Campanie MS: Copil vaccinat: copil protejat!

Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai cost-eficiente modalităţi de a salva vieţi şi de a promova sănătatea

De CD M
Campanie MS: Copil vaccinat: copil protejat!

Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai cost-eficiente modalităţi de a salva vieţi şi de a promova sănătatea

Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional pentru Sănătate Publică (INSP) vor derula, în perioada martie-aprilie, Campania naţională de informare, educare şi comunicare „Copil vaccinat: copil protejat!”. Aceasta are scopul de a creşte nivelul de conştientizare cu privire la importanţa vaccinărilor şi de a încuraja părinţii să-şi protejeze copiii împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare.

Astfel, informează INSP, în perioada martie-aprilie 2025, la nivel naţional se vor desfăşura activităţi de promovare a vaccinării, conform calendarului naţional de vaccinare.

„An de an, vaccinarea salvează milioane de vieţi şi protejează milioane de oameni de numeroase boli şi dizabilităţi. Atunci când o parte semnificativă a oamenilor este protejată prin vaccinare de apariţia bolii, apare fenomenul de „imunitate de grup”, iar transmiterea bolii este încetinită, ajungând să fie protejate inclusiv persoanele care nu pot beneficia de vaccinare, de exemplu copiii cu vârste prea mici pentru a primi un anumit vaccin, nou-născuţii, persoane care suferă de anumite afecţiuni pentru care este contraindicată vaccinarea. Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai cost-eficiente modalităţi de a salva vieţi şi de a promova sănătatea şi bunăstarea pe tot parcursul vieţii”, afirmă sursa citată.

Potrivit INSP, obiectivul vaccinărilor incluse în calendarul naţional de vaccinare este de a proteja sănătatea populaţiei împotriva principalelor boli transmisibile care pot fi prevenite prin vaccinare.

Aceste boli sunt: hepatita B, tuberculoza, tetanosul, difteria, tusea convulsivă, poliomielita, infecţiile cu Haemophilus influenzae tip B, infecţiile pneumococice, rujeola, rubeola şi oreionul.

„Deşi vaccinarea are beneficii, ratele de vaccinare rămân sub nivelurile optime în unele comunităţi, ceea ce împiedică instalarea „imunităţii de grup”, arată aceeaşi sursă.

În cadrul campaniei, vor avea loc sesiuni educaţionale, seminare, ateliere de lucru interactive pentru părinţi şi profesionişti din sistemul educaţional, workshop-uri, acţiuni la nivelul comunităţilor vulnerabile prin implicarea asistenţilor medicali comunitari şi mediatorilor sanitari, mobilizarea de voluntari pentru distribuirea materialelor informative şi pentru a răspunde întrebărilor populaţiei.

De asemenea, vor fi pregătite materiale informative care să poată fi postate în mediul online (platforme social media, website-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică, website-urile Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică), iar profesioniştii vor participa la emisiuni de radio sau de televiziune.

Totodată, vor fi realizate parteneriate la nivelul şcolilor pentru desfăşurarea de acţiuni informative cu implicarea părinţilor.

„Vaccinarea este modalitatea sigură, eficientă şi rapidă prin care putem să protejăm copiii împotriva unor boli grave, care pot conduce la decese. Prin vaccinare putem evita episoade de boală ale copiilor, episoade de internare şi chiar decesele produse de boli pentru care există metode de prevenire”, susţin specialiştii.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Alta minciuna- cum e sigur si eficient?!? Mai stiti cand a fost cu COVRIG19 tot la fel de sigur si eficient..Nimic nu e gratis! Client pe viata la farmacie!

  2. Depinde de tipul de vaccin și de locul unde e fabricat. Pana în 2010 vaccinul împotriva tuberculozei (bcg) era făcut la institutul Cantacuzino și era destul de eficient (nu dau cifre). După ce institutul a pierdut gmp (s-a defectat o centrifuga taman în timpul inspecției…) romania a ajuns sa importe pe bani grei vaccin bcg din Danemarca, mai puțin eficient și cu mai multe reacții adverse iar institutul Cantacuzino nu mai e decat un antrepozit. Domnul ministru rafila ar trebui sa dea niște explicații.

  3. daca as avea un copil mic, nu cred ca as mai avea curajul sa-l vaccinez dupa ce s-a explicat ca vaccinul X fiind foarte puternic poate face boala X si sa fii nevoit sa tratezi nounascutul cu antibiotice puternice si apoi sa ramana cu sechele pt viata pt ca ar putea face…apoi noua tehnologie ARN pune mari semne de intrebare asupra ceea ce ar putea contine un vaccin si in ce scop…

  4. Cum bre, copil vaccinat e copil protejat? Ba, voi chiar sunteți plecați cu sorcova!? Poate, „copil vaccinat=copil cobai.dizat”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.