“În pericol”
Încă un thriller provocator, scris de Wilbur Smith, pe lângă “Saga Familiei Courtney”, cuprinzând volumele “Festinul leilor”, “Sunetul tunetului”, “Sanctuarul”, “Ţărmul în flăcări”, “Puterea sabiei”, “Furia”, “Vremea morţii” şi “Vulpea aurie”.
“Pentru Hazel Bannock fusese o zi lungă şi solicitantă, dar nu era nimic ce nu putea fi remediat de o baie fierbinte cu spumă. Apoi se spălă pe cap şi îşi aranjă cu uscătorul şuviţele blonde. După aceea se îmbrăcă atent cu o rochie albastră de satin care se potrivea cu ochii ei. Toate bagajele îi fuseseră trimise cu câteva zile în urmă. Setul ei asortat de valize din piele de crocodil fusese despachetat de servitori şi hainele erau proaspăt călcate şi puse în dulapurile de haine din dresingul ei. Se dădu cu puţin parfum Chanel, apoi trecu în camera ei de zi. Hazel îşi umplu un pahar lung cu gheaţă zdrobită şi suc proaspăt de lămâie verde şi adăugă o cantitate mică de vodcă Dovgan. Luă acest pahar cu ea în următoarea cameră, centrul ei privat de comunicaţii. Erau şase ecrane mari cu plasmă pe peretele din faţa ei, astfel încât putea privi simultan preţurile acţiunilor şi cele ale bunurilor la toate bursele principale. În acel moment, Hazel era în mod deosebit interesată de Prix D’Arc de Triomph de la Longchamps, unde îi concurase un cal. Făcu o grimasă de dezgust când văzu că acesta terminase pe un dezamăgitor loc trei. Asta îi confirmă decizia de a concedia antrenorul şi de a angaja un tânăr irlandez. Îşi îndreptă atenţia la tenis. Îi plăcea să urmărească efortul tinerelor fete din Rusia şi din estul Europei. Îi aminteau de acele zile când avea 18 ani şi era flămândă de performanţă ca o lupoaică. Se aşeză la computer şi sorbi din băutura care avea gustul unei poţiuni făcute de spiriduşi, în timp ce-şi deschidea e-mail-urile. Le parcurse rapid”.
Hazel Bannock este moştenitoarea Corporaţiei Bannock, una dintre cele mai mari companii producătoare de petrol din lume. În timp ce naviga pe Oceanul Indian, iahtul ei este atacat de piraţii africani musulmani. Hazel nu se afla la bord în momentul acela, dar fiica ei de 19 ani, Cayla, e răpită. În schimbul eliberării ei, piraţii cer uriaşa sumă de 20 de miliarde de dolari. Din considerente politice şi diplomatice, marile puteri nu pot interveni. Când lui Hazel i se prezintă dovezi ale torturilor oribile la care este supusă fiica ei, îl roagă pe Hector Cross să o ajute să o salveze.
Hector este patronul Cross Bow Security, firma angajată pentru a-i asigura serviciile de securitate. Şi este un luptător formidabil. Neavând încotro, Hazel şi Hector se decid să ia legea în propriile mâini.
Un roman captivant al cărui deznodământ îl urmăreşti cu sufletul la gură.
Traducere de Graal Soft.
“Şantajul. E vremea răzbunării”
“Antrenant… Surprinzător… Ingenios”, scria Jeanet Maslin de la “New York Times” despre acest nou roman semnat de maestrul thrillerului juridic, John Grisham.
“Şantajul” este o carte neobişnuită pentru Grisham. De data aceasta nu mai avem de-a face cu o victimă a sistemului aflată în defensivă, ci cu un om care alege să riposteze.
