Aventurile în Absurdistan ale domnului Dejeu: cum a ajuns un activist care a sesizat nereguli la o licitație „contestatar” bun de plată

O sesizare pe tema unei licitații în valoare de circa 450.000 de euro pentru actualizarea unui studiu de fezabilitate aferent unei investiții publice într-un lac de acumulare la Vârfu Câmpului (județele Botoșani și Suceava) a devenit obiectul unei epopei de redirecționări birocratice, de la nivel european la instituții autohtone. Destinațiile indicate s-au dovedit, însă, nepotrivite pentru ceea ce urmărea petiționarul.

Activistul susține că documentația și anunțul licitației includ mai multe nereguli, între care prevederi contractuale ce par să plece de la premisa că proiectul este din start fezabil, deși tocmai refacerea studiului de fezabilitate este obiectul principal al achiziției publice.

După câteva luni de corespondență, sesizarea i-a fost interpretată drept o contestație de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), iar examinarea acesteia în procedura contestațiilor a fost condiționată de constituirea unei cauțiuni de 48.000 de lei, echivalentul a aproape 10.000 de euro.

„Am trecut de la râs la nervi și iritare”, își sintetizează Călin povestea recentă, pentru Cotidianul.

În esență, un cetățean care încerca să atragă atenția asupra unor posibile probleme privind cheltuirea banilor publici a ajuns să fie tratat ca un operator economic nemulțumit de o licitație. Iar pentru ca sesizarea să-i fie judecată în această calitate, i s-a cerut să depună o sumă pe care mulți români nu o câștigă într-un an.

A ajuns să constate că în comparaţie cu epopeea trăită recent, răspunsurile – adeseori expeditive sau incomplete, în opinia sa – pe care obişnuieşte să le primească de de la instituţiile de mediu pe care le sesizează frecvent sunt „parfum” sau cel puţin apă de toaletă…

Mai jos, paşii unei situaţii care frizează absurdul: interesul şi banul public, undeva, într-un colţ…

I. De la Bruxelles la București, cu escală în „necompetența” instituțională

Povestea începe în luna august, când Călin Dejeu, alături de alți semnatari ai petiției „Salvați magnifica pădure Zamostea-Luncă!”, sesizează TED (Tenders Electronic Daily), platforma electronică de publicare a anunțurilor de achiziții publice din Uniunea Europeană.

Obiectul sesizării: o licitație organizată de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret – direcţie a Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) ce are ca punct central reactualizarea studiului de fezabilitate aferent proiectului „Amenajarea complexă Vârfu Câmpului pe râul Siret”.

Mai exact: „Servicii de proiectare, respectiv elaborarea documentației tehnico-economice, faza Reactualizare Studiu de Fezabilitate, pentru continuarea și finalizarea obiectivului de investiții <Amenajarea complexă Vârfu Câmpului pe râul Siret, județele Suceava și Botoșani>.”

Anunţul licitaţiei a fost publicat pe 3 august 2026 pe platforma naţională de licitaţii, SICAP, şi pe 5 august pe platforma UE de licitaţii, TED.

Două oferte au fost depuse până la data limită – 9 septembrie 2026 – licitaţia fiind acum în faza de evaluare financiară a acestora – cu termen 27 noiembrie 2026 – după ce a fost parcursă etapa evaluării criteriilor de calificare şi tehnice.

Activistul reclamă posibile încălcări ale legislației achizițiilor publice și riscuri pentru mediu, într-un proiect care ar putea afecta inclusiv o parte din pădurea Zamostea-Luncă. Este o pădure seculară de luncă (rară din acest punct de vedere) parte a unei rezervaţii forestiere-botanice naturale – din care câteva zeci de hectare au fost incluse şi în Catalogul pădurilor cvasi-virgine (adică nu au fost exploatate deloc sau aproape deloc, în trecut) respectiv a unui sit Natura 2000.

La 18 august, TED îi răspunde petentului că nu are competența de a soluționa asemenea probleme. Instituția europeană se ocupă de publicarea anunțurilor, nu de verificarea legalității procedurilor de achiziție, transmite un reprezentant al platformei.

Dejeu revine pe 8 septembrie, explicând că nu solicitase neapărat judecarea legalității licitației, ci și examinarea unor informații potențial eronate sau înșelătoare dintr-un anunț publicat oficial la nivel european.

