Călin Georgescu, retras sau scos din joc

Nu există democrație pură și nici putere făcută cadou. Drumul spre ele se parcurge mai greu decît pe peretele muntelui.  Te clatină și sufletește. De-aia eroii sunt puțini, iar martirii  se numără pe secole. În cazul nostru, chiar mai rari. Călin Georgescu cedează și  se retrage. Nu știu ce l-a îndoit mai tare. Lucrăturile și hachițele băieților mascați în autorități, înjurăturile și acuzațiile din televiziuni  sau  valurile  zgomotoase de tineri porniți să voteze din căminele studențești? La un semn, toate pot fi produse și declanșate. Există experți în materie. Acționează la ordin. Asta presupune un instrument similar. Nu-l ai, nu te poți opune. Te dovedesc!

Călin Georgescu a crezut în forța de mobilizare a idealului trăit cu înflăcărare maximă. Ca la 1848, ca la Mărășești! În locul rețelei, a instituțiilor, a televiziunilor a folosit cuvîntul rostit pentru trezirea  identității românești, a  vizat  energiile care hrănesc sentimentele patriotice. N-a avut  răspunsuri destule. N-a prea găsit. Nu se mai poartă. Nu mai cresc, nu mai ard. Pe asfaltul caracterelor progresiste nu mai încolțesc credințe. Nu mai înfloresc decît idealuri mici, ca arbuștii pitici din  golurile alpine.

„Aleg să rămân în afara oricărei structuri de partid. Nu fac parte din niciun partid politic, parlamentar sau neparlamentar, și nu sunt afiliat politic în niciun fel. Aleg să îmi păstrez o poziție neutră și echidistantă, fără apartenențe politice. Nu doresc să ocup nicio funcție în statul român în actuala situație. Nu am intenția de a prelua conducerea vreunui partid politic și nu voi da curs unor astfel de propuneri. Nu urmăresc să creez o platformă politică și nu intenționez să înființez un partid”.

Poate că i s-a făcut frică. S-a trezit singur și a înțeles cu ce mașinărie infernală s-a pus și a oferit ce i s-a cerut în schimbul libertății.

Călin Georgescu a fost tocat cu îndemînare. Nu înfrînt. Poate speriat și, cu siguranță, dezamăgit. În loc de solidaritate s-a trezit cu un infern. A fost făcut în toate felurile urîte în care n-a fost. L-au împachetat în ce nu este. Încercînd să se apropie de sufletul oamenilor, a patinat adeseori pe lîngă. La așa tensiune și cuvintele scapă. Nu mai rezistă. Rostirea din vremuri apuse i-a jucat și lui feste. Sunt vremuri în care metafora nu mai prinde nici cînd este strălucitoare.

Cu toate acestea, din multele sale fraze merită reținute cîteva. Iată una:

„Viitorul nu este ceva ce ni se întâmplă, ci ceva care se construiește prin noi, prin alegerile pe care le facem în sufletul nostru. Fiecare suflet alege în fiecare moment, fiecare moment este o alegere între frică, ură, dezbinare, orgoliu sau curaj, comuniune, adevăr, demnitate”.