Capodopere privite cu lupa

Am văzut de curând la Metropolitan Museum expoziţia-studiu, cum o numesc, A New Look at Van Eyck Masterpiece.

Sunt expuse cele două picturi Crucifixion și The Last Judgement (1440-1441) de Van Eyck şi atelierul lui.

Dr. Maryan Ainsworth, curator la departamentul de pictură europeană, a conceput această expoziţie împreună cu departamentul de conservare a picturilor de la Met. Ramele în care erau ţinute picturile au fost restaurate, curăţate de adaosuri de culoare şi supuse unor analize şi proceduri tehnice din dorinţa de a da un răspuns întrebărilor care s-au pus mereu cu privire la prezenţa celor două picturi într-un diptic sau triptic, expunerea lor într-un tabernacul, utilizarea lor într-un spaţiu liturgic mai mare sau al devoţiunii private. S-au găsit pe rame inscripţiile Chaos Magnum şi Umbra mortis, în latină, sintagme din Vechiul Testament, din Patimile şi Deuteronomul, a cincea carte a lui Moise.

Povestea desenului de la muzeul din Rotterdam

Gravură achiziţionată de Muzeul Boijmans Van Beuningen

În expoziţie a fost adus şi desenul Crucificării, achiziţionat de Museum Boijmans Van Beuningen din Rotterdam, atribuit lui Jan van Eyck (cca 1390-1441). E vorba de desenul cât o coală A4, cumpărat în Slochteren, unde s-a vândut, în aprilie 1971, ultima casă-conac din Groningen, cu toate lucrurile din ea, la o licitaţie care a trezit interesul multor amatori de antichităţi. Wim A. Hofman (1915-2002), un psihiatru colecţionar de argintărie, interesat de desene, monede şi cărţi vechi, a dat o raită prin conacul pus în vânzare, cercetând lista cu obiectele ce urmau să intre în licitaţie. Privirea i-a fost atrasă de un desen înrămat care atârna pe peretele holului de la intrare şi care părea mai degrabă un desen tipărit. Dar putea fi şi un desen original, vechi, aşa cum se mai puteau vedea prin Ţările de Jos, unde mai existau vreo şapte sute de desene, făcute înainte de anul 1500. Vim A. Hofman venise însoţit de un prieten care era tipograf şi descoperise, fericit, sub lupa măritoare, că desenul nu era o reproducere. Apoi, ajuns acasă, scosese din ramă desenul care semăna cu… pictura Crucifixion a lui Van Eyck, aflată la Metropolitan Museum. În spatele desenului original, Vim A. Hofman a descoperit două inscripţii uluitoare. În partea de sus era scris Huybrecht van Eyck iar, în partea de jos, altă mână notase Van Eyck/Inventor of Oil Paint. Cele două inscripţii confirmau impresia lui Hofman că ar fi fost vorba de un desen făcut de Hubert, fratele lui Van Eyck, ori chiar de Jan Van Eyck sau de asistenţi din atelierul celebrului pictor.

Lucas Cranach, Sfântul Mauritius

Hofman şi-a petrecut mai bine de trei decenii din viaţă ca să dovedească legătura dintre acest desen şi atelierul lui Van Eyck şi să cerceteze relaţia existentă între desenul pe care-l data în secolul XV şi splendida pictură a lui Van Eyck The Crucifixion, aflată la Metropolitan Museum. A scris zeci de pagini, o carte care nu s-a publicat despre acest desen, a studiat arhive, a vizitat muzee, a făcut o întreagă cercetare comparatistă a artei şi tehnicilor desenului de Ev Mediu şi început al Renaşterii nordice. Hofman a trimis fotografii ale desenului unor muzee şi curatori specialişti, vreo doi-trei chiar au văzut desenul original, dar concluziile au rămas suspendate într-un hăţiş de aproximaţii şi incertitudini.