În răspunsul din 11 septembrie, TED îl îndrumă, prin trimiteri la diverse puncte indicate în anunţul de licitaţie, către autoritățile române menționate în anunț: CNSC și Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR). Totodată, îi explică faptul că responsabilitatea pentru conținutul anunțului aparține autorității contractante, singura care poate solicita modificarea acestuia.

Instituția europeană publică anunțul, dar nu răspunde pentru conținutul lui. Pentru problemele semnalate, cetățeanul trebuie să se adreseze instituțiilor din România.

Ceea ce și face. Nu înainte de a-şi mărturisi uimirea: „Am constatat, cu surprindere, că ei nu fac nicio verificare a conţinutului, doar publică; mă întreb ce se întâmplă dacă, prin absurd, se trimite la publicare un anunţ de contrabandă? Se publică bine-mersi?”

II. Instituția care administrează platforma nu verifică licitația

Pe 23 octombrie, Dejeu trimite sesizarea către cele două instituții indicate de TED.

ADR răspunde prompt, într-un interval de aproximativ o oră. Din răspuns reiese că licitația fusese publicată în SEAP la 5 august 2026 și se afla în etapa de evaluare a calificării și a ofertelor tehnice.

Dar ADR explică și că atribuțiile sale se limitează la operarea platformei electronice de achiziții și la asistența tehnică oferită utilizatorilor. Nu are competența de a verifica legalitatea documentelor sau deciziilor autorităților contractante.

Cu alte cuvinte, platforma funcționează, dar ceea ce se întâmplă pe ea nu intră în atribuțiile de control ale administratorului.

Dejeu revine pe 27 octombrie, invocând Ordonanţa Guvernului (OG) nr. 27/2002 privind soluționarea petițiilor. Actul normativ prevede, la articolul 6¹, transmiterea de către instituţiile publice ale petițiilor greșit îndreptate către autoritățile competente, în termen de cinci zile de la înregistrare, cu informarea petiționarului.

Solicită, prin urmare, să afle dacă sesizarea a fost redirecționată și, în caz contrar, să fie transmisă instituției competente.

Răspunsul ADR vine din nou foarte repede. Instituția explică de ce nu a considerat necesară redirecționarea:

„Deoarece solicitarea dumneavoastră nu ține de competența SEAP iar dumneavoastră ați transmis-o și către CNSC […] am considerat că nu este cazul retransmiterii acesteia către CNSC deoarece s-ar dubla informația.”

Așadar, sesizarea nu trebuia trimisă mai departe, pentru că fusese deja trimisă acolo unde cetățeanul fusese îndrumat.

Problema era că nici acolo lucrurile nu aveau să decurgă tocmai cum se aștepta.

III. Surpriza de 48.000 de lei / De la sesizare la contestație, cu o cauțiune de 48.000 de lei

La CNSC, povestea capătă dimensiuni aproape kafkiene.

Pe 23 octombrie, Călin Dejeu trimite instituției documentul intitulat cât se poate de limpede „Sesizare privind anunțul de participare CN1095083”.

Patru zile mai târziu, pe 27 octombrie, primește un răspuns oficial. CNSC îi comunică, încă din prima frază, că sesizarea sa a fost „calificată drept contestație”.

O transformare administrativă cu consecințe financiare deloc neglijabile.

În temeiul Legii nr. 101/2016, instituția îi solicită ca, în termen de maximum cinci zile de la data sesizării Consiliului, să facă dovada constituirii unei cauțiuni de 48.000 de lei. Exact 2% din valoarea estimată a achiziției – 2,4 milioane de lei, fără TVA (aproximativ 450.000 de euro).

În plus, i se cer datele de identificare și completarea documentului cu elementele obligatorii ale unei contestații: actul atacat, obiectul contestației și motivarea acesteia în fapt și în drept.

CNSC îl avertizează și că lipsa cauțiunii atrage respingerea contestației.

Numai că Dejeu nu se prezentase drept reprezentant al unei firme participante la licitație și nici nu încerca să obțină un contract cu statul. El semnalase, ca activist civic, posibile nereguli într-o achiziție finanțată din bani publici.

În această logică, pentru a verifica suspiciuni privind cheltuirea a 2,4 milioane de lei din fonduri publice, cetățeanul era invitat să consemneze, la rândul său, 48.000 de lei. Aproape 10.000 de euro.