Malcolm Bannister este un avocat obişnuit dintr-un orăşel la fel de obişnuit. Viaţa lui se desfăşoară normal până la intervenţia brutală a Guvernului Jederal. Târât fără voia lui într-un caz răsunător de corupţie, Malcolm îşi pierde familia şi libertatea. Hotărât să se răzbune pe sistemul fără scrupule care i-a distrus viaţa, el aşteaptă să se ivească momentul potrivit pentru a-şi duce planul la capăt.
Când judecătorul federal Raymond Fawcett este găsit mort în subsolul cabanei pe care şi-o construise pe malul lacului, pe care o folosea în weekenduri, cu seiful gol, FBI caută cu disperare o pistă care să-i pună pe urmele criminalului. Nu existau semne de pătrundere prin efracţie, de luptă sau de încăierare, nimic în afara celor două cadavre, ambele cu urme de gloanţe în cap. Judecătorul Fawcett fusese găsit lângă seif, împulşcat de două ori în ceafă, executat în stil mafiot. Celălalt cadavru era al lui Naomi Clari, o femeie divorţată, în vârstă de 34 de ani, mamă a doi copii, recent angajată de judecătorul Fawcett pe post de secretară. Era goală, cu gleznele legate strâns cu bandă izolantă argintie. Fusese împuşcată de două ori în frunte. Seiful era gol, cu uşa deschisă, fără absolut nimic înăuntru. Hoţul îl curăţase apoi îşi executase victimele.
“Dar ce-i trebuia pentru bunurile sale de valoare un asemenea container sigur, din metal şi plumb, unui judecător federal care câştiga 174.000 de dolari pe an? Iată un mister cu care cei de la FBI se văzură confruntaţi de la bun început. La momentul decesului, judecătorul avea 15.000 de dolari într-un cont personal, 60.000 de dolari în certificate de depozit, 31.000 într-un fond de investiţii şi 47.000 de dolari într-un fond mutual. Ce era în seif? Sau, mai bin e zis, ce a dus la uciderea lui? Rudele şi prietenii au mărturisit la anchetă că nu avea pasiuni costisitoare, nu colecţiona monede de aur, diamante rare sau orice altceva ar fi necesitat asemenea măsuri de protecţie. Cabana în munţi era locul perfect ca să omori pe cineva şi să ajungi foarte departe înainte ca fapta să fie descoperită. Cabana nu avea sistem de alarmă şi nici camere de supraveghere. Cu fiecare zi care trecea, şansele de a i se lua urma asasinului scădeau tot mai mult. Fără martori, fără probe de la locul crimei, fără greşeli din partea criminalului, cu numai câteva indicii nefolositoare şi cu foarte puţini suspecţi din dosarele judecătorului, ancheta se împotmolea la fiecare cotitură…”
În lipsa oricăror dovezi, agenţii Guvernului Federal sunt dispuşi să facă orice înţelegere ca să rezove cazul. Iar Malcolm Bannister pare singurul om capabil să-i ajute.
Traducere de Bogdan Olteanu.
“Theodore Boone. Acuzatul”
Un nou roman purtând semnătura lui John Grisham. „Incitant… Aş recomanda această carte oricui îi plac romanele mistery de calitate. Cred că toţi vor fi fermecaţi de Theodore Boone”.
La Editura Rao, de acelaşi autor a mai apărut, “Theodore Boone. Puştiul avocat”. Debordând de suspansul care a făcut din John Grisham numărul 1 pe listele de bestselleruri, la nivel mondial, şi maestru de necontestat al thrillerului juridic, încercările şi reuşitele lui Theodore Boone îi vor ţine pe cititori cu sufletul la gură până la ultima pagină. Când April, cea mai bună prietenă a lui, dispare din dormitorul propriu în miez de noapte, nimeni, nici măcar Theo Boone nu are vreun răspuns pentru acest mister. Cum poliţia nu pare să dea de capăt acestui caz, Theo trebuie să-şi folosească toate cunoştinţele juridice şi talentele de investigator ca să afle adevărul şi s-o apere pe April.
