Cererea poate fi depusă la orice primărie, serviciu de stare civilă sau SPCLEP din țară, indiferent de domiciliul solicitantului, prevederea fiind cuprinsă în articolul 158 alineatul 1 din HG 255/2024. Documentul este eliberat chiar de instituția la care a fost înregistrată cererea.
Cine poate depune cererea
Titularul actului poate solicita el însuși duplicatul, cu condiția să fi împlinit 14 ani, sau poate apela la o persoană împuternicită. Pentru un minor fără act de identitate, cererea revine părinților sau reprezentantului legal, care, la rândul lor, pot desemna pe altcineva pentru demersul administrativ. Împuternicirea funcționează fie printr-o procură specială autentificată de notar, fie printr-un avocat, cu o împuternicire avocațială, potrivit antena3.ro.
Ce acte trebuie îți trebuie
Depunerea cererii presupune, în primul rând, actul de identitate în original al persoanei care se prezintă la ghișeu. Când solicitarea vine din partea unui împuternicit, la dosar se adaugă și procura specială sau împuternicirea, document care trebuie să menționeze expres că a fost dat pentru obținerea certificatului, extrasului sau certificatului de naștere multilingv de la starea civilă.
Dacă procura a fost întocmită la un notar din altă țară, ea are nevoie, după caz, de apostilă sau supralegalizare, plus o traducere legalizată în România, acolo unde e cazul. În situația împuternicirii prin avocat, este necesară legitimația de avocat vizată la zi, în copie, alături de documentul de împuternicire completat și în original.
Cât costă eliberarea duplicatului
Codul Fiscal și legislația privind starea civilă nu mai prevăd o taxă de timbru pentru eliberarea propriu-zisă a unui duplicat, actul fiind gratuit ca principiu.
Legea le lasă însă autonomie consiliilor locale în administrarea bugetelor și a serviciilor proprii, iar pe baza acestei independențe unele primării percep totuși o taxă specială, pentru procesarea dosarului, arhivă sau regim de urgență. Sumele respective nu reprezintă costul certificatului în sine, ci contravaloarea unor operațiuni administrative, precum verificarea, scanarea, introducerea datelor în sistemul informatic S.I.I.E.A.S.C. sau corespondența poștală dintre instituții.
Astfel se explică de ce unele localități emit duplicatul complet gratuit, în timp ce altele solicită plata unor taxe administrative.
Amenzi pentru pierdere sau deteriorare
Potrivit Legii nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, pierderea sau deteriorarea unui certificat constituie contravenție, sancționată cu avertisment sau cu amendă între 100 și 200 de lei.
Documentele de identitate acceptate
Pentru cetățenii români cu domiciliul în țară sunt valabile buletinul, cartea de identitate sau cartea de identitate provizorie. Cei cu domiciliul în străinătate pot folosi pașaportul pe care este trecut domiciliul din afara României sau titlul de călătorie.
Cetățenii străini se pot legitima cu pașaportul, însoțit de viză românească atunci când aceasta e obligatorie, sau cu documentul de identitate valabil pentru intrarea în România al unui cetățean UE. Există și o excepție de la întreaga procedură, întrucât pentru persoanele decedate nu se mai eliberează certificate sau adeverințe de naștere.
Opțiuni pentru românii din străinătate
Cei care trăiesc în afara țării, dar au actele de stare civilă înregistrate în România, pot depune cererea personal, prin împuternicit cu procură specială sau avocat, ori, în anumite cazuri, prin misiunile diplomatice și consulare românești.
Citește și: August vine cu schimbări la eliberarea actelor de identitate. Cine nu mai trebuie să meargă la ghișeu
fa-ti 0 copie legalizata la notariat dupa certificatul de nastere sau iei o copie dupa certificatul de nastere de la primarie daca ti-a luat casa foc !