CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (85)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (Mielul Domnului) apărută la Editura Curtea Veche în 2013

– Şi o să se găsească după zeci de mii de ani această brichetă dintr-o „civilizaţie anterioară pierdută”.

– Vedeţi? Iar dacă civilizaţia noastră ar dispărea şi aţi rămâne numai dumneavoastră printre cei ce ne vor înlocui, aţi fi aproape la fel de neştiutor ca şi ei şi totul ar trebui repetat de la început.

– Şi, probabil, totul s-ar repeta şi până la sfârşit, admite scribul. Într-adevăr, în situaţia imaginată de dumneavoastră, n-aş putea să le fiu de nici un folos ipoteticilor urmaşi.

„Ce mai discuţie!”

Când a rămas în Austria, Al O Sutălea n-a fost decât un copil de doisprezece ani. Şi n-a ajuns nici măcar vedeta echipei care l-a primit. Cea mai mare parte a timpului, nu stătea decât pe banca de rezerve. În schimb, o ducea mai bine ca acasă, locuia într-un cămin al sportivilor, nu-l cicălea nimeni, făcea doar ceea ce avea chef. Şi produsele erau mult mai strălucitor ambalate ca în Ungaria. Gheorghe a fost un copil sociabil, acasă a avut chiar tendinţe de lider, însă în noua sa patrie socializa incomparabil mai greu. Şi nu numai din cauza limbii.

Timpul trecea, şi Gheorghe – devenit pentru o vreme Georg – n-a mai urmat nici o şcoală, rămânând cu cele cinci clase absolvite încă în localitatea natală. Întârziind să-şi facă noi prieteni, Al O Sutălea se interesa de rudele şi de cunoştinţele rămase acasă. Nu era greu: în urma (contra)revoluţiei maghiare, mulţi oameni au fugit din Ungaria şi mulţi tranzitau regiunea unde a rămas şi Georg (Gyuri, Gheorghe). O parte ştia încotro se îndreaptă, alta se lăsa dusă doar de întâmplare. Unii au fost repartizaţi pentru câteva zile în căminul sportiv. Aşa a dat şi de două familii din orăşelul său. Adică, ele au dat de el. Asemenea tuturor valurilor de migratori, şi cei fugiţi de represaliile care au urmat (contra)revoluţiei se căutau unii pe alţii, grupându-se în funcţie de limbă, căutându-şi siguranţa prin înghesuirea unora în alţii.

De la ei a aflat Al O Sutălea veşti despre represiunea dură a evenimentelor de anul trecut, de pildă, rămânându-i în minte cum i s-a povestit că poliţia secretă a pus un agent să-i ceară un foc pe stradă cuiva căruia trebuia să i se găsească „o vină clară”, moment fotografiat şi trucat astfel încât, în poză, în locul agentului, să apară chiar principalul acuzat într-unul dintre numeroasele procese de uneltire şi de înaltă trădare; fotografia aceea a ajuns „dovada de netăgăduit” că, în pofida negării constante de către arestat, acesta se cunoştea FOARTE BINE cu celălalt „bandit”, dovadă suficientă ca omul să fie condamnat la moarte, pedeapsă comutată la muncă silnică pe viaţă. Apoi a aflat Gyuri şi evenimente din proximitatea familiei sale: nici cumnatul lui Laci, a celuilalt tată, nu mai era puternicul ştab de dinainte, ba nu mai era decât un deţinut aşteptându-şi sentinţa într-altul dintre numeroasele procese ale acelor ani. Şi nici Laci, celălalt tată, nu şi-a mai prelungit şederea la Budapesta şi s-a întors acasă, împreună cu cealaltă mamă, dar, pe urmă, a ajuns şi el să fie judecat pentru complicitate. Laci avea umerii deosebit de laţi şi se spunea despre el că putea să doboare cu un simplu pumn chiar şi un taur, însă forţa lui herculeană nu-l putea ajuta cu nimic în situaţia dată. („Păcat de omul acesta! Numai ghinioane a avut întotdeauna. Parcă le căuta cu lumânarea. Mai înainte s-a însurat cu o femeie care a fost condamnată la doisprezece ani pentru că nu numai că s-a încurcat cu un spion german, dar l-a şi ajutat în misiunile ăluia, câtă vreme nu era ocupată să-i facă un copil, ha, ha! Şi, pe urmă, femeia aia s-a vârât şi în tot felul de activităţi împotriva regimului, de fapt, pentru acelea a primit doisprezece ani de puşcărie. Iar când a început (contra)revoluţia, a reuşit s-o şteargă în apus. Unde cine ştie cu ce comploturi se mai ocupă? N-ai zice, dacă ai vedea-o, cât este de periculoasă. Aşa-s astea ce par făcute parcă numai pentru pat! Pe urmă, şi băiatul ei din flori a fugit în Austria, la numai zece ani. Nu, că avea deja vreo treisprezece! Iar acum, fratele celei de a doua sa soţii s-a dovedit că ar fi avut un rol în evenimentele de la Budapesta, de pe poziţia sa, nu un rol oarecare! Mare păcat de Laci, dar, cu asemenea apropiaţi e firesc să trebuiască să pătimească şi el!”) Dar nu numai celălalt tată a păţit-o, numeroase cunoştinţe de pe strada lor au dispărut. Ruşii erau peste tot şi trebuia să fii din nou foarte atent şi să nu mai vorbeşti decât în şoaptă. Şi americanii? Americanii parcă ar fi surzi şi orbi. Nu-i adevărat! O să vedeţi voi ce pregătesc americanii!

