Ziua și amenda

Cartelul notarilor din nord

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 2.810.243 de lei (aproximativ 600.000 de euro) Camera Notarilor Publici Suceava și 72 de notari publici din Suceava şi Botoşani, membri ai acestei organizaţii.

Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigației, declanşate în mai 2015, având ca obiect încălcarea regulilor de concurenţă de către Camera Notarilor Publici Suceava şi membrii acesteia prin stabilirea unei grile de onorarii minimale având valori mai ridicate decât onorariile minimale aprobate prin ordin al Ministrului Justiţiei. Astfel, notarii publici din județele Suceava și Botoșani au realizat tabele cu onorariile minimale stabilite pentru cele mai importante acte și proceduri notariale, diferenţiate pentru fiecare dintre judeţele Suceava şi Botoşani.

Punerea în aplicare a onorariilor minimale a fost facilitată de către Camera Notarilor Publici Suceava, care a distribuit tabelele cu onorarii minimale către notarii activi, în special prin e-mail, dar și direct, în cadrul unor reuniuni special convocate. De asemenea, ele au fost afișate pe website-ul Camerei Notarilor Publici Suceava şi transpuse într-o aplicaţie informatică. Ca urmare, în județele Suceava și Botoșani, onorariile minimale au fost puse în practică de toți notarii publici, intrați în profesie anterior declanșării investigației, cu excepția unuia care s-a delimitat public de această practică ilegală (după punerea în aplicare). De asemenea, un notar public a recunoscut participarea la înţelegere şi a beneficiat de o reducere a amenzii cu 15% din nivelul de bază.

La finele anului 2017, Consiliul Concurenţei a finalizat o altă investigaţie privind posibile practici anticoncurenţiale ale Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR), prin acceptarea angajamentelor asumate de această organizaţie. UNNPR s-a angajat că va înlătura restrângerile concurenţiale privind stabilirea onorariilor minime (în limita prevederilor Legii nr. 36/1995), publicitatea individuală, modalitatea de încasare a onorariilor, atragerea clientelei, respectiv racolarea personalului în cadrul birourilor notariale. De asemenea, UNNPR s-a angajat să transmită ministrului Justiţiei propuneri pentru eliminarea limitelor minime ale onorariilor pentru acele proceduri realizate în regim concurenţial şi includerea lor alături de categoriile de servicii notariale pentru care nu sunt stabilite limite minimale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cristian Cretu 866 Articole
Author

2 Comentarii

  1. dacă se scoate minimalul să vezi acum ce de falsuri şi acte fără valoare vor fi dacă se scoate tariful minimal care garantează şi răspunderea concretă a notarilor. va fi ca la judecători, fără răspundere şi fără garanţie sau fără folos . sau ca la spitale unde îţi asigură pachetul de servicii cât vrea spitalul. o să scadă conţinutul serviciilor notariale ca franzela din brutărie care a ajuns cât un corn.

    • „tariful minimal care garantează şi răspunderea concretă a notarilor” – esti sanatos ??? Credeam ca primeaza conduita profesionala si repectarea legilor !!!!!!!! Oricum casta notarilor este ceva de origine mafiota – fac ce vor si nu raspund pentru nimic! A uitasem si sa incaseze onorarii incredibile pentru ce fac.
      SICTIR !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.