Ce măsuri ia BNR pentru a nu se ajunge în situaţia din Cipru

Direcţia Supraveghere din BNR va avea o abordare diferită în raport cu băncile începând din acest an, orice derapaj în controlul riscului urmând să fie penalizat mult mai dur mai ales în cazul în care conducătorii unei bănci vizate nu răspund solicitărilor de remediere, afirmă Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din Banca Naţională, într-un interviu acordat ZF.

„Nu vom mai vorbi doar de sancţiunea X sau Y, ci ne vom completa măsurile de corecţie cu ceva mult mai dur: majorarea cerinţei de capital. Acolo unde indentificăm risc sporit, majorăm cerinţa de capital. Dacă cumva nu se răspunde solicitării noastre, mi se pare absolut normal să protejez deponenţii: nu mai permitem băncii în cauză să atragă resurse; îi interzicem să mai ia depozite. Şi nu vom avea nici o reţinere să luăm o asemenea decizie“, afirmă Cinteză.

Recunoscut ca un adevărat „zbir“ al sistemului, care le dă emoţii chiar şi oficialilor băncilor-mamă, Nicolae Cinteză spune că le va cere din nou instituţiilor de credit să-şi auditeze anumiţi parametri financiari raportaţi la 30 iunie, fiind preocupat ca evaluarea colateralului şi a altor active să fie cât mai apropiată de realitatea pieţei. „Am spus-o de anul trecut că şi 2013 va fi un an greu. Sistemul bancar e stabil, însă situaţia nu este roz“, a spus directorul Direcţiei de Supraveghere.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.