Petrus Christus, Saint Eligius in His Workshop

După moartea lui, fiii şi moştenitorii, Rene, Rutger şi Titus Hofman, au dus desenul la Museum Boijmans Van Beuningen din Rotterdam, unde un grup de experţi au studiat, din varii unghiuri de cercetare şi expertiză cu tehnici moderne această lucrare, scriind rezultatele şi concluziile lor, în analize complexe, uneori aride, care au fost reunite într-o carte pe care mi-am cumpărat-o. Are un titlu deloc atrăgător sau comestibil, tare preţios, “o Răstignire eyckiană”… An Eyckian Crucifixion Explored / Ten Essays on a Drawing. Zece eseuri despre un desen, asta da tur de forţă, profesionalism, entuziasm şi mobilizare din partea directorului Sjarel Ex de la Museum Boijmans Van Beuningen din Rotterdam. E drept că muzeul nu putea achiziţiona un desen fără o expertiză.

Expoziţii-studiu, dincolo de bulimia privirii

Petrus Christus – The Last Judgement

Povestesc mai pe larg despre acest mecanism al expoziţiilor, concepute ca studii comparative, colaborarea a două sau mai multe muzee, oferind publicului accesul la cercetări de ultimă oră, pentru că mi se pare benefic şi un dialog mai tehnic, mai specializat cu privitorii operelor de artă. În definitiv ce vedem din ceea ce privim? Ce înţelegem din ceea ce vedem sau observăm? Cu ce rămânem din toată această bulimie a privirii din muzeele de artă? Pe ce podium urcăm după cursă contra obstacole cu ghidul şi harta unui muzeu, la subţioară? Să vedem sau să bifăm cât mai multe muzee şi expoziţii? Să ţinem prelegeri despre pictură sau să povestim hilar, cu voce tare, naraţiunea din tablouri, ceea ce pe mine mă scoate din minţi, atunci când povestitorul e proţăpit chiar lângă mine şi turuie întruna. Intervenţiile de la Simpozionul iniţiat de Museum Boijmans Van Beuningen din Rotterdam s-au tipărit apoi în cartea celor zece eseuri despre Crucificarea pictată de Jan Van Eyck şi desenul Crucificării, cumpărat la o licitaţie de psihiatrul Vim A. Hofman, ai cărui moştenitori îl vor vinde muzeului din Rotterdam. Complicata investigare şi expertizare a unei lucrări a fost întâmpinată, la început, peste patru decenii, cu atâta scepticism. Părea imposibilă descoperirea unui nou desen legat de atelierul lui Van Eyck, în condiţiile în care erau cunoscute, în primul deceniu al secolului XXI doar douăzeci de picturi şi un singur desen de Van Eyck, în lume. Am citit cartea celor zece eseuri cu un amestec contradictoriu de stări, cu o răbdare greu de ţinut în strună, căutând concluzii limpezi şi formulări cu privire la autor, data creaţiei, rostul şi rolul acestui desen. Muzeul a cumpărat desenul. Dar dacă reiau întrebarea pe care şi-o pun, în Introducerea cărţii, Friso Lammertse, curator din 1992, la Museum Boijmans Van Beuningen, în departamentul de pictură veche şi sculptură, şi Albert J. Elen, Senior Curator la departamentul desene şi tipărituri, de la acelaşi muzeu, mă gândesc şi eu: „Ce a achiziţionat, de fapt, muzeul din Rotterdam?”. Participanţii la simpozion nu au ajuns la un consens în ce priveşte atribuirea desenului, datarea lui şi funcţia lui de lucrare în sine, suport al unei picturi pierdute, desen pentru o gravură, copie făcută în anii 1480-1490. Achiziţia este considerată drept excepţională şi s-a bucurat de un suport considerabil. Colecţia de desene ale unor mari maeştri s-a îmbogăţit cu o lucrare rarissimă, adăugându-se conecţii noi între Jan van Eyck şi Petrus Christus, prezent şi el în expoziţia-studiu de la Metropolitan Museum pe care urmează s-o văd a treia oară, ca să înţeleg poate mai bine lucruri pe care le-am citit în volumul celor zece eseuri. Există un scenariu apropiat de romanul poliţist, doar finalul rămâne deschis către mai multe… variante. Autorii eseurilor sunt nume de referinţă în domeniu. Maryan W. Ainsworth este curator la Metropolitan Museum, la departamentul de pictură europeană, specialistă în examinarea tehnică a picturii şi în pictura timpurie olandeză, germană şi franceză. Prima oară desenul achiziţionat de Museum Bojimans Van Beuningen din Rotterdam a fost prezentat într-o expoziţie intitulată The Road to Van Eyck, în 2012, după patru decenii de la găsirea lui. Dar până să se ajungă la această împlinire, aş putea vorbi despre drumul către Damasc/ The pe care l-au străbătut găsitorul desenului şi cercetătorii, spre a se încredinţa şi a crede că acest desen a fost făcut în atelierul lui Van Eyck…

