Cât îi costă pe părinți începutul școlii

Cheltuielile pentru noul an școlar cresc odată cu trecerea copiilor dintr-un ciclu școlar în altul. Dacă pentru un preșcolar bugetul mediu total se ridică la peste 1740 de lei, pentru un elev de liceu părinții cheltuiesc chiar și peste 2650 de lei. Aceasta în condițiile în care câștigul salarial mediu net este de 3119 lei lunar, conform datelor INS publicate în luna iunie 2019.

Cu ocazia începerii noului an școlar, 9 din 10 copii vor veni la școală cu haine și rechizite noi, obiecte pentru care sunt cheltuiți mai mult de un sfert din totalul banilor alocați pentru începutul școlii. Aproape 3 din 10 părinți investesc și în pregătirea spațiului de lucru pentru acasă, achiziționând diferite obiecte de mobilier, pentru care alocă cel puțin 60 de lei.

Manualele școlare se află pe lista de cumpărături pentru doar 1 din 10 părinți, iar bugetul alocat pentru acestea crește odată cu ciclul de învățământ în care se află elevii. Astfel, dacă în ciclul primar manualele costă în medie 570 de lei, părinții unui elev de liceu ajung să scoată din buzunar aproape 980 de lei pentru acestea. La gimnaziu, pe elevi manualele îi costă 680 de lei, în medie.

Pentru a face toate cumpărăturile necesare cu ocazia începutului de an școlar, părinții se îndreaptă în special către magazinele fizice (53%), în timp ce 46% fac aceste cumpărături atât online, cât și offline. Aproape jumătate dintre ei preferă hypermarketurile și supermarketurile, de unde pot completa aproape în întregime lista de cumpărături pentru noul an școlar. Dintre acestea, preferate sunt Carrefour, Auchan, Lidl și Kaufland.

În fața ofertei foarte bogate de produse, părinții pun cel mai mare preț pe recomandările cadrelor didactice atunci când aleg ce manuale și rechizite să achiziționeze.

În general, calitatea produselor achiziționate este foarte importantă, părinții alegând pentru copiii lor produse care asigură durabilitate, dar și confort. Copiii au și ei un important cuvânt de spus în selecția produselor de pe raft, acesta fiind chiar mai presus de criteriile legate de costuri.

„Începutul școlii este un moment de care ne leagă emoții, fie că suntem părinți sau doar ne amintim cu nostalgie de sunetul primului clopoțel. Părinții resimt totuși începutul anului școlar și financiar, cu această ocazie ei cheltuind sume importante pentru ca cei mici să aibă toate cele necesare la școală. Credem că acesta este un subiect sensibil, mai ales că sunt destulei familii în România care trăiesc sub acest nivel de venituri, și care nu își pot permite să cheltuiască aceste sume.”, a declarat Corina Cimpoca, fondator MKOR Consulting.

Studiul s-a desfășurat prin metoda sondajului de opinie online (CAWI). Volumul eșantionului este de 850 de copii între 3 și 17 ani, înscriși într-o instituție de învățământ (intervievați prin proxy, părinții fiind cei chestionați). Eșantionul este reprezentativ la nivel național pentru populația cu acces la internet, cu o marjă de eroare de 3,4%, la un interval de încredere de 95%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4586 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.