“Răpirea” debutează cu o crimă perfectă. Un martor fără chip. Un singur om ştie întreg adevărul… Şi are numai 13 ani… Orăşelul Strattenburg e plin de avocaţi şi deşi are numai 13 ani, Theo Boone se crede unul dintre ei. Visează să devină un mare avocat, visează la o viaţă în sala de tribunal. Dar Theo se trezeşte la tribunal mult mai repede decât se aştepta, când este târât în mijlocul unui senzaţional proces de crimă. Un ucigaş cu sânge rece e gata să scape nevinovat şi numai Theo ştie adevărul. Miza e mare, dar el nu se va opri până când nu se va face dreptate.
În actualul roman, “Acuzatul”, Theo Boone este învinuit că încalcă legea. În vreme ce tot oraşul Strattenburg aşteaptă noul proces al suspectului de crimă Pete Duffy, puştiul începe să aibă probleme. Conform poliţiei şi procurorilor, domnul Duffy îşi sugrumase soţia în locuinţa lor încântătoare. Acesta este cel de al doilea proces al său. Cu patru luni în urmă, primul proces se încheiase subit, când judecătorul Henry Gantry decisese că nu ar fi fost corect să continue. Şi aceasta pentru că Pete Duffy avea bani şi avocaţi buni, fusese lăsat liber ca pasărea cerului, fusese văzut prin oraş, luând masa la restaurantul său preferat, jucând golf. A avut loc un jaf, iar Theo e acuzat. Dovezile se strâng împotriva lui, aşa că va face tot ce-i stă în putinţă să îşi demonstreze nevinovăţia, chiar dacă aceasta înseamnă să încalce unele reguli.
Despre toate aceste întâmplări curioase şi misterioase, citind volumul “Acuzatul”, veţi afla cum Theodore Boone a ajuns să nu mai fie acuzat.
“Boxa juraţilor era goală şi, deoarece Theo urmărise atâtea procese, ştia că juraţii nu erau aduşi în sala de judecată până când nu se aşeza restul lumii. Pe peretele opus, în spatele băncii judecătorului se afla un ceas mare, iar la ora 8,59, procurorii îşi făcură apariţia dintr-o uşă laterală, cu aerul lor obişnuit de importanţă ostentativă. În primul proces, cu patru luni înainte, Theo fusese foarte impresionat de abilităţile avocăţeşti ale doamnei Hogan şi săptămâni întregi după aceea îl bătuse gândul să se facă procuror, omul la care ar apela tot oraşul când s-ar înfăptui o crimă cumplită. Mama sa era o foarte respectată avocată specializată în divorţuri, cu o mulţime de clienţi, iar tatăl său se ocupa de tranzacţii imobiliare şi nu ajungea niciodată la tribunal. Theo avea de gând să ajungă un mare avocat pledant, ţinându-se departe de divorţuri şi de imobiliare. Sau avea să fie un mare judecător. Nu se hotărâse încă, dar timpul era de partea lui. Avea doar 13 ani”.
Cronicarul de la “Sunday Express” nota: “Există un nou puşti în peisajul ficţiunii pentru tineri, iar acesta chiar are puteri adevărate: Theodore Boone, jumătate băiat, jumătate avocat… Fanii vor fi încântaţi să afle că urmează şi alte aventuri cu Theo”. (Traducere, Bogdan Olteanu)
“Camera groazei”
Un roman spectaculos de Jussi Adler Olsen, cu acţiune şi umor şi cu o notă de umor specifică literaturii nordice.
Ingeniosul detectiv Carl Morck, secondat de neconvenţionalul său asistent, rezolvă un caz neobişnuit şi dificil, primul dintre cele atribuite departamentului Q. În timp ce investigaţia progresează, victima, aflată într-o cameră de presurizare, îndură detenţia, privaţiunile şi chinul, agăţându-se de speranţa de a-şi revedea fratele iubit. Cititorul urmăreşte investigaţia care duce la dezvăluirea treptată a mobilului crimei.
