Ce ascunde scandalul Gitenstein? (2)

În prima parte a materialului despre scandalul dintre ambasadorul SUA şi Silviu Crăescu v-am prezentat fundalul, aşa cum rezultă el din materialul publicat în „Q Magazine”, dar şi de ziare americane.

 

Un român incriminează ilegalităţile din Ambasada SUA (1)

Ce ascunde scandalul Gitenstein? (2)

În prima parte a materialului despre scandalul dintre ambasadorul SUA şi Silviu Crăescu v-am prezentat fundalul, aşa cum rezultă el din materialul publicat în „Q Magazine”, dar şi de ziare americane.

 

Un român incriminează ilegalităţile din Ambasada SUA (1)

În prima parte a materialului despre scandalul dintre ambasadorul SUA şi Silviu Crăescu v-am prezentat fundalul, aşa cum rezultă el din materialul publicat în „Q Magazine”, dar şi de ziare americane. Veniturile declarate ale avocatului ambasador depăşesc cu mult ce şi-ar putea imagina un avocat român sau un director de mare bancă. Iată de ce războiul dintre administratorul reşedinţei ambasadorului şi trimisul lui Barack Obama la Bucureşti trebuie să aibă şi alte explicaţii decât plata la negru a femeilor de serviciu, bucătăreselor sau valetului. Sistemul de funcţionare şi siguranţă al unei ambasade americane pare serios pus la încercare, chiar ridiculizat. Aflăm astfel că în Ambasada SUA de la Bucureşti se intra şi fără  aprobări speciale, se ieşea cu autoturismul fără un control prealabil, toate cheltuielile mărunte erau trecute în contul statului american etc. Mai mult, se făcea politică pe rupte. Un fel de care pe care. Administratorul reşedinţei ambasadorului ţinea cu Mircea Geoană. Citez din Crăescu: ”Ofiţeri din cadrul ambasadei au suspectat faptul că, în timpul campaniei prezidenţiale din 2009, aş fi fost folosit ca «sursă» de către un candidat pentru funcţia de preşedinte, respectiv domnul Mircea Geoană, lucru care nu a fost dovedit şi care nu a fost adevărat, deoarece vă asigur că dacă mi-aş fi pus serviciile la dispoziţia lui Mircea Geoană, acum domnia sa era preşedintele României şi eu eram angajat la Cotroceni”. Care va să zică, dacă administratorul reşedinţei ambasadorului SUA ar fi făcut eforturi în sprijinirea lui Mircea Geoană, atunci acesta ar fi ajuns la Cotroceni. Nu e logic să ne întrebăm, oare pe cine a sprijinit ambasadorul, din moment ce Silviu Crăescu a provocat resentimente pentru că era privit ca susţinător al lui Mircea Geoană? Pentru simetrie, sunt obligat să  reproduc şi amănuntele despre implicarea ambasadorului Gitenstein în campania electorală: ”Ambasadorul SUA s-a implicat activ având discuţii şi întâlniri private cu jurnalişti şi membri media, cu mulţi consilieri prezidenţiali şi apropiaţi fideli ai preşedintelui Traian Băsescu, precum şi cu consilierii experţi americani ai ambelor tabere PSD şi PDL, angajaţi de partidele politice din România în campania pentru prezidenţiale din 2009. În special, ambasadorul SUA şi adjunctul acestuia s-au întâlnit cu toţi principalii candidaţi la Preşedinţie. Iar toate agenţiile americane din România au fost foarte active în acea perioadă, monitorizând şi raportând situaţia din ţară la minut”.

 

Cât a cântărit această implicare în rezultatul final, de bună seamă că nimeni nu poate răspunde!