Pe 29 octombrie, după ce primește această solicitare, Dejeu reușește să identifice, pe cale informală, instituția căreia îi putea cere verificarea aspectelor privind achiziția: Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP).

Îi transmite o nouă sesizare, de această dată mai amplă, în care dezvoltă argumentele privind documentația licitației.

Între timp, însă, procedura declanșată la CNSC își urmează cursul.

Printr-o decizie datată 4 noiembrie 2026 – publicată inclusiv pe platforma românească de licitaţii – SICAP – Consiliul anulează contestația atribuită lui Dejeu, pentru necompletarea acesteia cu elementele obligatorii prevăzute de lege.

Din motivarea deciziei reiese că activistul nu transmisese nici dovada constituirii cauțiunii de 48.000 de lei, nici datele și precizările suplimentare solicitate.

Consiliul consemnează că, odată constatate aceste deficiențe procedurale, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei.

Așadar, după ce sesizarea unui cetățean a fost transformată într-o contestație, contestația a fost anulată pentru că cetățeanul nu îndeplinise condițiile impuse contestatarilor.

În 5 noiembrie, Dejeu răspunde celor două adrese ale CNSC, insistând că nu formulase nicio contestație:

„Precizez că nu v-am transmis nicio contestație, eu v-am trimis o sesizare, cum scrie foarte clar în titlul documentului.”

Și adaugă, cu indignare:

„Cum ați putut să-mi cereți mie, simplu activist civic care se implică pro bono, să vă virez 48.000 de lei?! Eu nu sunt o firmă care se îmbogățește din afaceri cu statul, să virez cauțiuni.”

Apoi formulează o întrebare cu evident potențial de pamflet, cu o undă tragicomică:

„Ce este aceasta, un fel de taxă «de protecție» astronomică pentru cei care mai îndrăznesc să viseze la stat de drept?”

Activistul invocă din nou prevederile OG nr. 27/2002 privind soluționarea petițiilor, susținând că, dacă instituția nu era competentă să îi examineze sesizarea în forma în care o formulase, ar fi trebuit să o redirecționeze către autoritatea competentă.

Cum motivează CNSC încadrarea sesizării drept contestaţie

Pe 11 noiembrie, CNSC îi răspunde, într-un document distinct, că încadrarea juridică a unui document se face în funcție de obiectul și conținutul acestuia, nu doar de denumirea dată de autor.

Prin urmare, criticile formulate de Dejeu privind legalitatea procedurii de achiziție au fost tratate drept contestație, iar calitatea sa de activist civic, care acționează pro bono, nu îl exonerează de respectarea condițiilor prevăzute de lege, potrivit instituţiei. Este şi cazul cauţiunii de 48.000 de lei, care nu e stabilită arbitrar, ci conform legii şi nu e o taxă a instituţiei, ci o garanţie prevăzută de lege şi care poate fi restituită în condiţiile acesteia.

Cât despre solicitarea de redirecționare a sesizării către autoritatea competentă, CNSC a respins-o explicit: în interpretarea instituției, documentul fusese corect încadrat drept contestație, astfel că nu erau îndeplinite condițiile legale pentru transmiterea lui mai departe.

Altfel spus, cetățeanul se adresase instituției competente să soluționeze sesizarea pe care CNSC a încadrat-o drept contestație – act pe care el susține că nu a intenţionat să îl formuleze. În cele din urmă, verificarea pe fond a suspiciunilor sale privind licitația rămânea, în această procedură, nerealizată.

Dincolo de disputa privind calificarea juridică a documentului, rezultatul este limpede: CNSC a închis dosarul fără să examineze suspiciunile privind licitația. De altfel, precizarea de anulare din decizia instituţiei este urmată imediat de menţiunea: „fără pronunțare cu privire la alte excepţii şi la fondul cauzei”.

Pe scurt, cetățeanul care încercase să atragă atenția asupra unor posibile probleme legate de utilizarea banului public s-a ales cu o decizie de anulare a unei contestații despre care susține că nu a depus-o, ca atare, niciodată.

O întrebare care rămâne: dacă unele ONG-uri – atacate frecvent de politicieni pe motiv că ar acţiona cu rea credinţă şi că sunt preocupate doar să blocheze investiţii, despre care acestea susţin însă că afectează mediul – ar avea capacitatea financiară să depună cauţiunea de aproape 10.000 de euro, ce se întâmplă cu un simplu cetăţean, activist sau nu, care vrea să sesizeze posibile nereguli şi care nu are la dispoziţie o sumă consistentă pe care să o blocheze fie şi ca garanţie?

