTILOR, DISTRUGEREA cimitirelor minorităților, trimiterea cu precădere a minoritarilor unguri și romani din Urcaca sa lupte în Donbas din 2014 etc, etc.
    Dar trolii urcaci se fac că plouă…?

  4. Despre Olanda spui ca este tara lalelelor, despre Franta spui ca este tara sampaniei, a branzeturilor fine, a parfumurilor, despre Italia spui ca este patria pastelor, a pizzei, a modei, despre Germania spui ca este tara masinilor de calitate, etc, despre Orcia spui ca este tara tragediilor umane(VEZI DEPORTAREA COPIILOR UCRAINIENI,FACUTE DE RUSI SI DOCUMENTATE). Niste criminali ai spirutului uman, niste criminali teroristi!!!

  5. Nu poate fi tras la răspundere Putin de cpi! Sa fie trasa la răspundere maica Russia! Ce jigodii care nu înțeleg că s-a terminat cu globaliștii lui Soros! Trump va pune stop războiului în secunda doi, adică când va declara că nu va mai trimite ajutor militar de miliarde de dolari în Ucraina,stat fantoma!

  6. @ Eduard M…(19,35-42)…CORECT si de acord cu cele postate de tine…Zelenski un fascist-evreu (un JEG)!.

  7. A apărut și o clona @ 19:52
    Vorba lui mishteaux:
    Nu mi-e milă de p.r.o.s.t.o.v.a.n.i.i care înghit gulgute urcace: Fantoma din Kiev, Post-mortemii de pe Insula Șerpilor, Baba cu Borcanul de Murături, Capra care a omorât 40 soldați Rusi, Rușii care-si trag singuri obuze în cap la Zaporojie etc.?

  8. Auzi: ,,Complici ai lui Hitler”!!!
    Cand vezi ce elucubratii poate debita CRIMINALUL de la Kremlin si potaile lui, te miri din toti rarunchii cum poate debita atatea bazaconii. Singura explicatie ar fi ca tampeniile lui sunt crezute ad literam de masa indobitocita a muscalilor care inghit toate enormitatile si minciunile pe care le toarna acest nemernic, cu mari probleme psihice.
    Este clar ca specimenul incearca sa mentina o stare permanenta de alerta in randul rusilor, inducandu-le ideea aberanta ca Rusia este in pericol permanent de a fi atacata de martieni, ucraineni, americani, sau NATO……[Rumburak]

  9. Celebra baba care a doborat o drona cu un borcan, a actionat impotriva unui marafet de drona cu care se joaca si copiii si care poate fi cumparat de oricine.
    Asta a fost dotarea de atunci a super-dotatei Armate Rosii a putinantropului, care nici izmene nu le daduse soldatilor. Era doar o drona de spionaj, cu o minicamera, nu era drona Bayractar.
    O astfel de drona, varf al tehnologiei putinoase, putea fi doborata si cu o matura, nu neaparat cu un borcan de muraturi. Asadar nu ramane decat ca prostovanii sa se mire in continuare de performantza babei cu muraturi…….[Rumburak]

  10. Vad ca in postarea de la 22:21 tov @Eduard F Kakacu Motz se arata indignat fatza de cei care cloneaza.
    Dar tu cand ma clonai pe mine semnand mesaje cu nick-ul meu, era frumos lupule moralist?
    Acum o faci pe corectul?……[Rumburak]

  11. @Sandu,
    Când zici de „desființarea parlamentarismului” si la „jugularea presei”, concentrarea puterii, te referi la UE unde Parlamentul n-are nicio putere efectivă iar scopul este subordonarea parlamentelor naționale, unde presa este cenzurată barbar iar oficialii aruncă miliarde pe tratamente neautorizate fără să poată fi întrebați nimic de procurori, nu-i așa?

    @clona lui Eduard,
    Zici că SUA – care a deportat copii vietnamezi sau coreeni – este „tara tragediilor umane”?

  12. Muuuuu….Muuuuu….Rag !
    Am fost eu acolo și am vazut Baba cu Borcanul, Cei 40 rusi uciși capra urcacă, Tataia cu pușcă cu alice doborând Suhoiul, Fantoma din Kiev…
    Credeți-mă pe cuvânt!
    Sunt INGINER PoowliIesean și am și 2 perfecționări la CEPECA…WOW !

  13. @ postacul 09:30
    De unde știi, GENIULE, cine te-a clonat ? Eeeeh ?
    IAR EȘTI DEOSEBIT DE DEȘTEPT, deh, așa sunt INGINERII PoowliIeșeni cu 2 perfecționări la CEPECA…WOW !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.