Bursa din Moscova rămâne închisă

Suspendarea tranzacţiilor vine după ce rubla s-a prăbuşit luni cu aproape 30%, în condiţiile în care pieţele au început să evalueze impactul sancţiunilor

De (R.C.)
Bursa din Moscova rămâne închisă

Suspendarea tranzacţiilor vine după ce rubla s-a prăbuşit luni cu aproape 30%, în condiţiile în care pieţele au început să evalueze impactul sancţiunilor

Bursa de Valori de la Moscova nu se va deschide luni, a anunţat Banca Centrală a Rusiei, după ce moneda ţării s-a prăbuşit în urma sancţiunilor occidentale, potrivit CNN.

„Din cauza situaţiei actuale, Banca Rusiei a decis să nu deschidă astăzi o secţiune a pieţei bursiere, o secţiune a pieţei derivatelor şi o secţiune a pieţei derivatelor la Bursa din Moscova”, se arată în comunicatul băncii.

Banca centrală rusă a mai spus că va anunţa orele de deschidere pentru marţi în cursul zilei.

Suspendarea tranzacţiilor vine după ce rubla s-a prăbuşit luni cu aproape 30%, în condiţiile în care pieţele au început să evalueze impactul sancţiunilor impuse de Statele Unite şi aliaţii din NATO Rusiei din cauza invaziei sale în Ucraina.

Potrivit Ziarului Financiar, pe bursa de la Londra companiile ruseşti sunt în picaj: Sbersbank minus 70%, Lukoil minus 47%, Rosneft minus 42%.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. A sărit și la noi peste 7 prețul la pompa. Parca se lăudau cu ceva reduceri la accize.
    In Golf nu se mișcă nimic?

  2. sa deplange, sfanta Rubla,nascatarea de bitcoini,care a decedat datorita lipselor create artificial de nazistii ucrainieni
    Gasiti la Kremlin paturi si apa plata,votca de rationalizata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.