Ce reclama, de fapt, activistul

Dincolo de corespondența instituțională, sesizarea lui Călin Dejeu conține o serie de argumente concrete formulate de el şi alţi activişti privind documentația licitației.

Principalul reproș privește însăși logica achiziției: se comandă un studiu pentru a verifica fezabilitatea unei investiții, dar condițiile contractuale ar putea favoriza din start concluzia că investiția trebuie realizată.

Potrivit activistului, contractul nu se limitează la reactualizarea studiului de fezabilitate, ci include și servicii care țin de etape ulterioare: documentații tehnice, activități cadastrale, evaluări pentru exproprieri și alte operațiuni necesare continuării proiectului.

Dejeu susține că această structură ar putea afecta independența prestatorului. Dacă studiul ar concluziona că proiectul nu este fezabil, unele dintre activitățile ulterioare nu s-ar mai justifica, iar prestatorul ar pierde o parte importantă din valoarea contractului.

În schimb, o concluzie favorabilă ar permite continuarea lucrărilor contractate și încasarea sumelor aferente.

Activistul ridică astfel o întrebare legitimă: cât de independentă poate fi evaluarea unei investiții dacă firma care o realizează are și un interes economic în continuarea proiectului?

O altă critică privește nedivizarea contractului în loturi. În sesizarea transmisă ulterior Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), Dejeu argumentează că reunirea unor servicii atât de diferite într-un singur contract ar putea limita concurența, dezavantajând firmele specializate exclusiv în studii de fezabilitate.

Surse din mediul universitar au precizat că în condiţiile actuale ale licitaţiei o astfel de instituţie care ar avea competenţe tehnice să studieze fezabilitatea unui proiect în domeniul apelor şi mediului nu ar putea participa la procedura de achiziţie publică întrucât nu are capacitatea de a derula şi celelalte proceduri incluse în pachet.

Chiar şi în forma actuală a documentaţiei, aceasta ar fi trebuit cel puţin separată în loturi, din care primul să fie tocmai reactualizarea SF-ului, menţionează aceleaşi surse.

Călin Dejeu semnalează şi clauze prin care unele plăți sunt condiționate de decizii ce nu depind exclusiv de prestator. Un exemplu este prevederea potrivit căreia 60% dintr-o componentă de plată se decontează după obținerea acordului de mediu. O altă prevedere condiționează 40% dintr-o componentă distinctă de aprobarea hotărârii de Guvern privind exproprierile.

Or, nici emiterea acordului de mediu, nici adoptarea unei hotărâri de Guvern nu pot fi garantate de firma care întocmește documentațiile.
Astfel de prevederi exclud din start, subliniază el, inclusiv companii din străinătate care ar putea oferi expertiză de specialitate, complexă, dar care nu au cum să se angajeze în obţinerea unor documente legislative şi birocratice specifice României.

„Asemenea condiții pot distorsiona concurența și pot descuraja participarea unor operatori economici care nu își permit să își asume riscuri dependente de deciziile autorităților”, subliniază activistul.

În documentația licitației, el identifică și o formulare care i se pare revelatoare: acumularea Vârfu Câmpului este prezentată drept „unica alternativă viabilă” pentru actualul sistem de alimentare cu apă.

Dar dacă soluția este deja stabilită ca fiind singura viabilă, ce libertate reală mai are studiul de fezabilitate să recomande o altă variantă? se întreabă…

Dejeu indică și alte soluții care, în opinia sa, ar trebui analizate: decolmatarea acumulării Bucecea, utilizarea acumulării Rogojești sau captarea apei din surse subterane în apropierea Siretului.

Aceste alternative și avantajele lor necesită, desigur, o evaluare tehnică independentă. Tocmai aceasta este însă una dintre mizele sesizării: ca studiul finanțat din bani publici să poată compara efectiv opțiunile, fără să aibă concluzia stabilită înainte de începerea analizei, insistă activistul.

Suspiciuni privind concurența și un proiect cu miză ecologică

La licitaţie au fost depuse două oferte: din partea Aquaproiect, operator de tip mediu, respectiv de către asocierea Aqua Prociv Proiect (lider) şi Geodesign (subcontractant), operatori mici.