“Carl făcu un pas către oglindă şi îşi trecu un deget de-a lungul tâmplei în locul în care glonţul îi zgâriase capul. Rana se vindecase, dar cicatricea era încă vizibilă sub firele de păr. Carl Morck nu mai era el însuşi, detectivul criminalist experimentat care trăia şi respira pentru munca sa. Nu mai era bărbatul înalt şi elegant a cărui prezenţă lăsa în urmă sprâncene ridicate şi guri căscate… Îşi încheie cămaşa, îşi puse sacoul, aruncă resturile de cafea şi trânti uşa în urma lui, astfel încât ceilalţi locatari ai casei să îşi dea seama că era timpul să se scoale din pat. Se întoarse şi porni spre Hestestien. Dacă prindea metroul suburban, în 20 de minute putea petrece o jumătate de oră cu Hardy la spital, înainte de a merge la sediul poliţiei. Văzu turnul bisericii din cărămidă profilându-se deasupra copacilor desfrunziţi şi îşi reaminti cât de norocos a fost. Doi centimetri mai la dreapta şi Anker ar mai fi fost încă în viaţă. Un centimetru mai la stânga, iar el ar fi fost mort. Centimetri capricioşi care îl scutiseră de o excursie de-a lungul câmpiilor verzi către cimitirul rece situat la câţiva kilometri în faţa lui. Nu ştia prea multe despre moarte. Doar că putea fi la fel de imprevizibilă ca un fulger şi infinit mai tăcută după ce lovea. Pe de altă parte, ştia totul despre cât de violentă şi de lipsită de sens putea fi moartea cuiva. Nu trecuseră decât vreo câteva săptămâni de când ieşise de pe băncile Academiei de Poliţie, când imaginea primei victime a unei crime i se întipărise pe retină. O femeie mică, subţire, care fusese strangulată de soţul ei şi sfârşise prin a zăcea pe podea, cu ochii inerţi şi cu o expresie care îl făcuse pe Carl să se simtă rău câteva săptămâni la rând. De atunci urmaseră zeci de cazuri”…
Traducere de Graal Soft.
“Insula porcilor”
“Mi s-au aprins beculeţele pentru prima oară atunci când proprietarul şi pescarul de homari mi-a arătat ce adusese refluxul la mal. Am aruncat o privire la valurile care se spărgeau de ţărm şi mi-am dat seama că nu va fi floare la ureche să rezolv cacealmaua legată de Insula Porcilor, aşa cum mă aşteptasem… În vara aceea clipul video cu ceea ce fusese numit “Diavolul de pe Insula Porcilor” împlinea deja ceva ani de când circula peste tot. Era destul de deranjant şi o cacealma pe cinste. Clipul fusese filmat într-o dimineaţă însorită de un turist pornit într-un tur petrecăreţ al insulelor Slate şi, atunci când a fost făcut public, toată lumea s-a concentrat pe asta, murmurând peste tot despre practici sataniste şi tot felul de lucruri rele care se întâmplau pe acea insulă îndepărtată de pe coasta de vest a Scoţiei. Poate că povestea ar fi continuat aşa mult şi bine, dar secretoasa grupare religioasă care trăia pe insulă, Preoţii Tămăduitori Psihogenici, a refuzat să acorde interviuri presei sau să răspundă acuzaţiilor aduse şi, în cele din urmă, povestea a fost dată uitării în lipsa oricăror alte informaţii. Apoi, după doi ani de tăcere, secta s-a hotărât să vorbească şi a ales un ziarist care să stea cu ei pe insulă timp de o săptămână, să vadă cum trăia această comunitate şi să discute despre acuzaţiile atât de răspândite, legate de ritualuri satanice. Ei bine, aici intru eu în scenă, Joe Oakes sau Oakesi, după cum îmi spun prietenii”.
