Ce puteţi vedea la Zilele Bucureştiului

Evenimente pentru toate gusturile. Zilele Bucureştiului, care marchează 565 de ani de la prima atestare documentară a oraşului, vor fi sărbătorite în acest sfârşit de săptămână prin concerte, spectacole de teatru, expoziţii şi activităţi interactive, a transmis ARCUB.

Evenimentele vor avea loc atât la sediul ARCUB – Hanul Gabroveni, cât şi în locaţii emblematice din centrul Capitalei.

În Piaţa George Enescu, programul celei de-a XII-a ediţii a Bucharest Music Film Festival va include, în perioada 20-22 septembrie, reprezentaţii susţinute de ansambluri şi artişti de prestigiu, potrivit ARCUB.

Vineri, Big Band Radio România şi Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta Simonei Strungaru, alături de Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Teo Boar şi Vlady Cnejevici vor susţine un concert de la ora 20,00.

Sâmbătă, de la ora 19,00, Orchestra New Hope, condusă de Octavian Lup, împreună cu violonistul Valentin Şerban şi soprana Veronica Anuşca, va transmite „un mesaj de armonie şi solidaritate prin muzică”, în cadrul concertului „Romania for Peace”, finanţat de Ministerul Culturii.

Orchestra Naţională Radio, dirijată de Cristian Spătaru, alături de soprana Valentina Naforniţa, va marca finalul celei de-a XII-a ediţii a festivalului, duminică, de la ora 20,00, cu un concert de muzică clasică.

Cei mici sunt aşteptaţi, duminică, la atelierul „Remi şi Aventura Sunetelor: Tobele şi ritmul, instrumente mici de percuţie”, unde vor putea experimenta sunete şi ritmuri diverse, descoperind instrumente precum tobele, maracas şi tamburine.

În cadrul evenimentului „Străzi deschise”, Calea Victoriei va fi animată sâmbătă şi duminică, între orele 10,00 – 21,00, cu spectacole de teatru, momente de acrobaţie şi animaţie, concerte live, instalaţii şi expoziţii de artă, precum şi activităţi interactive pentru copii.

În perioada 20-22 septembrie, ARCUB oferă iubitorilor de artă prilejul de a vizita, gratuit, expoziţiile deschise în spaţiile Hanului Gabroveni, din str. Lipscani nr. 84-90.

Expoziţia „Retrospectiva Doru Drăguşin” oferă publicului ocazia de a descoperi peste 50 de lucrări realizate de unul dintre cei mai importanţi sculptori români. Sala Bolţilor a Hanului Gabroveni, deschisă în intervalul 12,00-20,00, oferă vizitatorilor prilejul de a admira lucrări de sculptură din bronz şi lemn, grafică şi pictură ce reflectă o parte din cariera artistului.

Expoziţia „Catalizator de Începuturi”, găzduită de ARCUB – Hanul Gabroveni, prezintă lucrări din sfera artelor vizuale şi include fotografii, picturi, sculpturi, instalaţii, video, grafică, desen şi formate digitale realizate de 50 de tineri studenţi sau absolvenţi ai unor facultăţi de artă sau arhitectură, selectaţi dintr-un număr de 300 de participanţi. Programul de vizitare este între orele 12,00-20,00.

„Chişinău la linia roşie” este o expoziţie care documentează arhitectura istorică a capitalei Republicii Moldova şi include texte informative, colaje din fotografii de epocă şi recente, obiecte, pancarte şi lucrări, înregistrări audio şi video, referitoare la starea de conservare a clădirilor. Expoziţia poate fi vizitată între orele 12,00-20,00.

Elite Art Gallery găzduieşte expoziţia „Balchik Art Residency”, cu lucrări care surprind esenţa locului mediteranean, reinterpretat prin noi limbaje artistice.

Sala Mare a Hanului Gabroveni va găzdui sâmbătă, de la ora 19,00, comedia „RESPIRO – Vacanţă pe acoperiş”, regizată de Corina Dragomir.

Totodată, sâmbătă şi duminică, publicul este invitat la „Urban Explorers – Night Session”, o incursiune în istoria Bucureştiului, prin tururi ghidate, scenete de teatru, ateliere dedicate copiilor şi o expoziţie de maşini retro. Astfel, vineri, de la ora 17,30, pe str. Jean Louis Calderon din Capitală vor fi prezentate maşini retro, în cadrul unei expoziţii realizate în colaborare cu ARCUB, cu sprijinul Retromobil Club România.

Primarul Nicușor Dan a anunţat că de Zilele Bucureștiului unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului, DJ Mahmut Orhan, mixează sâmbătă în Piața Constituției, în deschiderea iMapp Bucharest. Duminică vor urca pe scenă cei de la Subcarpați. Intrarea este liberă.

Odată cu lăsarea serii, sâmbătă, iMapp Bucharest – Winners League ajuns la a 9-a ediție, prezintă publicului cei mai buni și talentați artiști din domeniu, care concurează pentru Marele Premiu iMapp Bucharest 2024, prin lucrări video 3D care explorează creativ tema ediției, LEGACY, spune edilul.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.