Andrea del Sarto, The Holly Family with the Young Saint John the Baptist

Expoziţia dedicată unei înţelegeri mai profunde a picturii lui Van Eyck s-a deschis pe 25 ianuarie anul acesta… Se închide pe 24 aprilie. Această expoziţie mică face valuri mari în curiozitatea şi pasiunea pe care le aprinde în mine. Mă joc şi nu mă joc cu vorbele. Prin aceste expoziţii mici, cu detalii şi informaţii despre tehnică, ateliere etc., am reuşit să mă apropii de Andrea del Sarto şi mă uit poate mai atent, mai în cunoştinţă de cauză la Holy Family with the Young Saint John the Baptist, expoziţia din octombrie 2015.

Sau am privit excepţionala pictură a lui Cranach, creată în anii 1500-1520, reprezentându-l pe Sfântul Mauritius, Sfânt de culoare, îmbrăcat în armură şi purtând o imensă pălărie de pene, exotic-decorativă, o expoziţie curatoriată de Maryan Ainsworth, care a putut fi văzută din mai până în iulie 2015. Ce fotografie minunată înfăţişând-o pe Maryan, cu părul ei ondulat, grizonat, cu faţa ei luminoasă şi ochelarii, ca o podoabă a studioasei şi super-inteligentei doamne curator de la departamentul de pictură europeană de la Met. E ca un fel de şoarece de picturi, eu fiind un şoricel de picturi şi probabil un şoarece de bibliotecă. Saint Maurice de Cranach sau portretele familiei Altamira pictate de Goya, în expoziţia care a fost deschisă la Met, între 22 aprilie -3 august 2014.

Petrus Christus

Mă uit din nou la ramelele celor două picturi, decorate cu texte biblice, cu litere caligrafiate în relief, într-un strat de ipsos cu amestec de alb de plumb, cu scrisul pictat cu negru şi alb, apoi aurit, tehnica folosită fiind numită pastiglia. E o tehnică menită să înlocuiască sculptura în lemn şi să dea impresia existenţei acesteia. Şi povestea ramelor e o poveste în această expoziţie care ilustrează în ce mod au putut fi în ţinute cele două picturi, fie într-o firidă cu coloane, sau ca tabernaclu, într-o nişă având elemente arhitecturale decorative precum reprezentarea lui Christ în partea superioară. Există şi o cronologie a proprietarilor celor două picturi, considerate de unii cercetători şi ca voleuri ale unui triptic, din care a dispărut o a treia pictură. Cele două picturi sunt descrise în inventarul de la 1641 lui Ramiro Nunez Felipez de Guzman (1600-1668), duce de Medina de las Torres şi vicerege spaniol de Neapole, şi al celei de-a doua soţii cu care s-a căsătorit, Anna Caraffa della Stadera, Principesă de Stigliano. Apoi se mai ştie că un ambasador rus, prinţul Dimitrii Pavlovici Tatischeff, vinde picturile Țarului Nicolae şi Ermitajului. Metropolitan Museum cumpără lucrările în 1933 de la celebra galerie Knoedler. Expoziţia mai cuprinde diverse obiecte de artă religioasă, picturi ale Crucificării, din colecţiile muzeului, care dezvăluie inovaţiile stilistice, schimbările ce ţin de perspectivă, de abordarea personajelor şi peisajului, de-a lungul a trei secole de artă religioasă europeană (XIV-XVI).