Pe urmă, când Nagy Imre a fost condamnat şi executat şi americanii tot n-au venit, lucrurile au devenit clare. Unii dintre refugiaţi s-au întors în Ungaria, alţii au încercat să-şi facă un trai nou în Occident. Au apărut orchestre simfonice ale maghiarilor din exil, restaurante cu specific unguresc, unde se întâlneau transfugii şi unde, la zile fixe, anunţate pe afişe mari, se produceau cantautori cu cântece de dor. Şi au apărut şi echipe sportive. Aşa a ajuns şi Gheorghe în echipa de fotbal a juniorilor „Ungariei libere”. Numai că, într-o zi, în vestiar s-a iscat o bătaie, cineva descoperind că Gyuri ar fi de fapt Gheorghe, adică român, adică din neamul celor care l-au ţinut ostatic pe Nagy Imre până să se mai liniştească suficient lucrurile şi eroul să poată fi adus înapoi în ţară, judecat şi ucis. Era evident că un olah nu putea să reprezinte culorile „Ungariei libere”, aşa că băiatul s-a pomenit, la treisprezece ani, singur în lume.

Atunci şi-a adus aminte Al O Sutălea de vederea trimisă de adevărata mamă dintr-o localitate numită Arnstein. Aşa că a plecat în Bavaria, numai că lumea asta este îngrozitor de mare şi a durat mult până să ajungă în localitatea numită Arnstein. Unde nimeni n-a auzit de Molnar Iutsi. (Mult mai târziu şi absolut întâmplător, Gheorghe avea să afle că adevărata sa mamă nu mai folosea de mult identitatea de acasă şi că în Germania o chema cu totul altcumva.) Caută acul în carul cu fân!¹.

Gheorghe a moştenit de la tatăl său tenacitatea în acţiune. Şi tenace a fost şi mama sa. Dar Al O Sutălea n-avea la vremea aceea decât treisprezece ani… Să se întoarcă acasă nu lua în calcul, mai ales după ce a auzit ce se petrecea în Ungaria. De mama adevărată n-a reuşit să dea. Alte rude nu ştia să aibă. Cu tot cu mama adevărată şi cealaltă mamă, tatăl adevărat şi celălalt tată, celălalt bunic şi noua bunică, el era singur în lumea asta atât de mare! Ce să facă? Unde să se ducă? Şi, în primul rând, unde să-şi pună capul în noaptea următoare? Şi ce să mănânce?

Dacă ar fi fost mai mare, în mod sigur ar fi devenit suspect şi ar fi fost luat în colimator de către autorităţi. Dar Gheorghe nu era decât un copil. Cine să-l ia în seamă?

Pe Gheorghe nu l-a luat nimeni în seamă. Dar unde să se ducă? Şi, în primul rând, unde să-şi pună capul în noaptea următoare? Şi ce să mănânce?

În URSS s-a lansat primul sputnik.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.