Casele județene de sănătate vor fi desființate: Aproape 4.000 de oameni rămân fără slujbe

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, a anunțat joi desfiinţarea caselor de asigurări de sănătate judeţene, pe care le-a acuzat de monopol.

Casele județene de sănătate vor fi desființate: Aproape 4.000 de oameni rămân fără slujbe

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, a anunțat joi desfiinţarea caselor de asigurări de sănătate judeţene, pe care le-a acuzat de monopol.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, a anunțat joi desfiinţarea caselor de asigurări de sănătate judeţene, pe care le-a acuzat de monopol.

„Un aspect foarte important al noii legi vizează spargerea monopolurilor din sănătate, cu garantarea de către sistem, de către statul român a accesului, a echităţii în acces, a calităţii şi siguranţei serviciilor şi controlul eficienţei. Acest hibrid nefiresc de administrare de stat a asigurărilor de sănătate – într-un sistem sanitar practic privatizat în totalitate ce pune sistemul pe adevărata sa bază de funcţionare, normală, cea de administrare privată a banilor asiguraţilor – trebuie să dispară”, a declarat, joi, Duță.

„CAS judeţene dispar, apar furnizori privaţi de asigurări de sănătate care vor acoperi întregul teritoriu, nediscriminatoriu, dar în condiţii de concurenţă deschisă, pentru dezvoltarea unui sistem deschis, sigur şi echitabil. La ora actuală avem un sistem dezechilibrat, pe de-o parte avem o zonă bazată pe proprietate şi relaţii contractuale private, medicii de familie, din ambulator, laboratoare, imagistică, îngrijiri la domiciliu, dializă şi de cealaltă parte o zonă a spitalelor bazată încă pe un sistem rigid, neadecvat momentului actual”, a mai susținut preşedintele CNAS.

Acesta spune că în casele desfiinţate sunt aproape 4.000 de angajaţi, iar CNAS va păstra în noua structură aproximativ 600-700 de oameni.

„Casele desfiinţate se pot asocia şi forma case private. În prezent, în respectivele structuri sunt aproape 4.000 de oameni. Ei trebuie să se gândească la asocieri sau la alte locuri de muncă”, a mai susținut Duţă.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.