Jan van Eyck – Diptych left panel

Dintre cele mai vechi, The Crucifixion de Pietro Lorenzetti (1280-1348) e o pictură cu tempera şi fundalul cu foiţă de aur, pe lemn, ce dezvoltă un dramatic contrast între şuvoiul de sânge ce ţâşneşte din rana de la piept a lui Christ şi foiţa de aur ce acoperă fundalul, în care nu e nici o urmă de peisaj. Sângele lui Christos, simbolul suferinţei şi martiriului, se reduce la opulenţa decorativului din veşmintele roşii, drapate, pe care le poartă privitorii. Crucificarea pictată de de Fra Angelico, la 1420-1423, o splendidă tempera pe lemn cu fundal de aur, peisajul urmând să apară abia în pictura lui Van Eyck. Doar Christ e reprezentat pe cruce, pe fundalul unui cer de aur pe care zboară un roi de îngeri. Din braţele lui Christ picură sânge. Crucea martirului e înconjurată de soldaţi romani, care privesc scena stând călare pe cai. La picioarele crucii, e pictată Sfânta Fecioară, care şi-a pierdut cunoştinţa. E pictată şi suliţa care are la vârf acel burete muiat în oţet din atâtea reprezentări care redau integral scenariul şi personajele, conform tradiţiei. Fra Angelico adânceşte polarizarea dintre cer şi pământ, dintre serafic şi teluric, dintre sublim şi sacrilegiu.

Gravura Crucifixion de maestrul IAM din Zwolle

Apoi, mă concentrez pe obiecte. O sculptură miniaturală, în lemn de merişor (boxwood), a fost tăiată în jumătatea unei sfere de lemn preţios. E cât un ceas de mână modern, bărbătesc. Sculptorul reprezintă în volumetrii fine, ca pistilul de crin, Răstignirea, cu o mulţime de elemente din pictura lui Van Eyck, The Crucifixion. Volumetrii minuscule, o multiplă comprimare şi stăpânire a calculului infinitezimal. Există cărţi şi albume dedicate sculpturilor în fildeş şi lemn de merişor, la o scală, unde e nevoie de lupă. Lemnul de merişor a fost folosit în sculpturile miniaturale. Din lemn de merişor se lucrează mătăniile de rosariu. Există o tradiţie a acestui gen de sculpturi foarte preţuite. O cutie de lemn, datată 1490-1525, reprezintă Crucificarea, Dipticul din fildeş, alăturând Crucifixion şi Lamentation, e datat 1400-1450. A fost dăruit muzeului Metropolitan de J. Pierpont Morgan, marele bancher şi filantrop graţie căruia există Morgan Library and Museum, pe Madison Avenue.

Muzeul Boijmans van Beuningen din Rotterdam

Arta sculpturii în fildeş, cu pletora de detalii şi fineţea lucrăturii ce-ţi taie respiraţia, a trecut din Franţa în Țările de Jos. Meşterul care a realizat Tripticul din Orleans, activ în secolele 15-16, care a făurit o splendidă pictură cu email, pe suport de cupru, parţial aurit, o memorabilă reprezentare a temei The Last Judgement. Tripticul meşterului din Orleans, datat cca 1500, face parte din colecţia Robert Lehman, de la Metropolitan Museum. Prezenţa tripticului în expoziţia dedicată unei noi înţelegeri a creaţiei lui Van Eyck ne sugerează în ce mod putem cerceta circulaţia modelelor, felul în care un artist foloseşte emailul, inspirat de picturile de la mijlocul secolului al XV-lea. La sunetul trompetelor, la care cântă îngerii ce-i înconjoară pe Christ, pe Sfânta Fecioară şi pe Sfântul Ioan Botezătorul, sufletele ies din morminte. Cele curate, nevinovate îl urmează pe Sfântul Petru, în Rai, cele păcătoase, condamnate, sunt înghiţite de gura căscată a Iadului.