Sesizarea lui Călin Dejeu ridică însă şi o problemă legată de societatea Aquaproiect SA, continuatoarea fostului Institut de Studii şi Proiectări pentru Gospodărirea Apelor, înfiinţat în comunism.

Potrivit unui raport al consultării de piață premergătoare licitației, citat de activist, compania a fost singura societate care a transmis o ofertă pentru estimarea valorii serviciilor.

Dejeu solicită în acest sens verificarea respectării prevederilor europene referitoare la participarea operatorilor economici la pregătirea unei proceduri de achiziție și la măsurile necesare pentru evitarea denaturării concurenței.

Simpla participare la o consultare de piață nu demonstrează, însă, în sine, existența unei ilegalități. Întrebarea poate fi mai degrabă dacă procedura a asigurat condiții egale de concurență pentru toți potențialii ofertanți.

Pe de altă parte, activistul invocă și legătura istorică dintre companie și instituțiile care au proiectat lucrările hidrotehnice în perioada comunistă, exprimând suspiciuni privind independența unei eventuale reevaluări a proiectului.

Totodată, Aquaproiect are în portofoliu numeroase contracte de servicii de proiectare şi studii tehnice – adeseori în asociere cu alte firme – cu ministere, cel al Mediului, în special, respectiv instituţii publice din domeniul apei şi energiei, respectiv autorităţi locale.

Condiţiile expuse în documentaţia licitaţiei ar putea favoriza o astfel de companie, reiese din discuţia cu activistul. Aprofundarea unei astfel de presupuneri / suspiciuni nu face însă obiectul articolului de faţă, unul cu tentă de pamflet, care are în centru absurdul unui parcurs birocratic al unui cetăţean care încearcă să sesizeze instituţiile despre posibile nereguli, sau cel puţin neconcordanţe într-o licitaţie, cu bani publici.

Dincolo de aspectele economice, Dejeu avertizează și asupra impactului ecologic al investiției.

În sesizarea către ANAP, el susține că proiectul ar presupune afectarea unei suprafețe de aproximativ 90 de hectare de teren forestier din situl Natura 2000 Pădurea Zamostea-Luncă (situl are în total peste 200 de hectare).

De asemenea, invocă evaluări de mediu care ar identifica efecte negative semnificative asupra unor specii și habitate protejate.

Sunt aspecte care, dacă se confirmă, sporesc importanța unei examinări riguroase a necesității și fezabilității investiției.

Instituția competentă, descoperită pe cont propriu

Cu toate cele enumerate, după un periplu de circa trei luni prin corespondența europeană și românească, Călin Dejeu a reușit să ajungă, pe cont propriu, la instituția căreia îi putea solicita verificarea suspiciunilor privind licitația: ANAP.

Între timp, primise explicații despre limitele competențelor instituționale, fusese îndrumat de la un organism la altul. Aflase şi că o simpă sesizare i-a fost interpretată contestaţie – ceea ce nu a intenţionat niciun moment să depună – şi mai mult, că trebuie să depună aproape 10.000 de euro, sub formă de cauţiune, pentru a fi analizată pe fond.

Rămâne de văzut dacă ANAP, cel puţin, va examina argumentele sale și dacă vreuna dintre suspiciunile privind licitația de 2,4 milioane de lei se va confirma. Deocamdată a primit (doar) un număr de înregistrare.

Precedentele privind răspunsuri concludente, care să lămurească lucrurile, nu sunt neapărat încurajatoare. Într-un caz fără precedent în România, în care o companie bosniacă a acuzat că i-a fost fraudată identitatea privind înscrierea la licitaţia privind un tronson al centurii metropolitane a Clujului (cu un contract de peste 1 miliard de euro, denunţat ulterior) nici autoritatea contractantă – Primăria Cluj-Napoca, nici ANAP, nu au lămurit speţa. Cazul face obiectul unei anchete penale internaţionale.

La scară mult mai mică, experienţa activistului Călin Dejeu ridică o întrebare care depășește achiziţia vizată, în sine: ce șanse are un simplu cetățean să determine verificarea unor posibile nereguli în cheltuirea banilor publici, dacă nici măcar identificarea instituției competente nu este un demers simplu?

În Absurdistan, vigilența civică nu este interzisă. Dar, dacă nimerești la ghișeul nepotrivit, riști să afli că are un preț: 48.000 de lei.