Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a discutat, luni, cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, despre trei proiecte energetice, printre care şi cel privind contractul de achiziţie a un miliard de metri cubi de gaze, contract ce se va derula din aprilie, timp de un an.
„România are o șansă extraordinară de a deveni poarta către Uniunea Europeană pentru gazele și energia din #Azerbaidjan. Astfel putem deveni un actor regional important în asigurarea securității energetice a Europei.
Am discutat astăzi cu președintele Ilham Aliyev despre trei proiecte energetice majore.
Primul a vizat contractul de achiziție a 1 miliard de metri cubi de gaze, contract ce se va derula din aprilie, timp de un an de zile. Am propus ca, prin acest contract, să ajutăm și Republica Moldova, iar președintele Aliyev a susținut propunerea noastră.
Al doilea proiect discutat astăzi a vizat transportul de gaz lichefiat, respectiv parteneriatul dintre Romgaz și Socar privind construirea a două terminale la Marea Neagră (de gaz natural lichefiat și o instalație de regazificare).
Al treilea proiect vizează dezvoltarea infrastructurii cablului submarin de transport prin Marea Neagră necesar transportului energiei verzi, prin România, din Marea Caspică spre Europa.
Urmează ca, astăzi, specialiștii Transgaz și Transelectrica (membri ai delegației noastre) să detalieze cu partea azeră discuțiile tehnice.”, a scris Ciolacu pe Facebook.
Marcel Ciolacu se află luni şi marţi în vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la invitaţia preşedintelui Adunării Naţionale a acestei ţări, Sahiba Gafarova.
mascariciul asta posesor de certificat de lovilutionar de la lovitura de stat din 1989 -el fiind odrasala securista ; de ceva zile se screme sa pozeze ca viitor prim ministru = iluzii pierdute ! a fost la kogalniceanu sa auda fanfara cu drapelul,a mancat la popota precum preacalitul razboinic ciuca posesorul de doctorat plagiat si acum se ,,apleaca,, asupra problemelor UE – cele ale Romanilor ( din colonie si dinafara) fiind CLASATE !!urmatoarea etapa ? modificarile climatice ale planetei ! asadar va deveni salvatorul planetei !! adevarat CARMACI !!