Pietro Lorenzetti, The Crucifixion

Expoziţia de la Met este pusă sub semnul unui text citat din scrierile filosofului şi teologului Pseudo-Bonaventura, ales din Meditationes Vitae Christi sau Meditationes de Vita Christi. ”Nu trebuie să crezi că toate lucrurile spuse sau făcute de El, la care noi medităm, le cunoaştem din scrieri.Trebuie să vă spun că lucurile s-au petrecut graţie credinţei în imaginaţie şi în diversele interpretări ale minţii”. Interpretarea şi imaginaţia şi-au aflat un suport incomparabil în artele vizuale. Privesc dipticuri de fildeş, manuscrise cu enluminuri, arta de bijutier a tripticului emailat. Privesc aversul şi reversul portretului-medalie al lui Ioan al VIII-lea Paleologul şi portretul-medalie al lui Gianfrancesco Gonzaga, ambele create de Pisanello. Cele două portrete afişează o neascunsă mândrie de sine şi poartă pălării superbe, conform rangului şi modei din epocă. Uluitor este să descoperim aceste chipuri şi pălăriile lor în pictura Crucifixion de Van Eyck… pe creştetul unuia din cavalerii ce cască gura la martiriul de pe Dealul Golgotei, ori în în profilul unui personaj din mulţime. Amestecul de naraţiune din Evanghelii cu realitatea de Ev Mediu înaintând în Renaştere e bine evidenţiat de aceste exemple, în spiritul meditaţiilor lui Pseudo-Bonaventura.

Petrus Christus pe urmele lui Jan van Eyck

The Crucifixion din Grimany Breviary

Apoi stau şi privesc îndelung trei picturi de Petrus Christus. The Last Judgement, pictură de la 1452, aflată la Gemaldegalerie în Berlin, apare în fotografia originalului de la Berlin. Privesc şi The Annonciation, pictată tot în 1452. Compar perspectiva şi prezenţa peisajului, o compoziţie geometrică mai apăsată la Petrus Christus, lucru vizibil şi în Nativity, pictura de la 1460, care se află la National Gallery of Art de la Washington. The Last Judgement, reprezentată în expoziţie printr-o fotografie, demonstrează influenţa exercitată de pictura lui Van Eyck, The Last Judgement, asupra picturii lui Petrus Christus.Van Eyck şi-a terminat Judecata de Apoi cu mai bine de un deceniu înainte de pictura lui Petrus Christus.Amprenta lui Van Eyck şi a atelierului lui sunt indiscutabile. Inclusiv în felul în care sunt semnate şi datate picturile lui Petrus Christus, in pastiglia, după exemplul luat de la Van Eyck. Analize recente au adâncit aceste observaţii aflate la îndemâna ochiului liber, the naked eye, ori cercetând tehnica desenului, la infraroşu, de sub straturile de pictură. Concomitent, cercetarea a adus în lumină şi alte caracteristici prezente în pictura lui Petrus Christus, datorate influenţei lui Dirk Bouts, Robert Campin, Roger van der Weyden, picturii lui Giovanni Bellini şi Antonello da Messina, la rândul lor influenţaţi de pictura olandeză.

În cele zece eseuri ale volumului am găsit mai multe trimiteri la tehnici asemănătoare, la preluarea perspectivei lineare, dovada unui creuzet comun pictorilor europeni, dar şi a unor individualizări remarcabile.

Pisanello

Moartea cu craniul şi găvanele ochilor adânci, cu braţele lungi de schelet, deschise într-un arc de cerc, precum aripile unei păsări de pradă, adună mulţimea muritorilor… Îmbrăţişarea morţii e preluată după Judecata de Apoi a lui Van Eyck. Se crede că Petrus Christus a folosit atelierul lui Van Eyck după moartea acestuia, în 1441. A fost socotit multă vreme elevul şi succesorul lui Van Eyck. Şi-ar fi cumpărat cetăţenia în Bruges, în 1444, la trei ani după decesul lui Van Eyck. Şi în cazul lui Petrus Christus, rămâne problema atribuirii unor lucrări. Multe atribuiri au fost infirmate, retrase. Ştiu sigur că prima lucrare a lui Petrus Christus pe care i-am văzut-o de mult a fost St. Eligius in His Workshop, care se află la Metropolitan Museum of Art. Doi tineri vin să comande la bijutier verighetele pe măsură. În colţul de jos al picturii, în dreapta, o altă pereche, reflectată sau pictată într-o oglinda ovală reală sau într-o ramă a artei. În spatele lor în fundal, lipite una de alta, casele înguste, cu câteva etaje şi acoperişurile lor ţuguiate, olandeze. Un exemplu mult comentat de mise en abime.

