Comisia juridică se va pronunţa asupra cererii DNA de avizare a urmăririi penale a lui Titus Corlăţean marţea viitoare, pe 14 iunie.
„Comisia, la solicitarea Biroului Permanent, a transmis calendarul, adică astăzi s-a deschis dosarul, domnul senator va putea să vină şi senatorii din Comisie vor putea să vină să studieze materialele, urmând ca marţea viitoare să ne pronunţăm prin raport şi să transmitem Biroului Permanent pentru a intra în plen”, a declarat senatorul Cătălin Boboc.
Corlăţean a mers marţi la Comisia juridică pentru a asista la desigilarea dosarelor trimise de DNA cu solicitarea de începerea a urmăririi penale pe numele său, urmând să fie audiat și el.
Pe 16 mai, procurorii DNA au cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Titus Corlăţean, pe care îl acuză de abuz în serviciu şi împiedicarea drepturilor electorale în dosarul votului din diaspora de la prezidențiale.
„În contextul organizării alegerilor prezidenţiale din anul 2014, în calitate de ministru al afacerilor externe, Corlăţean Titus, prin încălcarea procedurilor legale şi prin acte de dispoziţie, a organizat discreţionar secţiile de votare din străinătate, obţinând astfel un folos necuvenit pentru candidatul propus şi susţinut de partidul din care făcea şi el parte. Folosul necuvenit pentru altul a constat în limitarea numărului de cetăţeni români care şi-au putut exercita dreptul de vot în străinătate”, se arăta într-un comunicat al DNA.