Autoarea acestui volum, Mo Heider, are talentul de a-i şoca şi surprinde pe cititori. Jurnalistul Joe Oakes este convins că totul are o explicaţie raţională, chiar şi întâmplările aparent supranaturale. Dar când vizitează o comunitate religioasă secretă, de pe o insulă scoţiană izolată, toate convingerile sale încep să se clatine. Iar întrebările încep să se adune: de ce a fost această comunitate acuzată de satanism? Ce s-a întâmplat cu conducătorul lor, pastorul Malachi Dove? Şi, probabil, cea mai importantă: de ce nimeni nu vrea să vorbească despre strania apariţie care bântuie plajele pustii de pe Insula Porcilor? Consecinţele căutărilor sale sunt atât de violente şi sângeroase, încât Joe Okeas începe să se întrebe dacă nu cumva Diavolul însuşi este implicat în teribilele crime petrecute acolo.
Traducere de Graal Soft.
“O crimă imperfectă”
Scriitoarea Teresa Solana realizează o satiră usturătoare a societăţii spaniole, sub forma unui atrăgător roman poliţist.
Naratorul, un pretins detectiv particular, are, împreună cu fratele său geamăn, o agenţie ilegală. Într-o zi, cei doi fraţi sunt angajaţi de Luis Font, un deputat din Barcelona, pentru a-i spiona soţia, întrucât acesta descoperise într-o expoziţie pariziană un portret al Liviei Front şi dorea să afle dacă ea îl înşală cu pictorul.
Luis Font era “un bărbat svelt, îngrijit şi elegant. Costumul gri închis pe care îl purta îi venea ca o mănuşă. Vorbea o catalană destul de corectă, deşi se observa că nu era limba în care să se simtă în largul lui. Părul bătea spre blond, ochii lui erau căprui, bătând în culoarea mierii, iar expresia privirii era cam naivă, deşi presupun că nu era prost deloc. Nu purta ochelari şi mirosea a una dintre acele ape de colonie bărbăteşti cărora li se face reclamă la televizor, de o esenţă masculină imposibil de confundat. Mirosea şi a bani. Purta un Rolex de aur, butoni şi ac de cravată. Presupun că multe femei l-ar considera un bărbat destul de atrăgător”.
Descoperise tabloul din întâmplare, într-un catalog venit prin poştă, pictura fiind una dintre pasiunile sale. Femeia din tablou etala un colier de aur pe care îl purta de obicei soţia lui. Acesta nu recunoştea rochia pe care o etala femeia din tablou, probabil din alt sezon, iar soţia sa nu se îmbrăca niciodată cu o rochie mai mult de două sau trei ori. “Tabloul era o pictură în ulei, semnată de un anume Pau Ferrer şi reprezenta o femeie de vârstă incertă, care se odihnea într-un fotoliu de culoare grena. Purta o rochie închisă la culoare, cu un decolteu generos şi seducător pe care ieşea în evidenţă colierul menţionat. Privirea acestei femei frumoase era intensă, dar în acelaşi timp pierdută, concentra toată atenţia. Nu ştiu de ce, dar mi-a venit în minte ideea că este vorba despre o privire goală. Curând am văzut limpede, păreau ochii unei moarte”.
Dacă se descoperea că soţia viitorului candidat la preşedinţia “Generalitat” avea o legătură cu un alt bărbat, epidsodul ar fi pus punct final aspiraţiilor sale politice.
Dar soţia deputatului este asasinată chiar în ziua de Crăciun, cu nişte bomboane primite într-un misterios cadou.
Detectivii descoperă apoi că deputatul are o amantă, sora Liviei, şi, prin urmare, ar fi putut să-şi ucidă chiar el soţia. Să fie oare deputatul adevăratul asasin? Cei doi fraţi vor reuşi să descifreze acest mister, ajungând la concluzia că nicio crimă nu este perfectă.
Traducere de Adriana Steriopol.