Drumul cărţilor, linia desenului, punctul privirii

The Crucifixion in Turin Milano Hours

Mă întorc la desenul Crucificării achiziţionat de Museum Bojimans Van Beuningen din Rotterdam. Am tot privit cu lupa pictura Crucificării atribuită lui Van Eyck şi atelierului său şi am început să văd bobiţe de mercur argintii cum alunecă de-a lungul liniei de contur între personaje, stâncile din peisaj, crupa cailor, pliseul veşmintelor, rana sângerândă. Ameţesc. După operaţie, nu am voie să întind rufe, să privesc în sus, cu capul dat pe spate, la cleştii cu care se prind pe sârmă rufele la uscat. Or, ceea ce fac privind aceste picturi de 26×52 cm cu lupa în mână nu e departe de ceea ce mi s-a recomandat să nu fac. Dar nu mă pot opri să privesc atâtea chipuri expresive, atâtea veşminte, şi scene de grup în interiorul mulţimii, amestecul acesta de compasiune şi curiozitate, de suferinţă şi nepăsare, de umanitate şi bestialitate, puterea pictorului de a surprinde martiriul, dar şi materialitatea fiziologică a vieţii, un cal se balegă, altul urinează, pe cele trei cruci sunt răstigniţi Hristos şi alături de el cei doi tâlhari, iar Longinus se chinuie să înfigă suliţa în rana Domnului, el orbul vrea să vadă dacă Dumnezeu a murit.

Desenele olandezilor aveau şi un rol de studiu şi erau copiate artizanal ca să-ţi faci mâna cum se spune. Sau pregăteau terenul pentru pictura în ulei ce urma să le acopere. Sau erau destinate pentru multiplicarea prin gravuri, crearea unor sculpturi, medalii, lucrări decorative. Sau erau mostre şi modele folosite în atelierele de pictură etc.

Fritz Koreny, curator mai multe decenii la departamentul de desene germane la Albertina şi profesor la Viena, un cercetător al operei lui Bosch şi cronologiei lucrărilor sale, ale atelierului Bosch, nu se referă în introducerea sa la volumul Early Netherlandish Drawings from Jan Van Eyck to Hieronymus Bosch la desenul făcut de dragul desenului în sine. Stephanie Buck observă această omisiune.

Pornind de la nuditatea lui Christ pe cruce

The Crucifixion de pictorul Lieven van Lathem (1430-1493)

Exerciţiile de copiere şi originalitatea trebuie discutate nuanţat şi diferit, în funcţie de secol. Crucificarea de la Rotterdam a fost copia unui desen al unei picturi dispărute şi în acelaşi timp este parţial copia Crucificării de la Metropolitan Museum, cu evidente deosebiri. Conform lui Messling, desenul a fost făcut după pictura Răstignirii. Caut diferenţele. Cea mai puternică ţine de reprezentarea lui Christ pe cruce, expunerea trupului lui total gol, ceea ce accentuează umilirea sa şi expunerea la umilinţă. Apoi privirea descoperă o uşoară izolare, o insulă narativă, cu un puternic unghi de fugă între scena Fecioarei care îşi pierde cunoştinţa şi este susţinută, în vreme ce Fiul ei răstignit şi părăsit nu mai are parte câteva clipe de veghea, compasiunea şi rugăciunea Maicii Lui. Exerciţiile comparative conduc la concluzia că reprezentarea lui Christ gol pe cruce e mai frecventă în pictura italiană. Trupul gol, lipsit şi de pânza de pe şale, apare de regulă în scenele ce redau coborârea de pe cruce şi punerea în mormânt. Nudităţii lui Christ îi corespunde şi promisiunea credinciosului de a-l urma, necondiţionat: „nudus nudum Christum sequi”.