Cert este că Joe Biden a vizitat România în perioada premergătoare alegerilor. A sosit la Bucureşti în 22 octombrie şi s-a întâlnit cu principalii candidaţi şi cu principalele personalităţi politice. Ce a discutat la Cotroceni nu putem şti. Dar ştim cu siguranţă două lucruri. Că după alegerea preşedintelui, la puţin timp, Traian Băsescu a convins CSAT să ofere spaţiu pentru amplasarea unor componente din programul Scutului antirachetă şi, câteva luni mai târziu, a anunţat şi decizia CSAT ca România să achiziţioneze avioanele multirol F-16, vechi ca autobuzele lui Nicolae Ceauşescu, avione ce urmau să fie modernizate în Israel. A discutat Joe Biden cu Traian Băsescu acest subiect? A fost şi Mark Gitenstein de faţă, ştiut fiind că, pe lângă rangul de ambasador la Bucureşti, mai este şi unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai vicepreşedintelui american?Deciziile comunicate după alegerea lui Băsescu au fost rezultatul unor promisiuni făcute în timpul acestor discuţii? Ce, cât şi în ce condiţii? Deciziile anunţate după vizita lui Joe Biden la Cotroceni şi câştigarea alegerilor prezidenţiale ne pot sugera măcar angajamentele făcute  atunci de România. Nu ştim ce au promis însă  americanii prin vocea vicepreşedintelui şi ce a atras mânia serviciilor româneşti pentru ca ambasadorul lor să fie atras într-un scandal de asemenea proporţii! Să nu uităm că România a  mai exersat cu succes, atunci când şi-a propus, şifonarea iremediabilă a altor ambasadori, încheiată cu trimiterea acestora acasă.

Citind cu atenţie lista contractelor de lobby  aflate în portofoliul lui Mark Gitenstein, nu putem să nu observăm că lobbyistul american a lucrat pentru mari companii de avioane şi pentru  coloşi din industria americană de apărare. S-o fi  preocupat ambasadorul chemat în judecată de  administratorul său român de interesele acestor companii pe piaţa românească? În loc de răspuns, să reproducem un pasaj din depoziţia jurnalistică a lui Silviu Crăescu: „Declaraţiile ambasadorului SUA sunt făcute în primul rând ca să susţină interesele statului american şi mai apoi aceste declaraţii sunt făcute ca să susţină lideri politici români actuali, care sunt dispuşi şi ei, la rândul lor, să facă angajamente, promisiuni şi jurăminte astfel încât să-şi dovedească loialitatea şi să susţină politica economică şi militară a SUA, în cadrul luării deciziilor interne de favorizare a SUA, de sprijinire a deciziilor în cadrul alianţelor militare, a impunerii tratatelor internaţionale sau a favorizării contractelor economice-militare americane”.

Citiţi şi recitiţi acest paragraf. Şi dacă nu vă spune nimic, mai luaţi-l de la capăt de 10 ori sau de  100 de ori. Şi când vi se pare că aţi înţeles  ceva, suntem cu toţii obligaţi să ne întrebăm încă o dată ce a promis Traian Băsescu atunci când s-a autodefinit punct de sprijin al axei  Bucureşti-Londra-Washington şi, mai apoi, când axa a  început să scârţâie şi chiar s-a blocat, cu ce a mai încercat să o ungă?

Între timp, absolut surprinzător, după ce a  anunţat decizia de a cumpăra avioane F-16, România a întors-o ca la Ploieşti. A anunţat că nu mai are bani pentru o asemenea achiziţie. În acelaşi timp, ca din întâmplare, Traian Băsescu l-a numit pe fostul ambasador al Suediei la Bucureşti ca fiind un ”geambaş de avioane”. Nu ştim dacă Traian Băsescu a fost sau este un geambaş de avioane în numele României. Sigur a fost unul dintre cei mai importanţi geambaşi români, poate chiar europeni, de vapoare. Dosarele ţinute la Parchet sub multe lacăte o dovedesc cu prisosinţă!

Ce interes are România sau serviciile româneşti să neutralizeze un ambasador american bogat pentru că acesta a cheltuit aiurea câteva sute sau mii de dolari din bugetul public al statului său? Deocamdată răspunsul nostru se amână!

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.