Tumblr a bătut într-un sondaj care a încercat să determine care este site-ul pe care tinerii îl utilizează cel mai des, scrie Business Insider, citat de realitatea.net.
Un studiu realizat Survata, un serviciu american de cercetare de piaţă, a aflat că tinerii utilizează cel mai des platforma Tumblr, şi nu reţeaua socială Facebook, aşa cum s-ar fi crezut iniţial.
La sondaj au luat parte 1.038 de persoane, împărţite în două grupuri, cu vârste între 13-18 ani şi 19-25 de ani.
Tumblr este o platformă de blogging care permite utilizatorilor să posteze texte, fotografii, clipuri video sau audio şi linkuri.
Studiul a arătat că tinerii folosesc Tumblr în special pentru a viziona fotografii.