Desenul Crucificării de la Rotterdam este impresionant prin numărul de personaje ale compoziţiei, cincizeci de chipuri şi expresii care umplu scena şi peisajul calvarului, desenat cu goldpoint şi cu silverpoint şi cu cerneală, cu un finisaj uluitor. Când o operă e o copie, realizată cu un desăvârşit meşteşug, ea exprimă şi admiraţia necondiţionată faţă de modelul preluat. Desenul de la Rotterdam are o formă mai pătrată, în comparaţie cu pictura Crucificării de la New York, unde alungirea şi îngustarea suprafeţei pictate, ca de tunel vertical, au eliminat abordarea convenţională. Regăsim personajele şi chiar organizarea grupurilor de călăreţi, a femeilor îndurerate, a poziţiilor sau unghiurilor din care sunt văzute personajele. Diferă aranjarea în interiorul compoziţiei. Dar se amplifică două tensiuni, într-un mod unic. Privirea urcă o scară, trăieşte revelaţia ascensiunii. Ascensiunea revelaţiei. În acelaşi timp, imaginea are adâncime. Înălţarea semnificaţiilor este mai importantă decât înjosirea. Studii minuţioase au semnalat diferenţele, inclusiv stilistice, relaţia dintre lucrările atribuite atelierului lui Van Eyck şi miniaturile produse pentru manuscrisul cu enluminuri Turin-Milan Hours, unde Christ e reprezentat singur pe cruce şi cu trupul gol. În spatele lui Christ răstignit se deschide peisajul unui oraş căruia suferinţa martiriului va să-i asigure splendoarea înfloririi credinţei şi civilizaţiei. Arbitrariului şi crimei le sunt opuse arhitectura desăvârşirii. Manuscrisul cu enlumnuri şi miniaturi Turin Milan Hours a fost comandat de ducele Jean du Berry, cel mai pasionat iniţiator şi deţinător de manuscrise cu enluminuri al vremii. Atribuirea acestor miniaturi, a scenelor pe care le reprezintă a fost şi rămâne o acţiune sinuoasă, e vorba de unul din fraţii Van Eyck, ori de lucrări ce ţin de juvenilia lui Van Eyck. În fine, sunt identificate mai multe mâini, mâna H ar aparţine lui Van Eyck, mâna G, fratelui său, dar atribuirile sunt mai apoi răsturnate. Mâinile I-K aparţin unor asistenţi ai atelierului Van Eyck. E bine de ştiut că fratele artistului Jan van Eyck, care se numea Hubert şi căruia i-a fost atribuit de unii comentatori desenul de la Rotterdam, a murit în 1421… În plus, focul, izbucnit în 1904 a distrus o parte a manuscrisului de la Torino/ The Turin Hours. Noroc că istoricul de artă Paul Durrieu publicase, în 1902, monografia lui despre manuscrisul Turin Milan Hours, însoţită de fotografii. Afirmase că e vorba de un singur volum, şi nu de două volume distincte, unul pentru Torino şi altul pentru Milano. Atribuise desenele, enluminurile, miniaturile fraţilor Jan van Eyck. Operaţiile de identificare şi atribuire sunt reluate de-a lungul timpului, mai ales când e vorba de atribuiri potenţiale. Ochiul caută deosebirea dintre reprezentările mai dinamic narative şi cele mai statice.

De la Van Eyck la manuscrisele cu enluminuri şi miniaturi

Dr. Maryan Ainsworth

Urmaşii lui Van Eyck, care au desenat şi pictat cu tempera pe pergament miniaturi, precum aceea a Rugăciunii Călătorului sau a Loviturii de lance, aflate la Biblioteca Universitară din Torino, au preluat scene din pictura şi desenul Crucificării, atribuite lui Van Eyck şi atelierului său, asemeni unui stop cadru ce dilată o semnificaţie sau aduce în prim-plan o anume rugăciune sau un anume act de devoţiune. Guido Messling, un cunoscut specialist în domeniu, a semnalat legătura dintre motivele crucificării, aşa cum apar la Van Eyck şi manuscrisele flamande cu enluminuri. S-au făcut trimiteri la miniaturile pictorului Lieven van Lathem (1430-1493), la cele prezente în cărţile de rugăciuni ale lui Philip the Good, Philip cel Bun şi ale fiului său Charles the Bold, Temerarul, ultimul Duce de Burgundia din ramura Valois, cel căruia pictorul Rogier van der Weyden i-a pictat un portret purtând colanul Ordinului Lâna de Aur.

În 1435, Philip the Good, duce de Burgundia, scria despre Van Eyck, care era pictorul curţii sale, că „nu are egal prin arta ştiinţa lui”.

Tiparele şi prototipul Van Eyck par a se regăsi cel mai concludent în Crucificarea din Codexul Grimani, atribuită unui pictor care lucra pentru James IV al Scoţiei, probabil Gerard van Horenbout. Codexul Grimani, care era proprietatea cardinalului Domenico Grimani, conţine admirabile reprezentări ale lunilor anului, scene cu muncile campestre, peisaje şi scene din viaţa localnicilor, miniaturi din vieţile sfinţilor. Trebuie văzut în ce mod Judecata de Apoi şi Răstignirea lui Van Eyck au influenţat arta miniaturii, după cum este interesant de văzut influenţa artei miniaturilor în pictură. În expoziţie poate fi văzută The Last Judgement din aşa-numitul The Rouen Breviary, de la 1412, folosit de franciscanii din Rouen. Expoziţia mai prezintă şi The Last Judgement, o miniatură, aflată în Book of Hours, sau Walters Manuscript, de la Walters Art Gallery din Baltimore, un admirabil exemplu de carte de rugăciune care conţine douăzeci şi şapte de miniaturi şi douăzeci şi două de iniţiale împodobite cu figuri, plus o mulţime de detalii decorative în tradiţia creată de Masters of the Gold Scrolls şi de tradiţia generată de arta peisajului la Van Eyck. Scenele Patimilor lui Christ ocupă pagina întreagă şi fac pereche cu scenele mai mici din Hours of the Virgin. Miniatura Crucifixion e inclusă într-un splendid chenar floral, mai bogat, desenat cu ghirlande de flori, muguri şi frunze, pe două laturi ale paginii. În afară de Christ răstignit pe cruce, în scenă mai apar doar alte patru personaje, iar fundalul e reprezentat de un peisaj de coline şi dealuri verzi, în care chiar şi Muntele Golgotei nu-şi mai arată stâncile şi pământul arid. Apar Fecioara şi, probabil, Sfântul Ioan Botezătorul. Bogăţia detaliilor şi ideea mulţimii care priveşte sunt înlocuite de apelul la sugestie şi sinteză. Alte imagini cu mâinile şi picioarele Celui răstignit, străpunse de piroane, sunt incluse în manuscris sub forma unor miniaturi şi mai mici, ca nişte timbre, înconjurate de mozaicuri geometrice, parte dintr-o tradiţie ce impune relicvele şi moaştele, adoraţia şi pelerinajul, centrate pe funcţiile taumaturgice şi devoţiunea faţă de pars pro toto.

Este expusă şi gravura Crucifixion, care conţine o mulţime de personaje în mişcare, într-o agitaţie vivace, în postură colocvială. Cercetătorii afirmă că maestrul IAM din Zwolle ar fi copiat desenul Crucificării, achiziţionat de Muzeul din Rotterdam. În sensul aglomerării de personaje, iată, apare şi un câine, în prim-plan, în vecinătatea Fecioarei, care e cu spatele spre cei trei răstigniţi, într-un moment de colaps, căci nu mai suportă să vadă ceea ce privitorii ca la teatru ai martiriului comentează în fel şi chip. Artistul din Zwolle are un dar cinematografic de a reprezenta scenele aglomerate, harul incontestabil al marilor maeştri olandezi. Unele chipuri şi scene alunecă spre grotesc, spre universul lui Hieronymous Bosch, spre naturalism, pitoresc, carnavalesc. Strălucitul, cuceritorul şi fudulul maestru IAM din Zwolle a fost un bijutier şi gravor olandez ale cărui lucrări sunt semnate cu iniţialele I.A.M. sau I.A. şi datează din perioada 1470-1490. Între gravurile lui printate pe pergament subţire se numără şi Allegory of Transience of Life, o lucrare din perioada 1480-1490, de la British Museum, pe care am privit-o în vecinătatea picturii The Last Judgement de Van Eyck, din nevoia de a continua periplul privirii cu exerciţiile comparatiste şi de contextualizare de la muzeu. Am căutat ceea ce ţine de tema vanităţilor şi aplecarea spre moralităţi. Am descoperit pictorul şi gravorul moralist din miniaturi.

Există un program internaţional de cercetare şi acces deschis în care e inclusă opera lui Van Eyck, proiectul VERONA, ale cărui acronime provin de la Van Eyck Research in OpeN Access. Expoziţia de la Met şi cercetarea premergătoare se înscriu strălucit în menirea acestui proiect.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.